Au trecut doi ani și jumătate de cînd SRI funcționează fără director – am putea spune o foarte gravă breșă de securitate a României – pentru că președinții Klaus Iohannis și, mai apoi, Nicușor Dan, refuză inexplicabil să propună înlocuitor. Adevăratul mare mister nu e atitudinea președintelui în funcție, cît lipsa oricărui interes din partea celor îndrituiți de a sesiza CCR – dar și a opoziției, presei ori societății civile față de acest aspect – cu un sever conflict între autoritățile statului care ar tranșa rapid lucrurile. Practic, în acest moment putem vorbi de o complicitate la nivelul tuturor autorităților statului și nu numai în a menține SRI cu actualul statut incert.

Conform legislației noastre, refuzul președintelui României de a propune un candidat pentru funcția de director al SRI, ceea ce duce la o vacanță prelungită a postului, poate fi considerat indubitabil un conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice, în special între Președinție și Parlament.

Ce spune legea CCR:
Art.34. – (1) Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Conform Constituției României, Parlamentul numește directorii serviciilor de informații la propunerea președintelui. Președintele are, deci, obligația de a face o propunere, iar refuzul prelungit de a o face împiedică Parlamentul să-și exercite atribuția constituțională de a vota și aproba numirea. Acest lucru poate fi interpretat ca o încălcare a principiului colaborării loiale între instituțiile statului, principiu care se regăsește în jurispudența CCR.

Legea SRI nu reglementează interimatul pe termen nelimitat. Formularea „în lipsa directorului” se referă la absențe temporare (ex: concediu, deplasări), nu la vacanțe permanente. Astfel, interimatul actual asigurat de prim-adjunctul gen.Răzvan Ionescu de la demisia lui Eduard Hellvig în iulie 2023 depășește cadrul legal, creînd o situație de instabilitate instituțională. De aici încolo, ar trebui intervenția judecătorilor constituționali.

În decizia 53/2005, bunăoară, CCR stipulează clar:
”Conflictul juridic de natură constituţională între autorităţi publice presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constînd în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor”.

Refuzul lui Iohannis – dar cazul lui e ”clasat” de acum – și, mai apoi, al președintelui Nicușor Dan de a face propunerea pentru locul vacant la SRI e caz clar de conflict între președinție și parlament, privat de dreptul de a desemna prin vot un director.

Oricare dintre autoritățile menționate mai sus poate sesiza CCR pentru a tranșa conflictul, obligînd președintele să acționeze, iar faptul că pînă azi nici măcar nu s-a vorbit în spațiul public de acest demers absolut firesc și necesar trimite cu gîndul la complicitate cvasi-generalizată în stat. De ce, nu e clar deocamdată. (Bogdan Tiberiu Iacob)