CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Un om s-a rătăcit în câmpul tactic

3 comentarii / 2787 vizualizări / 19 august 2015

Toate punctele cardinale s-au dat peste cap. În ciuda faptului că ființa sa este puternic luminată, cu proiectoare dintre cele mai sofisticate, omul este extrem de singur. Între minele antipersonale plantate în câmpul tactic. Și poate fi oricând pulverizat. Dar se poate și altfel. Se poate ca, sub presiunea unui singur om, câmpul tactic să explodeze. Mariana Rarinca poate fi începutul sfârșitului pentru câmpul tactic. Sau poate pieri. Dar pierind, se va transforma în paiul care rupe cocoașa cămilei. Până la urmă, câmpului tactic i se va pune cruce.
Un domn magistrat, pe nume Cristi Danileţ, faimos pentru bufoneriile sale, a făcut o afirmație interesantă. Și anume că, o sentință definitivă de achitare nu înseamnă că persoana respectivă este nevinovată. Ceea ce, per a contrario, înseamnă că, în opinia domnului Danileţ, membru marcant al CSM, adică parte a creierului justiției române, un om condamnat definitiv pentru o crimă nu înseamnă că este vinovat. Trăsnită logică are acest magistrat. Dar logica sau ilogica sa trădează unul dintre mecanismele psihologice ale faimosului câmp tactic despre care a vorbit, în mod oficial, unul dintre capii Serviciului Român de Informații, aserțiunea sa fiind omologată de CSM.
Ce înseamnă acest câmp tactic? Că a fost creat un mecanism, parajudiciar, care s-a înșurubat în componentele justiției propriu-zise, și că acest mecanism decide, în mod arbitrar, soarta oamenilor. Dacă se împiedică cumva mecanismul în vreun procuror sau judecător cinstit și dârz, atunci acesta urmează să fie expus câmpului tactic și zdrobit. În acest context, ce reprezintă omul și cazul Mariana Rarinca?
Cum spuneam, o țintă aflată undeva în câmpul tactic, total rătăcită pe acolo, în timp ce câmpul tactic o orbește cu proiectoarele și-și îndreaptă gurile de tun asupra ei. Expunerea mediatică a cazului Rarinca a transformat câinele de pază al societății, care este presa, într-un dulău aproape turbat, care s-a năpustit și el asupra câmpului tactic, luminându-l în mod suplimentar și dintr-o altă perspectivă. S-a ajuns în situația în care, legat de destinul unei biete femei, total necunoscută, până de curând, opiniei publice, se joacă supraviețuirea câmpului tactic, pe o parte, şi independenţa justiţiei, pe de altă parte. Haideți să imaginăm cel mai oribil lucru care s-au putea întâmpla! Și anume că:
1. După ce, cu ajutorul unui complet de judecători corecți și curajoși, justiția a decis, în mod definitiv, că nu există probe împotriva doamnei Mariana Rarinca și că a stat degeaba după gratii o jumătate de an și
2. După ce pe Livia Stanciu au apucat-o toți draci, iar Laura Codruța
Koveşi, susținută de SRI, s-a pus în mișcare și a reușit să determine anularea sentinței definitive
3. Şi că urmează un proces luat de la început, în urma căruia, doamna Rarinca, din nevinovată, va deveni vinovată și, din achitată, va deveni condamnată.
Ei bine, atunci vom putea trage linie și vom spune așa:
1. Încă un om nevinovat este victima unei justiții nedrepte și
2. Cazul Rarinca a fost atât de mediatizat și s-a întâmplat într-un moment atât de nepotrivit pentru câmpul tactic încât, devine, cum spunea mai sus, paiul care rupe cocoașa cămilei. Este un vechi proverb care spune că, încărcând peste măsură o cămilă cu paie, un ultim pai îi va zdrobi cocoașa. Va fi, deci, atins punctul critic, iar câmpul tactic va sări, literalmente, în aer. S-ar putea să asistăm chiar la o premieră. Să vedem sute de magistraţi, din întreaga țară, care au semnat protestul împotriva câmpului tactic, venind pentru a asista la o ședință, care, în definitiv, este publică, de decapitare a doamnei Mariana Rarinca.
Dar se poate și altfel. Într-o variantă optimistă. Se poate ca doamnă Rarinca să câștige, din nou. Asta înseamnă, din nou, aruncarea în aer a câmpului tactic. Iar explozia va fi atât de mare încât, cu siguranță, nu le va putea ocoli pe Livia Stanciu sau pe Laura Codruța Koveşi, pe autorul sintagmei câmpului tactic sau pe procurorii și judecătorii care s-au pretat la acest oribil proces de desfigurare a unui om.
Deci, va rog să îmi permiteți să fiu, pentru prima oară în ultima vreme, cu adevărat optimist. Dacă Rarinca pierde, justiția va avea de câștigat. Dacă Rarinca învinge, din nou, justiția va avea de câștigat. Pur și simplu pentru că, linia roșie care a fost trasată acum, cu sângele acestui român obișnuit, nu mai poate fi în niciun fel ștearsă. (Sorin Rosca Stanescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. bai, srs, tu o aperi pe santajista rarinca? nu ai vazut ce haine scumpe avea? si ce ceas scump avea la mana? de unde bani , frate?

    • Mai Bibi, ce legatura are ce zici tu cu cazul. Rariinca e acuzata ca s-a imbogatit fara just temei sau ca a furat? Ma mir ca nu ai zis ca e vinovata ca are ochi caprui.

  2. Foarte bune demonstratia!!! Are cineva nevoie de ea? Nu prea. Este Romania bolnava, are probleme de imunitate, devieri de comportament la diversi excitanti? Sau pur si simplu are probleme de identitate si deci nu stie pe ce lume traieste. Mi-e teama ca excelenta demonstratie va ramane fara valoare de intrebuintare. In acest moment nu se poate face nimic. N-ar fi rau sa se dezbata aceasta ipostaza in care se afla tara.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998