CURS VALUTAR

Un mesaj misterios al lui Hodor. Probleme pentru Basescu la CNSAS?

4 comentarii / 2792 vizualizări / 7 aprilie 2019

Istoricul Mădălin Hodor, cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și autor al divulgării, în ultima vreme, a unor documente fierbinți ale fostei Securități, a postat azi un mesaj extrem de interesant pe pagina sa de Facebook.

Comentînd, astfel, scandalul care îl are în epicentru pe procurorul general Augustin Lazăr, Hodor a făcut o paralelă cu demascarea Monei Muscă drept colaboratoare a Securității, în 2006:

”Astăzi, după tone de mizerie adunată în dosare, după ce s-a mai rânit puțin în domeniul cunoașterii trecutului, ceea ce a făcut Mona Muscă pare joacă de copii. Astăzi nici un tribunal din România nu ar da o sentință de „colaborator al Securității” Monei Muscă. Dar atunci mai era puțin și o executam în cap direct. Cum ar fi fost? Bang! Nenorocita!
Eram acolo și am văzut tot filmul. A făcut prostia să se încreadă în sfaturile unora. „Lăsați doamnă! Nu e nimic. Vă spunem noi. Astea sunt nimicuri.” Și apoi avocații, care au sfătuit-o pe baza acestor „asigurări” să nege. Apoi frica. Și a negat. Și nu ceea ce a făcut a mai fost important, ci faptul că a mințit. Execuție publică, cu televiziunile la scară
Eram acolo. Pe vremea aia fumam și stăteam lângă containerele de lângă sediul din Dragoslavele. Am văzut-o pe Mona Muscă ieșind de la audieri. Era strada plină de televiziuni și au tăbărât ca vulturii pe ea. „De ce ați mințit doamna Muscă?”, „Ce ați discutat doamna Muscă?”. Salivau. Iar Mona Muscă nu spunea nimic. O să ajung vreodată să povestesc cine a executat-o și de ce. Momentan nu pot. Dar uite, fac un pariu cu voi. Fac pariu că ăla de a executat-o va avea cât de curând aceeași soartă. Cât de curând”.

Nu știm cu precizie cine e personajul la care face referire Hodor, sigur e că trebuie să fi fost cineva cu puteri uriașe pentru a opera asemenea manevră.
Ceea ce știm cu toți, însă, și s-a vorbit de nenumărate ori la acea vreme și în anii care au urmat, e că marele beneficiar al demascării Monei Muscă a fost Traian Băsescu, iar acțiunea s-a produs cînd sondajele de opinie începuseră să arate, toate, că deputata liberală îi suflă în ceafă președintelui în exercițiu.
Să fie aproape momentul așteptat de mai bine de două decenii, ieșirea la lumină a vreunui document care să dovedească legăturile cu fosta Securitate ale fostului președinte? Rămîne de văzut, mai ales că, ne amintim, și colaborarea Monei Muscă fusese anunțată de anumite voci din CNSAS, cu Mircea Dinescu în frunte, cu ceva timp înainte ca demascarea să se producă, efectiv. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. cine plm mai are nevoie de documente???

  2. Pai nu or fi fost distruse TOATE documentele de colaborator ale lui base. Cineva, undeva o fi pastrat ceva; si la momentul oportun, pac, la „Razboiul”! Desi in cazul lui evidenta bate si documentele, dar………….

  3. Dacă în 30 de ani noi generația care am trăit din plin frica de securitate în urmatorii 20 de ani se va îngropa tortul nu se va mai afla nimic pentru ca nimeni nu va fi interesat

  4. Parca Antonescu a fost cel care i a cerit demisia si a condamnat o la tv si peste tot.ce treaba avea Basescu ,cu ea?nici macar nu erau in acelasi partid,prostii.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *