Această mare provocare a fost lansată în urmă cu șase ani, concretizată și prezentată specialiștilor din toate mediile socio-profesionale, în urmă cu scurt timp. La Banca Națională a României. Mi-a luat și mie o vreme pentru a lectura un studiu extrem de voluminos, bazat pe multe date statistice și pe o serie întreagă de prognoze. Anticipând concluzia, voi afirma că monumentala lucrare, Modelul economic românesc în Uniunea Europeană România – Orizont 2040 ar fi cel mai mare proiect de țară lansat vreodată în România după cel al integrării noastre euroatlantice.
Acest studiu are ca punct de plecare o fotografie și o analiză, ambele extrem de riguroase, asupra stadiului în care se află România. În esență, Asociația pentru Studii și Prognoză Economico-Sociale (ASPES), inițiată și condusă de Constantin Boștină și alcătuită din zeci de specialiști, a început prin a efectua o disecție nemiloasă asupra tuturor componentelor societății românești, acestea fiind puse față în față cu uriașul potențial nevalorificat. Au urmat zeci de conferințe, au urmat zeci de dezbateri, la capătul cărora s-a putut trage linia. Sub linie, se vede acum cu ochiul liber, mai clar ca oricând, dezastrul.
În cele ce urmează, în această succintă și primă analiză, nu voi face altceva decât să prezint sinteza crudă a stării României. Iată: 1. România este în topul sărăciei în Uniunea Europeană. Modelul de creștere actual nu lucrează în interesul cetățeanului, acesta devenind tot mai sărac. 2. Infrastructura fizică și socială slab dezvoltată și distribuită inegal în profil teritorial, se constituie într-o frână pentru dezvoltare. 3. Valoarea capitalului uman este nevalorificată, în condițiile în care statul a cheltuit sume uriașe în acest scop, iar familiile și-au adus o contribuție și mai mare.
Nu am prezentat mai sus decât câteva dintre concluziile generale ale acestui studiu. Mâine, tot inspirat de această lucrare și la fel de succint, voi schița în linii mari, așa cum reiese din expertiza oamenilor de știință, uriașul potențial nevalorificat de care dispunem, în baza căruia sunt elaborate prognozele de dezvoltare până în 2040, la care mă voi concentra în cea de-a treia analiză. Până atunci însă nu-mi pot reprima o constatare amară. Pusă în fața unei asemenea provocări, care este departe de a fi opera unor diletanți, este opera remarcabilă unor savanți, societatea românească nu a reacționat. A fost până în acest moment inertă. Într-o Românie sănătoasă la cap, acest proiect, care are orizontul anilor 2040, ar trebui cunoscut, larg dezbătut și asumat, în primul și-n primul rând de întreaga clasă politică. Dar stupoare. În ciuda faptului că au fost invitați la Banca Națională a României, la lansarea proiectului doar doi lideri politici au fost prezenți. Dintre care unul singur este în ascensiune. Au urmărit dezbaterea George Simion și Călin Popescu Tăriceanu. Nu au trecut foarte mulți de când în cel de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu, acesta a reușit să aducă la Palatul Snagov toată crema politică intelectuală și mediatică a societății, și independent de diversele orientări politice, să creeze un deplin consens de susținere pe termen lung al proiectului integrării euroatlantice a României. Mai devreme sau mai târziu, așa ceva ar trebui să se întâmple și în jurul acestui proiect, care ar putea transforma România într-un model pentru întreaga Uniune Europeană și nu numai.