Decizia PDL de duminică seara, potrivit căreia membrii PDL nu vor avea dreptul să voteze la moțiunea de cenzură a opoziției este unul dintre cele mai grave atentate la democrație de după revoluție, surclasînd pînă și defunctul PCR.

„Vom sta în sală, dar când se va ajunge la vot, nu vom vota”, a anunțat liderul deputaților PDL, Mircea Toader, după ședința de duminică a BPN. El a mai spus că aceia dintre parlamentarii partidului care nu vor respecta această decizie „nu sunt pedelişti”, altfel spus a transmis mesajul mazilirii recalcitranților.

Este pentru prima oară cînd se ia o asemenea decizie politică în absența vreunei motivații concrete, precum greva parlamentară, boicot al votului în urma unui scandal politic șamd, fiind vorba, pur și simplu, de o decizie seacă, de partid. Acest lucru contravine în primul rînd Constituției, care interzice mandatul imperativ, altfel spus parlamentarilor nu li se poate dicta de către corpul electoral care i-a trimis în legislativ felul cum să voteze, deci cu atît mai puțin de către partidul din care fac parte. Contravine, însă, și regulilor democrației, în ansamblu: parlamentarii sunt trimiși în parlament de către alegători pentru a-și exprima votul, nu pentru a-l boicota. În fine, PDL face praf și ideea votului uninominal, a cărui rațiune a fost tocmai slăbirea frîielor de partid în favoarea accenturării responsabilizării individuale, doar de aia s-au votat oameni și nu liste.

Explicația reală e simplă: PDL e atît de terorizat de posibilul vot în favoarea moțiunii al propriilor oameni, cum s-a întîmplat la ultima moțiune, încît a optat pentru soluția sclavagismului politic, respectiv interzicerea dreptului deplin la vot. Ca o paralelă, să precizăm că dreptul de a vota, chiar dacă nu în parlament, ci pentru configurația acestuia, nu le este refuzat nici măcar pușcăriașilor, decît în condiții speciale. Prin decizia de duminică a PDL, aleșii democrat-liberali se plasează, deci, sub condiția pușcăriașilor autohtoni.

O decizie a partidului poate viza, cel mult, o anume orientare a votului la o lege sau moțiune, în niciun caz, însă, interzicerea pur și simplu a dreptului la vot. Mergînd pe drumul deschis duminică seara, nu putem decît să ne imaginăm care vor fi următoarele decizii politice ale PDL: interdicția pentru pedeliști de a mai intra în contact cu oamenii opoziției, inclusiv la bufetul Parlamentului, interdicția de a mai răspunde telefoanelor de la ziariștii mogulilor ”răi”, obligația de a prezenta rapoarte zilnice de activitate, incluzînd date despre discuțiile politice cu membrii familiei și tot ce le-ar mai putea trece liderilor PDL prin cap.

S-ar fi putut crede că e vorba de o decizie oarecum accidentală dacă, în aceeași seară, Elena Udrea nu ar fi făcut o declarație șocantă, anunțînd că BPN al PDL va analiza dacă acţiunile de stradă din ziua moţiunii de cenzură pot fi stopate prin mijloace legale, iar dacă nu, ”trebuie să se ştie că majoritatea celor care vor ieşi în stradă sunt membrii de partid”. Una dintre ultimele minți lucide al PDL, Vasile Blaga, a corectat azi aberația, declarînd: „Că vin membri de partid este clar. Au şi o normă – 25 de oameni de primar. Nu facem nimic, eu nu ştiu ce este ilegal. Dacă lumea vrea să demonstreze, demonstrează”. Altfel spus, PDL dorește să interzică, în acest moment, nu doar dreptul propriilor parlamenatari de a vota, dar și dreptul cetățenilor de a manifesta. E începutul unui drum periculos, care nu se știe unde s-ar putea termina, dar care ne amintește că pînă și în odioasa dictatură ceaușistă, Constantin Pîrvulescu a putut să îl critice aspru, de la tribuna congresului, în direct la TVR, pe liderul PCR, Nicolae Ceaușescu și apoi să își reia locul în sală. ”Nu îmi trebuie o aprobare ca să fac o declaraţie” i-a spus, atunci, Pîrvulescu lui Ceaușescu, iar dictatorul nu a replicat decît ”Dă-i cuvântul…”. (Bogdan Tiberiu Iacob)