CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9491 RON UP | 1 USD = 4.3869 RON UP | 1 GBP = 5.8407 RON DOWN

Un nou abuz incalificabil – demiterea Ancai Dragu de la sefia Senatului

10 comentarii / 1962 vizualizări / 23 noiembrie 2021

Dragu Anca, sacrificată pentru dragu’ Cîțu. Cam asta s-a petrecut azi la nivel înalt, printr-un nou abuz de mari proporții, numărul doi în stat fiind debarcat în doi timpi și trei mișcări de frăția PNL-PSD pentru a-i face loc liderului liberal rămas fără sinecură. O manevră care încalcă nu doar Constituția, ci chiar și deciziile CCR, ceea ce înseamnă că avem de a face nu cu omor din culpă, ci cu veritabil asasinat. Foarte probabil, se va repeta cazul Renate Weber, iar Cîțu nu ar trebui să se așeze prea confortabil în fotoliul de președinte al Senatului, pentru că-l va părăsi curînd.

Noua coaliție PNL-PSD a votat azi, din scurt, revocarea președintelui Senatului, Anca Dragu, înlocuită cu Florin Cîțu, fără a exista măcar o spoială de motivație, cu excepția ”schimbării majorității”.
Cum spuneam, un abuz teribil, comparabil cu aiureala de anul trecut, cînd Parlamentul a aprobat o Hotărîre de Guvern privind starea de alertă, sfidînd toate prevederile legislative în vigoare.
Concluzia ar fi că în România s-a ajuns să se poată face chiar orice, în numele majorității.

Să o luăm metodic, pentru a vedea în ce constă imensul abuz de azi.

Constituția spune, la art.64, că ”Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.”

Pentru a se putea revoca președinții Camerelor, în situații excepționale, s-au introdus prevederi în regulamentele parlamentare, cu putere de lege.

În 2005, Curtea Constituțională a constatat, însă, că respectivele prevederi sunt neconstituționale.

Cum sunau ele, în original:

(1) Revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puţin una dintre următoarele împrejurări:
a) încalcă prevederile Constituţiei;
b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
(2) Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

În noiembrie 2005, decizia 601 a CCR a stabilit fără echivoc că toate prevederile de mai sus sunt în afara Constituției.

”Ţinând seama de considerentele expuse mai sus, Curtea Constituţională constată că art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului care prevede revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului, pentru încălcarea Constituţiei sau a regulamentelor parlamentare, este neconstituţional, întrucât contravine dispoziţiilor constituţionale privind dreptul fundamental la apărare şi principiul configuraţiei politice în alcătuirea Biroului permanent. Astfel, contrar prevederilor constituţionale evocate, art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului nu asigură cercetarea faptelor imputate membrului Biroului permanent a cărui revocare se propune şi nici posibilitatea acestuia de a se apăra de acuzaţiile care i se aduc.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea constată că textul din regulament atacat nu defineşte noţiunile de încălcare în mod grav şi încălcare în mod repetat a Regulamentului Senatului sau a Regulamentului şedinţelor comune, ceea ce face imposibilă exercitarea dreptului la apărare de către membrul Biroului permanent a cărui revocare se propune şi creează posibilitatea aplicării abuzive a acestui text.
Curtea Constituţională constată, de asemenea, că dispoziţiile articolului din Regulamentul Senatului, în conformitate cu care revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor, sunt neconstituţionale pentru că, în pofida prevederilor art. 64 alin. (5) din Constituţie care instituie criteriul configuraţiei politice la alcătuirea Biroului permanent, cu consecinţa aplicării aceluiaşi criteriu la revocarea membrilor acestui organ, s-a condiţionat revocarea de criteriul majorităţii, în înţelesul cantitativ, de majoritate a senatorilor îndrituită să facă propunerea de revocare.
Instituirea unui asemenea criteriu, care exclude configuraţia politică a Parlamentului, stabilită prin voinţa cetăţenilor cu ocazia alegerilor pentru organul reprezentativ suprem şi îi substituie o majoritate conjuncturală, rezultată din dinamica compunerii şi recompunerii forţelor politice în Parlament în funcţie de factori neavuţi în vedere de electorat, încalcă litera şi spiritul Constituţiei şi deschide calea instabilităţii activităţii parlamentare(…)
Propunerea de revocare, care poate duce la încetarea mandatului unui membru al Biroului permanent, nu poate aparţine decât grupului care l-a propus. Curtea constată că posibilitatea recunoscută oricărui grup parlamentar de a face o astfel de cerere contravine imperativelor şi exigenţelor prevederilor constituţionale ale art. 64 alin. (2) coroborate cu cele ale alin. (5) al aceluiaşi articol, care stabilesc că «birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere».” Curtea Constituţională constată că nu există temeiuri care să justifice revenirea asupra acestei jurisprudenţe.”

