CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Un scenariu care revine in forta: Roberta, inlocuita de Boc la sefia Camerei

0 comentarii / 1925 vizualizări / 21 martie 2012

Un scenariu vehiculat intens toamna trecută în urma unor scurgeri de informații din PDL redevine actual, după demisia lui Emil Boc de la șefia guvernului. E vorba de manevra prin care fostul premier va fi propulsat, în compensație, la șefia Camerei Deputaților, și care ar urma să aibă loc, din informațiile noastre, pînă la finele actualei sesiuni.

În septembrie anul trecut, presa a relatat pe larg despre un plan menit să îl aducă pe Boc la șefia Camerei, în compensație pentru iminenta schimbare de la cîrma guvernului.
Acest lucru ar fi fost posibil, Boc nefiind deputat, doar prin participarea premierului la alegerile parțiale pentru un post de deputat lăsat vacant prin decesul udemeristului Palfi Zoltan. Ulterior, Anastase ar fi fost schimbată cu Boc, pentru ca viitorul ex-premier să aibă un loc de muncă suficient de prestigios.

La vremea respectivă, PDL a dezmințit scenariul, iar el nici nu a devenit realitate.
Numai că ultimele evenimente explică și de ce: potrivit dezvăluirilor recente ale lui Traian Băsescu, acordul pentru demisia premierului a fost obținut abia în luna decembrie, cînd s-a stabilit și numele succesorului lui Boc, în persoana lui MRU.
Cum era nefiresc să organizezi alegeri în miezul iernii, s-a tras de timp la maxim, astfel încît alegerile pentru colegiul nr.9 din Cluj – și pe cale de consecință din alte cîteva colegii vacante – au fost amînate sine die.

Pînă într-atît încît, acum cîteva săptămîni, USL a anunțat prin Victor Ponta că va acționa civil și penal împotriva premierului Boc pentru a-l obliga să respecte legea și să organizeze alegeri parțiale.

Probabil nu va mai fi nevoie de intervenția procurorilor pentru că, din datele noastre, pregătirile pentru alegeri sunt în toi. Tot scenariul respectiv explică și de ce Anastase nu a fost retrasă odată cu miniștrii PDL, deși au existat cereri atît din partea unor lideri ai PDL, cît și din partea opoziției.
Ideea este că, potrivit aranjamentului, Anastase nu va pleca din post umilită, la cererea adverarilor, ci demnă, invocînd, cu actoricească eleganță, refuzul de a accepta postura de șefă pe linie de Cameră a șefului ei pe linie de partid, Emil Boc. Drept pentru care îi va ceda acestuia postul, prin demisie.

Interesant de punctat că potrivit acelorași surse, lui Boc i s-ar fi oferit promisiuni din partea lui Traian Băsescu că se va face tot posibilul pentru ca el să își păstreze șefia Camerei și în mandatul următor, inclusiv pe baza unor negocieri cu USL, în cazul victoriei acesteia. Alternativa pentru Boc – care nici nu a vrut să audă de candidatura la primăria Cluj – ar fi fost un post înalt la nivel european, ca reprezentant al României, numai că fostul premier preferă să rămînă ”la intern”. De altfel, nu e întîmplătoare ieșirea la rampă a lui Valeriu Stoica, la finele lunii trecute, prin care îl avertiza public pe Boc că nu ar fi o idee bună să candideze la primăria Cluj.

De asemenea, se vehiculează posibilitatea ca Boc să cedeze după locale șefia partidului către Vasile Blaga.

Colegiul nr.9 din Cluj, reamintim, include comuna natală a premierului, Răchițele, în județul respectiv PDL avînd cea mai mare reprezentare dintre toate partidele. În plus, la alegerile din 2008, colegiul respectiv a fost cîștigat zdrobitor de PDL, cu peste 44% dintre voturi, dar a revenit udemeristului grație jocului redistribuirilor, astfel încît este considerat un colegiu 100% sigur pentru democrat-liberali. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998