CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Unanimitate in PNL: ”mergem cu Geoana”

0 comentarii / 1924 vizualizări / 24 noiembrie 2009

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, azi, că PNL a decis să îl susţină pe liderul PSD Mircea Geoană în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, dacă se va negocia şi semna un acord bazat pe principii liberale.Crin Antonescu a mai spus că PNL a decis crearea unei majorităţi parlamentare de susţinere a unui Guvern care să fie condus de Klaus Iohannis. Preşedintele PNL a menţionat că BPC „a adoptat în unanimitate această hotărâre” şi i-a acordat în calitate de preşedinte al partidului „un mandat pentru toată perioada care urmează”, „pentru declaraţii, pentru semnare de acorduri politice, pentru negocieri în vederea acestor acorduri politice”. El a explicat că „obiectivele majorităţii parlamentare nou create” vizează „scoaterea României din criza economică, politică şi morală, asigurarea stabilităţii politice şi instituţionale a României, asigurarea bunei guvernări a României bazată pe principiile competenţei, transparenţei, corectitudinii şi cheltuirii eficiente şi transparente a banului public, reformarea clasei politice prin promovarea unor lideri politici responsabili şi dedicaţi interesului public şi refacerea prestigiului internaţional al României”.El a mai spus că a discutat cu UDMR despre susţinerea unui Guvern Iohannis.Aceste decizii au fost adoptate, în unanimitate, de Biroul Politic al Central al PNL.”Am să vă citesc integral o hotărâre pe care BPC a adoptat-o în unanimitate. PNL, constatând criza politică economică şi morală în care a fost adusă România de Traian Băsescu şi de Guvernul său, degradarea tot mai accentuată a condiţiilor de viaţă din România, escaladarea stării conflictuale atât la nivel instituţional, cât şi la nivelul societăţii, constatând că în turul doi al alegerilor prezidenţiale ce vor avea loc pe 6 decembrie 2009 se vor înfrunta Traian Băsescu şi Mircea Geoană hotărăşte: crearea unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea unui Guvern condus de Klaus Iohannis, elaborarea unui program de guvernare care să scotă România din criză şi, trei, susţinerea lui Mircea Geoană în turul doi al alegerilor prezidenţiale în condiţiile în care se va negocia şi se va semna un accord politic bazat pe principiile fundamentale ale PNL”, a declarat, conform Mediafax, Antonescu.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998