CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9457 RON DOWN | 1 USD = 4.6170 RON DOWN | 1 GBP = 5.7676 RON DOWN

Un mister: de ce nu s-a vazut Iohannis cu Sosoaca Americii

6 comentarii / 3244 vizualizări / 13 aprilie 2022

Președintele Klaus Iohannis nu ratează vreodată primirea la Cotroceni a unei delegații cît de mici a congresului american. Cu atît mai ciudată ar părea ratarea unei delegații de-a dreptul consistente care a vizitat România în aceste zile, congresmenii fiind ”bifați” de Nicolae Ciucă, Florin Cîțu ori Marcel Ciolacu, dar nu și de șeful statului. Și mai ciudat e că Iohannis nu avea luni nimic pe agendă. De ce nu l-a primit președintele pe cel mai puternic dintre republicani? O explicație plauzibilă ar fi: de frică.

România a primit luni vizita unei delegații a Congresului SUA condusă de Kevin McCarthy, liderul minorității republicane din Camera Reprezentanților, o vizită motivată oficial prin dorința de a se da ”un important semnal de sprijin pentru România în fața agresiunii Rusiei”.

Întrevederile cu prim-ministrul Ciucă, președintele Senatului, Florin Cîțu, și cel al Camerei, Marcel Ciolacu, s-au soldat cu bla-bla-bla-uri plicticoase despre unitate, colaborare, sprijin pentru Ucraina, colaborare economică șamd. Nimic în plus nu a ieșit din comunicatele lemnoase.

Așa că vom încerca să umple noi niște spații albe, mai ales că tema nu e lipsită de interes.
Să o spunem pe șleau: din punctul de vedere al ”euroatlanticilor” lideri români, Kevin McCarthy e o Șoșoacă americană, cu toate ingredientele de rigoare și mai mult de atît. Deosebirea ar fi că McCarthy, totuși, e într-o poziție de putere foarte mare, fiind la un pas de a deveni peste cîteva luni nr.3 în stat, în locul lui Nancy Pelosi. (Dacă Florin Cîțu s-ar fi văzut cu McCarthy întîi și abia apoi ar fi mers la Pelosi, probabil că doamna i-ar fi trîntit ușa-n nas, din motive pe care le veți vedea).

Ce îl definește pe năbădăiosul McCarthy, liderul republicanilor din Camera Reprezentanților:

– Este Trumpist devotat și anti-Biden feroce, făcînd valuri mari în scandalul Hunter-Ucraina. O urăște pe Hillary Clinton.
– A clamat repetat victoria lui Trump la ultimele alegeri și a semnat un document prin care se cerea anularea scrutinului.
– A susținut solicitarea lui Trump ca Zelenski să înceapă o investigație asupra candidatului Joe Biden.
– A scris pe Twitter, către americani, că ”Pelosi vrea să faceţi ce spune ea. Ea şi preşedintele Biden fac totul pentru ca voi să continuaţi să trăiţi în frică, cu mască pe față, chiar dacă aţi fost vaccinaţi”.
– A spus că i-ar plăcea să o pocnească pe Nancy Pelosi cu un ciocan, iar replica ei a fost că e ”un cretin”.
– A apărat oficialii guvernamentali care cheltuiau bani publici în stațiunile deținute de Trump.
– A refuzat să blocheze candidatura în alegeri a unei republicane rasiste și antisemite, promotoare a teoriilor conspiraționste ale Qanon.
– S-a opus în pandemie votului în congres de la distanță, susținut de Pelosi ca măsură de protecție.
– A votat împotriva certificării victoriei lui Biden în două state
– S-a opus formării comisiei independente care să investigheze atacul de la Capitoliu.
– S-a opus reintroducerii portului de mască în congres, afirmînd că se dorește permanentizarea pandemiei, replica lui Pelosi fiind că e ”un prost”.
– A votat împotriva Rezoluției Camerei 908 care condamna rasismul împotriva asian-americanilor legat de pandemia COVID-19.
– Respinge teza încălzirii globale și s-a opus planului de reducere a emisiilor de gaze.
– S-a luptat pentru eliminarea protecției unor vaste arii naturale în favoarea dezvoltării industriale.
– Este cel mai mare beneficiar al donațiilor de campanie saudite.
– A amenințat două congresmene musulmane.
– A condus eforturile de abrogare a legii privind protecția pacienților și îngrijirea la prețuri accesibile (Obamacare).
– S-a opus legii care a adăugat orientarea sexuală, identitatea de gen și dizabilitățile pe lista hate speech.
– S-a opus drepturilor pentru gay și a combătut puternic imigrația, în special din Mexic.
– L-a acuzat pe George Soros că vrea să cumpere alegerile americane la o zi după ce un colet cu o presupusă bombă a fost livrat acasă la Soros.
– Acuză repetat rețelele sociale și motoarele de căutare de cenzură la adresa politicienilor.
– Suspectat de o relație neprincipială cu o congresmenă blondă.

Mult mai important, însă, e faptul că McCarthy e un susținător acerb al livrării masive de către SUA de arme pentru Ucraina, dar și pentru Taiwan, pentru a preîntîmpina atacarea sa de către China, și îl acuză permanent pe Biden că nu face destul împotriva agresiunii rusești.

În fine, de departe cel mai fierbinte punct e însăși suspendarea lui Joe Biden, intens discutată chiar în aceste zile în interiorul Partidului Republican.
Foarte probabila obținere de către republicani a majorității în Camera Reprezentanților, dacă nu și în Senat, la alegerile din noiembrie, îl va aduce pe McCarthy în fotoliul lui Nancy Pelosi.
Un număr în creștere de congresmeni republicani vor ca după alegeri să fie declanșată demiterea lui Joe Biden pentru dezastruoasa retragere din Afganistan, pentru modul în care s-a gestionat pandemia, pentru toleranța față de imigrație și altele.
Oarecum surprinzător, McCarthy nu se aruncă, deocamdată, pe subiect, stîrnind iritarea propriilor colegi.
Oricum ar fi, însă, el, cu voie sau fără voie, va fi, un personaj major în atacarea actualei administrații de la Casa Albă după alegeri,

Vizita sa în estul Europei din aceste zile e văzută peste ocean ca o manevră pur electorală, în delegație fiind opt congresmeni republicani și doar doi democrați, dar care nu mai candidează în toamnă.

Puternicul și influentul Kevin McCarthy ne-a vizitat, deci, doar pentru a-și asigura o mai mare vizibilitate pe tema războiului din Ucraina, ca și o rampă pentru atacurile pe care e cert că le va declanșa împotriva Casei Albe, pe această temă.

O situație conflictuală care poate da dureri de cap liderilor de la București, nevoiți să penduleze între actualii lideri de la Washington și potențialii viitori lideri.
Nu e de mirare că Iohannis s-a dat lovit în aripă și nu s-a văzut cu McCarthy – lăsîndu-l pe mîna lui Cîțu&Ciolacu – în pofida anvergurii politice a acestuia și a poziției pe care ar putea să o dețină curînd peste Ocean. (Bogdan Tiberiu IACOB)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

6 Comentarii

  1. Nu e un mister: comportamentul derivă din „coșmarurile unei slugi”: tot timpul să stea „la pândă”, muncit de aprige îndoieli: „ce-a vrut să zică ăla ?”, „dar celălalt ?”, „nu cumva…” etc.
    Tiparul mentalității slujbașului umil, lipsit de orice personalitate. (memorabil schițat în „Moartea unui slujbaș”; Cehov – chiar dacă e Rus…)
    Acuma, că noi îl crede(a)m a fi un „Președinte”, ba și „neamț”… e problema noastră. Ghinion !
    =========================================================================

  2. Ala e barbat! Al nostru e un eunuc! Vreți sa dezvoltam? Măcar știm ca nu sunteți cu Trump ci cu democăcații care ne-au tras-o pe unde au apucat-o! Asta e! Fiecare are dreptul la o opinie! Sau mai multe!

  3. lista asta e facuta de propaganda abjecta a stangii americane. nu trebuia sa iei copy paste de pe site-urile extremiste ale partidului democrat

  4. „unei delegații de-a dreptul consistente”
    -e formulare de canibal cu foamea in gatzi.

  5. „Doua congresmene” e un barbarism pe aceeasi treapta cu „doua tenismene”, care s-ar traduce „doua tenis-barbate”.
    „Doua congresswomen” este forma corecta. Doua parlamentare.

  6. Minunat extraordinar au și ei o Soshoacă.
    Noi habemus slugutze penibile.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *