Frumos discursul susținut azi de Traian Băsescu pe marginea raportului MCV, bine adus din condei și cu har oratoric prezentat. Aproape să plîngi de mila bietului președinte, atît de ars pe dinlăuntru de dorința propășirii scumpei noastre țărișoare, cînd bestiile de adversari politici în frunte cu infractorul ăla de la Intact nu visează decît binele propriu. Dacă îți ștergi, însă, lacrimile de duioșie și studiezi mai atent spusele prezidentului, îți dai seama de tristul adevăr: Traian Băsescu a rămas și va fi pînă la moarte doar un șmecher de doi bani al politicii.

– „Dar ziceaţi…” – „Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam, că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.”

A trecut veacul și mai bine de cînd fabulistul scria versurile de mai sus, celebra ”Cîinele și cățelul” a lui Grigore Alexandrescu, pe care am învățat-o la școală.
Mult adevăr în versurile respective.

Unul de care ne-am adus aminte azi, ascultîndu-l pe Traian Băsescu.

Ce spune președintele, la un moment dat, în discursul său pe marginea MCV:

”Şi acum voi încerca să fac câteva exemplificări pe care le găsim în raport şi avem tupeul să spunem că raportul nu e corect (…) Au fost trei miniştri care au fost găsiţi incompatibili de ANI, dar au fost menţinuţi în Guvern. Cum să nu îţi menţioneze Comisia Europeană acest lucru, care a arătat că politicul din România, la nivel de guvern, nu îndeplineşte standardele europene acceptate de toată lumea? Deci aici nu discutăm neapărat de principiul «până nu e o hotărâre definitivă, nu funcţionează». UE ne cere ceva ce funcţionează în toate statele Uniunii. Politicienii nu sunt deasupra legii şi trebuie să fie un exemplu, mai ales că sublinierea este – şi veţi observa în raport că nu se leagă de aleşi, nu veţi vedea niciodată Comisia Europeană spunând: «de ce a fost ales un primar, de ce a fost ales un parlamentar care avea dosar penal». Comisia Europeană respectă votul electoratului, dar pe urmă, când intri în instituţiile la vârf, Guvern sau Parlament, şi eşti pus sub semnul întrebării din punct de vedere al integrităţii, mai ales în Guvern trebuie să existe reacţia demisiei. Asta ne spune, practic, în raport Comisia Europeană, astea sunt standardele la care trăiesc politicienii europeni”.

La prima vedere, absolut corect ce spune Traian Băsescu.

La a doua, mai profundă, apar niște ”mărunte” hibe.

Cum ar fi discriminarea pozitivă pe care o introduce președintele între politicieni aleși față de cei numiți.
Altfel spus, nu e frumos să fii penal și să intri în guvern, dar poți fii penal și să candidezi la parlament ori primărie, pentru că – nu-i așa? – boborul e suveran și peste voia lui nu se poate trece.
De unde ideea asta, mă rog frumos, oare nu toți oamenii sunt egali în fața legii? Nu toți politicienii au răspunderi egale față de cetățeni, chiar dincolo de litera legii care spune că cineva e nevinovat pînă la verdictul justiției?
De ce ține morțiș Traian Băsescu să puncteze cu atîta hotărîre faptul că C.E. nu a atacat în raport politicienii suspecți de corupție care au fost aleși de cetățeni, ci doar pe aceia numiți ulterior în guvern?

De ce ar fi unii mai răi ca alții? Este votul popular un înălbitor pentru penalii politicii?

Desigur că nu.

Motivele pentru care Băsescu a tras atît de mult pe guvernanții suspectați de corupție, manifestînd indulgență față de cei aleși e cu totul altul.
Unul simplu.

La Cotroceni, avem de opt ani un președinte care a fost ales în timp ce era judecat – nu doar anchetat – pentru una dintre cele mai grave acuzații de corupție din istoria țării: prăduirea flotei.
Cum să critice Băsescu politicienii care candidează cu spectrul corupției deasupra capului, cînd el însuși e cel mai strălucit reprezentat post-decembrist al respectivei categorii?

Drept pentru care, șeful statului introduce o mică nuanță în discurs:
”Nu vedeţi nicio critică, deşi raportul e făcut după alegeri, cu privire la votul electoratului, nu întreabă nimeni de ce a fost votat domnul Stan, pentru care se ceruse arestarea. Nu întreabă aşa ceva, pentru că se respectă suveranitatea poporului în a-şi alege reprezentanţii. În schimb, pe urmă vine şi întreabă de ce Parlamentul n-a aprobat arestarea domnului Stan?”

Cu alte cuvinte, Băsescu induce ideea că oamenii respectivi trebuie lăsați să candideze, să-și obțină demnitățile, iar apoi săltați de procurori.

Un raționament foarte corect și, în egală măsură, foarte convenabil președintelui.
Pentru că, spre deosebire de Traian Băsescu, deputatul Ion Stan, cel pomenit în discurs, și alții ca el, nu au avut posibilitatea ca, odată aleși, să numească în funcții procurori generali care, ulterior, să le albească năucitor dosarul de mare corupție, pînă ne-am trezit cu un președinte mai curat și mai uscat. Și nici să invoce atotputernica imunitate prezidențială, un concept misterios, pe care nicio eminență a Dreptului nu a reușit în ultimii opt ani să o definească în mod clar, ca să știm și noi, cetățenii, cît de ”anchetabil” și ”judecabil” e președintele-cel-egal-în-fața-legii. (Bogdan Tiberiu Iacob)