CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Udrea : Urmeaza sa apara pe piata informatii despre matrapazlicurile lui Oprescu

0 comentarii / 1619 vizualizări / 21 septembrie 2011

Portavocea Cotrocenilor, Elena Udrea, anunță zile grele pentru primarul general. Ea afirmă, într-o postare pe blogul propriu, că, în perioada următoare, or să apară pe piață ”mai multe informații referitoare la matrapazlâcurile lui Oprescu la Primăria Capitalei”.

”Sorin Oprescu nu este independent !”
Ministrul pedelist Elena Udrea lansează nouă ”capete de acuzare” împotriva edilului Capitalei. ”Sorin Oprescu nu este independent! Sorin Oprescu este un oportunist! În 2008, actualul Primar General a candidat prezentându-se bucureştenilor drept o victimă a maşinaţiunilor politice din PSD, drept un om căruia colegii de atunci de partid i-au refuzat candidatura, blocându-i-o apoi la tribunal. Ei bine, la nici doi ani ani distanţă, Sorin Oprescu decide să candideze sub sigla USL, renunţând la orice impresie de independenţă faţă de politic. E, de fapt, o întoarcere a fiului rătăcitor lângă tatăl spiritual, Ion Iliescu(…) Sorin Oprescu a devenit agent electoral al USL! (…) Sorin Oprescu va pierde alegerile de anul viitor tocmai din cauza înscrierii în USL! (…)

”USL se teme de București”
USL-ului îi este frică de bucureşteni! Victor Ponta şi Crin Antonescu ştiu că bucureştenii nu iubesc socialiştii. Ştiu că, orice candidat ar fi propus pentru Primăria Generală, acesta ar fi pierdut. Tocmai de aceea au preferat să-i îndeplinească toate dorinţele lui Oprescu (şi s-a negociat la sânge pentru posturile de consilieri generali şi candidaţi la sectoare), pentru ca acesta să fie candidatul lor la alegerile din 2012 (…)

”Voiculescu nu mai dă Antenele celor din USL”
Voiculescu nu le va mai da gratis Antenele celor din USL! După refuzul lui Ponta şi Antonescu de a accepta candidatura lui Piedone la Primăria Generală şi, practic, forţarea unei candidaturi independente a propriului partid la locale (poate chiar şi la parlamentare), se aude prin târg că Voiculescu s-ar fi supărat foarte tare şi ar fi promis că va avea el „ac de cojocul” lui Ponta. De-acum încolo, mă aştept să-i văd şi pe liderii USL tocaţi pe Antene. De asemenea, şi pe Sorin Oprescu, tocmai pentru a-l sălta pe primarul Sectorului 4”, scrie Elena Udrea.

”Bătălia pentru București, extrem de strânsă”
În ceea ce privește lupta electorală pentru București, pedelista consideră că aceasta va fi foarte strânsă. ”Bătălia electorală de la Bucureşti de anul viitor va fi extrem de strânsă! Alegerile pentru Primăria Generală vor fi extrem de spectaculoase. Practic, decizia de ieri a aruncat în aer USL-ul la Bucureşti şi va genera inflaţie de candidaţi pentru anul viitor: candidatul PDL, primarul în funcţie, primarul Sectorului 2 din partea UNPR, candidatul Partidului Poporului (poate Dan Diaconescu), primarul Sectorului 4 din partea PC, posibil primarul Sectorului 5 ca independent. Bătălia va fi foarte strânsă şi şansele lui Oprescu nu sunt atât de mari pe cât par, pentru că toţi ceilalţi candidaţi îl vor avea pe el ca ţintă principală. Cred că, în perioada următoare, vor începe să apară din ce în ce mai multe informaţii referitoare la matrapazlâcurile lui Oprescu la Primăria Capitalei”, avertizează Elena Udrea. (Răzvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998