CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Un bolsevic in fruntea Romaniei

0 comentarii / 2768 vizualizări / 12 mai 2014

Pana una-alta, vrem, nu vrem, ne place sau nu ne place, Traian Basescu este presedintele Romaniei. Si, in aceasta calitate, a mai facut o declaratie socanta. Ieri. Cum ca increderea cetatenilor in SRI este mai mare decat increderea lor in primari si in parlamentari. Pentru ca serviciul secret intern este garantul democratiei. Si al stabilitatii. Nu-i vorba, o asemenea teza a mai fost sustinuta, nu cu multa vreme in urma, si de un distins reprezentant al partenerului nostru strategic. Inlocuitorul de ambasador al Statelor Unite. Teza la care ma refer este rezultatul unei gandiri bolsevice. Si atunci cand este lansata de presedintele Romaniei si atunci cand vine din directia reprezentantului Statelor Unite. E tot o teza bolsevica si voi explica de ce.

 

Eu nu pun acum in discutie cine este si ce face Serviciul Roman de Informatii. Si nici asupra unor nereguli grave nu voi insista. In schimb, voi arata de ce merele nu trebuie amestecate cu perele.

 

Un serviciu secret, si cu atat mai mult cel mai important serviciu secret al unui stat, este o institutie de forta. Si necesara. Si utila. Si pozitiva atunci cand nu incalca drepturile omului, regulile democratice si cand nu face politie politica. Fara exceptie, toti reprezentantii unui serviciu secret sunt numiti ierarhic. Conform Constitutiei in vigoare, ei sunt desemnati de presedinte si confirmati de Parlament. Mai jos, directorul decide pe cine si in baza caror criterii numeste in diferite functii. Cu alte cuvinte, nu exista un titular la conducerea sau in structura Serviciului Roman de Informatii care sa fie ajuns acolo in urma unui vot popular. A unui sufragiu universal. Si asa este si normal.

 

In schimb, ca si presedintele Romaniei, parlamentarii si primarii se numara printre personalitatile alese in mod direct de catre cetateni si rostul lor este sa faca politica. Evident, o politica care sa-i slujeasca pe cetateni. Chiar si cei care au candidat independent sunt tot alesi de cetateni si tot politica fac.

 

Prin urmare, este la mintea copilului ca intre lucratorii Serviciului Roman de Informatii si politicienii alesi in functii de catre cetateni exista o diferenta fundamentala. De ce presedintele Romaniei, ales de catre cetateni tot pentru a-i sluji pe acestia, nu realizeaza evidenta de mai sus? Si de ce este sustinut de catre un inalt reprezentant al Statelor Unite, aflat la post in Romania? In ce consta gandirea bolsevica a domnului Traian Basescu?

 

Am sa incep cu sfarsitul. Cu sfarsitul regimului Traian Basescu. La capatul a doua mandate, Traian Basescu nu mai are incredere in cetatenii Romaniei. In capacitatea acestora de a-si alege propriul destin desemnandu-si reprezentantii in primarii si in Parlament. Traian Basescu s-a suparat pe popor. Pentru ca poporul a incercat din rasputeri sa-l rastoarne atunci cand a fost suspendat. Si a votat demiterea intr-o proportie ingrozitoare. De peste 80 la suta din numarul urias al celor care s-au prezentat la urne. Apoi poporul, prin alesii sai, i-a mai dat cu tifla si cand au avut loc alegerile parlamentare. Partidul sau a fost atat de aspru pedepsit de catre cetateni, incat doar un singur deputat, si acela reprezentant al Diasporei, a reusit sa ajunga in Parlament fara redistribuire. Pana si favorita sa, Elena Udrea, in care s-a pompat la greu, a esuat mult sub pragul de 51 la suta intr-un colegiu ales pe spranceana. Dupa ce, pe bani publici si pe timp public si cu consilieri platiti de cetateni, Traian Basescu a incropit un nou partid, pentru a incerca astfel sa-si dreaga imaginea politica, ce a constat domnia sa? Ca Partidul Miscarea Populara sta inca intr-o singura cifra. Nu are, la capatul cercetarilor de piata, nici macar 10 la suta. Desigur, cu exceptia rezultatelor furnizate de compania din Statele Unite pe care PMP si Traian Basescu insusi au angajat-o in schimbul unei remuneratii uriase. Bani care nu se stie de unde provin si cum sunt livrati. Inca.

 

Pai daca Traian Basescu este atat de suparat pe popor, desigur ca este suparat si pe optiunile acestuia. Si atunci in cine sa mai aiba el incredere? Pe cine s-ar mai putea bizui inca presedintele statului roman? Pe o institutie de forta. Si astfel a fost lansata ineptia conforma careia merele sunt amestecate cu perele, iar Serviciul Roman de Informatii ar fi mai important si s-ar bucura de mai multa incredere in ochii natiunii romane decat primarii si parlamentarii. In aceste conditii, nu ar trebui pur si simplu desfiintat sistemul democratic? Nu s-ar putea ca SRI, care se bucura de cea mai mare incredere, sa-i numeasca direct pe viitorii primari si pe viitorii parlamentari? Cum se intampla in Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice.

 

Si oare de ce ii ridica mingea la fileu inaltul insarcinat al Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti? Nu cumva si acesta are mai multa incredere intr-un serviciu secret decat in Parlamentul unui stat cat de cat democratic? Ar putea domnul insarcinat sa extrapoleze aceste afirmatii si pe malul Potomacului? Si daca ar face-o, ce s-ar intampla? Cum ar reactiona Guvernul Statelor Unite? Dar guvernatorii? Cum ar reactiona primarii din Statele Unite? Raspunsul este: negativ. Domnul Duane Butcher nu ar putea sa faca niciodata o asemenea extrapolare. Pentru ca ar fi fript pe scaunul electric. Dar, in Romania, nu-l costa nimic sa sprijine un serviciu secret care face atat de multe lucruri bune pentru Statele Unite. Cine stie, poate SRI ii este chiar subordonat.

 

Cu o astfel de gandire, daca Traian Basescu ar fi la inceput si nu chiar inainte de caderea definitiva a cortinei, m-as astepta si la o salva de artilerie lansata de acelasi personaj de pe un fel de vas Aurora, stationat pe Dambovita. Urmand apoi sa ia cu asalt, la baioneta, institutiile statului. Sau, Doamne fereste, Traian Basescu isi imagineaza ca SRI va face, de dragul sau si al Elenei Udrea, niscaiva miracole pana la alegeri? (Sorin Rosca Stanescu)

 

 

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998