Scurt remember: nu cu mult timp înaintea alegerilor, președintele, aflat într-un mare oraș din țară, la o baie de mulțime, agreseaza un tînăr. Ulterior, la televizor este difuzat un film care surprinde incidentul respectiv, apoi apar reacții potrivit cărora președintele nu ar fi comis, de fapt, agresiunea respectivă, ori că filmul ar fi, în realitate, grosolan trucat. Scandalul ia amploare, ziarele dau titluri gen ”Avem un președinte-centură neagră”. La scurtă vreme după aceea, apropiații președintelui ies la rampă cu declarații apocaliptice, potrivit cărora asistăm la o tentativă de lovitură de stat dată de presă. ”Presa a adus România pe marginea prăpastiei”, se mai spune de către un înalt demnitar iubitor de președinte.

Aveți impresia că recunoașteți faptele și știți despre ce este vorba? Vă garantăm noi că vă înșelați. Soluția ”problemei” vine pe site în scurtă vreme…

După ce v-am fiert nițel, iată cheia acestei povești-capcană. Una care dovedește că istoria nu se repetă, ci ce bîlbîie, cum bine a zis un înțelept, cîndva.

Nu, nu e vorba de președintele Băsescu, nici de tînărul agresat la Ploiești, nici de filmulețul lui Patriciu, nici de lovitura de stat a Elenei Udrea.

Faptele mai sus prezentate s-au petrecut în luna august 1992, nu mult înaintea alegerilor prezidențiale din toamnă, atunci cînd președintele Ion Iliescu, aflat într-un soi de campanie electorală neoficială, s-a deplasat la Constanța, la festivitățile prilejuite de Ziua Marinei. La ieșirea din prefectură, un grup de cetățeni îl huiduie pe președinte, iar acesta, nervos, se repede între ei, îl altoiește pe un tînăr ziarist de la Telegraful de Constanța, Paul Pîrvu, îl ia de guler, scuturîndu-l și îi strigă ”De ce mă înjuri, măi animalule?”.

Incidentul face senzație, încep să curgă comunicatele, materialele de presă, declarațiile politice furibunde șamd. Opinia publică este imediat divizată într-o parte care consideră că reacția președintelui este justificată deoarece atitudinea contestatarilor este incalificabilă, și o parte care condamnă vehement atitudinea șefului statului. Conducerea PNȚCD cere convocarea lui Iliescu pentru a da explicații Parlamentului, presa internațională relatează, și ea, incidentul. În ziarele vremii apar titluri de genul ”Dl.Iliescu și-a pierdut busola tocmai de Ziua Marinei” sau ”Acum avem un președinte-centură neagră”.

E momentul cînd intră în scenă unul dintre fidelii președintelui, consilierul prezidențial Alexandru Mironov, care merge la TVR cu o casetă conținînd înregistrarea video a incidentului, numai că, din ea, rezultă că Iliescu a fost, de fapt, victimă și nu agresor. Observatorii evenimentelor, mass-media în primul rînd, remarcă, însă, absența suspectă a unor pasaje din film, și evident, apar acuzaţiile de prelucrare prealabilă a acesteia. Mironov nu se lasă intimidat și contraatacă susținînd, textual: ”Dopă părerea mea, asistăm la o lovitură de stat dată de presă (…) De această dată, presa a împins România pe marginea prăpastiei. Sper să greșesc, însă eu cred că într-o lună se va ajunge chiar la un război civil!”.

Declarațiile incendiare ale oficialului stîrnesc un nou val de proteste și acuzații în presă, fiind nevoie, finalmente, de un apel la calm al șefului statului, însuși. Cîteva săptămîni mai tîrziu, pe 11 octombrie, Ion Iliescu învinge în alegeri și e reales președinte. Patronul ziaristului agresat, Radu Mazăre, a devenit, ulterior, coleg de partid cu Iliescu, agresorul. Cum se vede, nimic nou sub soare….(Bogdan Tiberiu Iacob)