CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Un Munchausen la Cotroceni

0 comentarii / 1529 vizualizări / 20 martie 2012

Din dorinta de a face el agenda publica si de a-i discredita pe liderii USL, Presedintele Traian Basescu a mai lansat pe piata o minciuna gogonata. Si anume ca i-a propus, in mod serios, lui Victor Ponta sa preia functia de prim-ministru imediat dupa demisia lui Emil Boc. Si ca acesta ar fi refuzat generoasa sa oferta. Abia apoi, nemaiavand incotro, Presedintele l-a scos din palaria SIE pe Mihai Razvan Ungureanu. De ce a mintit Traian Basescu? Si de ce a mintit acum si nu atunci, imediat dupa consultarile de la Cotroceni?
Intr-un mod cat se poate de transparent, imediat dupa demisia lui Emil Boc, liderii opozitiei au anuntat ca se vor duce la Cotroceni pentru a discuta doua teme mari si late. Demisia Presedintelui Traian Basescu si organizarea de alegeri anticipate. Acestea erau cele mai importante mesaje USL, care coincideau si cu mesajele cetatenilor care demonstrau in intreaga tara. In timp ce Ponta, Antonescu si Constantin isi facusera cunoscute intentiile, Presedintele era, ca de obicei, secretos cu privire la propria sa agenda de discutii.
Si ce s-a intamplat, de fapt, la Cotroceni? Glumet, ironic si sarcastic ca de obicei, domnul Traian Basescu a aruncat la un moment dat o fumigena care, pe buna dreptate, a fost ignorata de catre destinatar. Ponta nu a raspuns pentru ca oferta era vadit neserioasa. Liderii USL, ignorand asa-zisa invitatie la guvernare, au facut exact ceea ce isi propusesera sa faca. I-au cerut Presedintelui demisia si au insistat pentru organizarea, cat mai curand, a alegerilor.
De ce a iesit Traian Basescu, din nou, si de data asta public, cu aceeasi fumigena? Ca si noi, se uita si el in sondaje. Vede cum, zi de zi, cresc sansele USL de a castiga la parlamentare mai mult de 50 la suta din voturi. Observa si el, cum observam si noi, ca Mihai Razvan Ungureanu nu a reusit sa-si atinga obiectivul de a recupera deficitul de imagine pierdut de regimul Basescu sub guvernarea Boc. De aici, nevoia pe care a resimtit-o Traian Basescu de a se arunca, aparent orbeste si bezmetic, in lupta impotriva liderilor opozitiei.
Numai ca minciuna are picioare extrem de scurte. Cel putin in acest caz. Dovada cea mai elocventa este ca Presedintele refuza sa puna la dispozitia opiniei publice toate stenogramele consultarilor de la Cotroceni. De ce? Pentru ca, din lectura lor, oricine ar putea trage concluzia pe care am expus-o mai sus. Si anume ca oferta sa a fost ironica, sarcastica si neserioasa. Nici nu se putea altfel. Cum sa le propui liderilor opozitiei sa preia guvernarea, prin ruperea USL, din mainile unui Presedinte compromis si inaintea unor alegeri, din perspectiva lor, castigatoare? Cum ar fi putut Traian Basescu sa hotarasca de capul lui cedarea guvernarii, in plin an electoral, de catre PD-L si aliatii sai? Ipoteza era si este absurda. Iar “oferta” este nu numai o viclenie ieftina, ci si o minciuna gogonata.
Nu este prima data cand Presedintele Traian Basescu minte, utilizand in acest scop un talmes-balmes de informatii, unele reale si altele contrafacute, pentru ca, din combinatia lor, sa fie confectionata o realitate paralela. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998