De zile bune, presa portocalie devotată regimului Băsescu e isterizată la maxim pe motiv de lichidare a democrației, zdrobirea Constituției, lovitură de stat, război civil și alte vorbe mari, la pachet cu acuzații dure aduse actualei puteri, cererea de demisie a lui Ponta șamd. Într-adevăr, în ultimele zile s-au întîmplat lucruri nu tocmai conforme cu o democrație europeană, dar a crede că e o premieră e o gravă eroare. În realitate, nu e decît o roată a evenimentelor care se învîrte în cel mai pur stil mioritic.

Nimic din ce a făcut USL în ultimele zile, legal sau nu, inspirat sau nu, moral ori ba, nu e o noutate. PNL și PSD nu fac decît să respecte o cutumă tristă, la formarea căreia și-au adus contribuția toate guvernele post-decembriste, dar, în mod deosebit, regimul Băsescu.
O cutumă prin care fiecare nou regim venit la putere preia abuzurile exact de unde le-a dus precedentul și le rostogolește mai departe. O spirală a non-democrației care se extinde vertiginos și nu se știe cînd și cum va fi stopată.

Zadarnic urlă activiștii PDL că schimbarea șefilor parlamentului e un abuz, în realitate e doar o piesă care a fost regizată prima dată chiar de către regimul băsescian.
Astăzi, se strigă că Blaga e victima unei lovituri de stat, ieri, culmea ironiei, aceleași voci răcneau că Blaga e autorul unei tentative de lovituri de stat contra lui Băsescu, atunci cînd cu mitingul polițiștilor. Cam prea ușor se aruncă pe masă această sintagmă teribilă. În curînd, va fi lovitură de stat și cînd Robertei Anastase i se va deșira un ochi de la ciorap.

Se vorbește că președintele va fi suspendat sub un pretext jegos, pentru ca USL să poată instaura dictatura totală.

În treacăt fie spus, cel care forțează din răsputeri – după cum am arătat și zilele trecute – propria suspendare e chiar Băsescu, de aici și manevra folosită aseară, în discurs, de a fixa în conștiința publică o grupare de adversari nominalizați atent care ar dori să îi ia gîtul.
Ca să vezi comedie, toate cele cinci partide invocate au fost bune în ultimii ani pentru a-i servi de aliați la guvernare, acum, dintr-odată, își dau arama pe față. Ce mai contează că, în cazul lui Gabriel Oprea, asistăm la meandre uluitoare ale șefului statului, de la mafiot la reevaluat și iarăși mafiot? Ce mai contează că unul dintre marile abuzuri ale Curții Constituționale a fost tocmai oficializarea UNPR ca partid parlamentar fără a fi trecut prin alegeri?

Altfel spus, Traian Băsescu are nevoie să fie suspendat pentru a primi dezlegare morală de a se reinventa politic, aruncîndu-se în lupta contra USL din postura de lider de partid la alegerile din toamnă.

Dincolo de asta, cum spuneam, roata se învîrte, abuzurile comise de politicieni în trecut se întorc azi, pe aceeași cale, împotriva lor.

Cea mai respectabilă voce a taberei anti-USL, l-am numit pe analistul Ion Cristoiu, scrie azi, în ”Evenimentul zilei”, că USL a venit la guvernare cu ajutorul SRI și al unei mafii transpartinice dornică să pună Justiția cu botul pe labe.

Nimic nou sub soare.

În septembrie 2005, într-un editorial din ”Jurnalul național”, același analist de excepție dezvăluia, negru pe alb, că Traian Băsescu și alianța DA au venit la putere nu în urma unui vot popular, ci în urma mașinațiunilor puse la cale de serviciile secrete, în frunte cu același SRI, ca și de grupuri de interese mafiote:
„Serviciile secrete din România l-au părăsit pe Adrian Năstase și au trecut de partea lui Traian Băsescu. SRI a intoxicat PSD cu sondaje false. STS a oferit Alianței și lui Traian Băsescu toate convorbirile premierului prin rețeaua specială. În același scop, ONG-uri finanțate de americani, dar și de grupuri de interese mafiote din România au declarat că alegerile au fost fraudate. Date ulterioare au dovedit însă că totul era o diversiune” scria el.

Același lucid Ion Cristoiu remarca, în iunie 2005, într-un interviu acordat ziarului ”7 Plus”, că: ”Băsescu are o nevoie de a fi George Bush. Ați observat plăcerea cu care transforma țara și planeta într-o navă?! Există la adolescenți nevoia de grandomanie. Durerea lui e că România e o țară mică. Asta a fost durerea lui Antonescu, asta a fost și durerea lui Ceaușescu. El se vedea deja lider planetar. Și acum avem explicația și cu Axa și cu Marea Neagră. El are o problemă: e prea mică țara. La fel ca Ion Antonescu, la fel ca Ceaușescu. El s-ar dori acum, în democrație, să fie Bush, Putin… Dă telefoane și în acel moment încep să curgă informații, divizii de SIE. Și, mai grav, chiar crede că este! După toate reacțiile lui, Băsescu este convins de importanța lui și a fost sincer deranjat că noi ziariștii nu i-am recunoscut ipostaza de mare căpitan de vas. Pentru prima dată, niște tipi au avut curajul să pună la îndoială faptul că planeta se învîrtea în jurul lui. Țineți minte cînd a spus că atunci cînd ești pe vas între tine și Dumnezeu nu este decît fanionul? Este o declarație istorică și spune totul. Și dovedește credința lui de tip ceaușit și antonescian că este vocea poporului. El e chiar convins că a fost ales cu sută la sută, că poporul îl iubește, că tot ce spune este luat în serios. Este foarte primejdios dacă unui asemenea personaj i se autoalimentează această credință. Nici Ceaușescu nu a fost de la început așa. Dar au început alimentările. Lui Băsescu nu-i place nici măcar lauda rece, el vrea laudă deșănțată, îi place”.

Nostim de observat, au trecut de atunci 7 ani, dar obsesiile lui Băsescu, în discursuri publice, privind navele nu s-au dus.

La două luni de la formularea acestor observații, reputatul gazetar era nevoit să părăsească postul Realitatea TV, aflat în mari tandrețuri cu președintele.
Într-un interviu acordat ulterior ”Jurnalului național”, Cristoiu avertiza: ”Dictatura lui Carol al II-lea a fost posibilă pe fondul unei realități valabile și acum. Carol al II-lea făcea gesturi despre care toată lumea spunea că nu se fac. Cînd în decembrie 1937 l-a pus pe Octavian Goga șef de guvern, deși el era pe locul 4 în alegeri, contemporanii spuneau că nu se poate, și iată că s-a putut. Slăbiciunea societății românești de atunci, și de acum, este că nu se aștepta la așa ceva. Domnul Traian Băsescu este întruchiparea tupeului absolut în politică și în viață. Orice om de bun-simț rămîne paralizat în fața gesturilor dumnealui. Singura formulă de contracarare este să te aștepți întotdeauna la ce e mai rău de acolo. Toate declarațiile sale nu au nici o treabă cu Constituția. Ceea ce e grav, constatat cu uimire pe zi ce trece – cum e și chestiunea cu stigmatizarea jurnaliștilor – e că sînt considerate fapte împlinite. E cel mai grav lucru care se poate întîmpla în istoria unei democrații – să consideri că e de la sine înțeles, adică, la un moment dat, nici să nu mai reacționezi. În momentul în care domnia-sa a zis că intervine în viața PNL dacă se declanșează o criză este cea mai gravă încălcare a Constituției. Pentru acest fapt, o tanti din Filipine a fost suspendată. Un asemenea gest trebuie să ducă automat la suspendare. Nimeni nu a reacționat, pentru că se consideră un fapt normal. Se creează premisele ca un alt președinte care va veni să facă și mai rău”.

Am ales să decupăm cîteva dintre opiniile ziaristului sus pomenit dintr-un motiv limpede: criticînd același tip de acțiune politică la grupări politice diferite și la intervale de timp diferite, Ion Cristoiu a manifestat, cel puțin, o consecvență de apreciat. Nu același lucru se poate spune despre majoritatea vocilor pro-Băsescu din aceste zile, cărora, acum cîțiva ani, abuzurile idolului de la Cotroceni li se păreau acte ferme de instaurare a democrației, în timp ce debarcarea portocaliilor din ultimele funcții grele unde au fost plantați, ultrapolitizat, de regimul Băsescu, li se pare azi suspendarea democrației și premisa unui război civil.
Practic, nu există manevră a USL, de la venirea la putere, care să fi fost denunțată de vuvuzelele pedeliste drept abuz și care să nu fi fost făcută, încă mai dihai, de către Băsescu, Macovei, Udrea, Blaga & comp. în anii scurși după 2004.
Desigur, o nedreptate nu scuză altă nedreptate, dar poate nu ar strica un pic de decență din partea trîmbițelor care rup acum hainele de pe ele răcnind ”Sări, Europo!” cu același sîrg cu care, odinioară, aplaudau închiderea peste noapte a dosarelor ”Flota” ori ”Casa din Mihăileanu”.
Nu de alta, dar și în politică, la fel ca în alte domenii, se aplică zicala ”Cine ridică sabia, de sabie va pieri…” (Bogdan Tiberiu Iacob)