Sau de Ungaria? Sau de Slovacia? Sau de ea însăși? Sunt întrebări la care va trebui dat un răspuns până la europarlamentare. Cert este că Uniunea Europeană ia decizii cu o dificultate din ce în ce mai mare sau, în alte situații, nu mai poate lua decizii deloc. Și este paralizată. Zdrobită sub propria greutate. Care va crește. Pentru că se vor adăuga alte state. Iar unanimitatea va deveni imposibilă.
La ordinea zilei este diferendul dintre Ungaria și majoritatea celorlalte state din Uniunea Europeană. Un diferend legat, punctual, de angajamentul capilor UE de a susține financiar cu sume mari de bani Ucraina. În mod explicit, Ungaria înțelege să-și utilizeze dreptul de veto, pentru a bloca banii pentru Ucraina. Se duc în mod mai mult sau mai puțin netransparent negocieri, pentru ca Ungariei să-i fie deblocate 10,2 miliarde de euro din fondul de coeziune în schimbul acordului pe care Viktor Orban ar urma să-l dea în beneficiul Ucrainei. Dar chiar dacă se întâmplă așa, drumul Kievului spre Uniunea Europeană e presărat de multe capcane și nu toate sunt montate de Ungaria. În paranteză fie spus, și Slovacia a anunțat că nu este de acord cu aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Sunt 35 de capitole de negociere, care la rândul lor presupun sute și sute de condiții pe care un stat care aderă la Uniunea Europeană trebuie să le îndeplinească. Fiecare dintre cele 35 de capitole de negociere trebuie în final aprobat în unanimitate. Și tot doar prin unanimitate, dacă nu se recurge la un alt subterfugiu, pot fi aprobate ajutoarele financiare pentru Kiev. În concluzie, orice stat are practic un număr nelimitat de mijloace de a împiedica drumul Ucrainei către UE. Astfel încât la Bruxelles, cu câteva luni înainte alegerilor europarlamentare, domnește haosul total.
Dar întrebarea cheie care se pune este dacă Ucraina este adevăratul motiv de dezbinare al Uniunii Europene sau este doar utilizată ca un pretext. UE se află într-adevăr, după cum am mai subliniat în câteva rânduri, la o răscruce. Ori se dezbină și se autodizolvă, pentru că nu mai poate lua decizii decât cu o dificultate din ce în ce mai mare, ori se reformează și devine mai puternică prin adoptarea Constituției și transformarea în Statele Unite ale Europei. În mod normal, această primăvară ar trebui folosită pentru organizarea unui referendum, la care să participe cât mai mulți dintre cetățenii UE și care să fie chemați să se pronunțe asupra dilemei de mai sus. Astfel încât, în funcție de rezultatul acestui referendum, să aibă loc și campaniile electorale pentru europarlamentare, și desemnarea câștigătorilor, și stabilirea cu precizie a angajamentelor pe care aceștia și le asumă. Se pare însă că nu există la nivelul continentului voința politică de a organiza acum un referendum. Pentru că mega-chestionarea cetățenilor europeni ar încurca o serie întreagă de negocieri netransparente, care au loc asupra unei multitudini de teme și care nicidecum nu poate fi redusă la problema Ucrainei.
Deși este un teren greu, complicat și chiar periculos de încercare, nu Ucraina dezbină Uniunea Europeană. Și deși Viktor Orban negociază la sânge, uneori chiar cinic marile teme cu care se confruntă UE, nici el nu poate fi considerat cauza dezbinării și până la urmă a punctului de răscruce în care a ajuns UE. Ci lipsa de curaj. Lipsa de asumare a liderilor europeni. Lipsa de demnitate și de morală a celor mai mulți dintre cei care generează decizii la nivelul continentului. Nu este deloc exclus ca în Statele Unite să câștige Donald Trump campania electorală. Dacă se întâmplă așa, relațiile cu Uniunea Europeană vor fi resetate. Și Uniunea Europeană însăși, decuplată parțial de la Statele Unite, va trebui și ea să se reseteze. Dar asta este mult mai greu să se întâmple după europarlamentare și e mult mai ușor să se întâmple acum. Dacă cei mai mulți lideri UE sunt după chipul și asemănarea lui Klaus Iohannis nu vom avea parte de o schimbare semnificativă. Și ne vom împotmoli!