După cum se vede clar, prin votul de azi, noua majoritate a încălcat absolut toate regulile imaginabile și sancționate explicit de CCR.
În 16 ani, Senatul României, din motive misterioase, nu a catadicsit să pună în acord Regulamentul cu dispozițiile CCR.

Legea de funcționare a CCR prevede limpede că ”Dacă prin decizie se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului, Camera sesizată va reexamina, în termen de 45 de zile, aceste dispoziţii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile din regulament declarate neconstituţionale sunt suspendate. La expirarea termenului de 45 de zile, dispoziţiile regulamentare declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice”.

Altfel spus, articolele incriminate au dispărut complet de 15 ani și 11 luni din Regulamentul Senatului, apărînd un vid legislativ, lucru care nu a impresionat, azi, majoritatea nouă din Senat.
USR a anunțat deja că va sesiza CCR în legătură cu abuzul de azi, avînd numărul necesar de senatori pentru a înainta plîngerea (50) și va cîștiga fluierînd.

Rămîne, dincolo de toate, însă, incredibila lejeritate cu care s-a operat o revocare la nivel foarte înalt în stat, în disprețul Constituției și al legii, totul în numele unui principiu ”sfînt”: cine are majoritatea, face ce vrea.

CCR zice, nu de ieri, de azi, că nu. O va mai spune încă o dată, curînd, dar asta nu înseamnă că puternicii zilei își vor învăța lecția. (Bogdan Tiberiu IACOB)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

10 Comentarii

  1. Acum și Dvs! Pe bune? Sa rămân bărbatul cu ochii umezi fără spp și fără paza? Dacă vreun meltean vrea sa îl blagosloveasca cu o flegma pe chelie( sigur nu vindeca calviția, dar măcar răcorește sufletul)?
    iar despre duduia # numai de bine!

  2. O parere.
    Iohannis joaca foarte bine iar jocul nu s-a incheiat.
    Dupa ce Curtea Constitionala va constata ca numirea lui Catu este evident ilegala, Catu va disparea din peisaj si va deveni fiul ploii, deci s-a atins tinta.

    • Iohannis joacă foarte bine… golf.

      Cât e salariul minim la USRI? :)))))))))))))))))

  3. Parca Anca Dragu era vreo mare afacere acolo
    Este drept că acest neterminat de Câțu nu are ce căuta acolo….Nu are nici un merit ..
    Poate că acum cu gura plină de ciuma va învăța ceva ….Deși nu cred ..

    • Nu era vorba despre Anca Dragu si nici macar despre Citu. In discutie era procedura de revocare si, mai ales, negocierea pozitiilor nr. 2 si 3 in stat. Apare clar faptul ca s-a negociat „Citu la Senat si Maharaja la Camera” in dispretul legii si al Constitutiei, din simplul motiv ca cele doua pozitii se stabilesc de catre camerele respective, iar in cazul Senatului deja se trasese la poarta. Dar chiar si in cazul Camerei Deputatilor Majaraja nu avea cum sa fie negociat pe functie din moment ce pentru numire sunt chemati sa se exprime deputatii.
      Maine USL ar putea negocia cam asa: Maharaja e candidatul la prezidentiale, iar Citu e prim ministru dupa 2024 din partea USL, castigator detasat in alegeri, nu-i asa? Ca doar n-or sa castige AUR si USR

      • Pesedeaua lesinata a disparut.

        USRI s-a urcat pe valul crescator al decedatilor COVID. Maine-poimaine uita romanii ca USRI s-a jucat de-a sistemul sanitar inaintea valului pandemic soldat cu 20 000 decese COVID in 4 luni.

        Maharaja la Camera a venit dupa interimar, Pîrțu va suge coceanul după motivația CCR. :))))))))))))))))))

  4. Spera ca functia de presedinte va deveni vacanta. Si el ii va lua locul lui Johannis. Dragu era de forma.

  5. Intr-o tara in care presedintele este condamnat pentru ,fals ,uz de fals ,declaratii mincinoase si hotie pe fata de 2 Curti de Apel ce te poti astepta de la ceilalti trepadusi ? Hotia si minciuna sta i parlamentul Romaniei . Se zvircolesc in morminte Bratienii , Titel Petrescu ,etc vazind cine-si iau numele de urmasi ai lor.Vai de biata tara si de biet poporul roman.

  6. Ati vazut ce poti patii daca chemi militia?
    Aviz amatorilor!

  7. cand te conduc dobitocii….noi i-am votat…

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *