CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

Useristii, nevoiti sa bage denunt penal la DNA impotriva lui Citu

4 comentarii / 1726 vizualizări / 20 iulie 2021

Nu de alta, dar în 2017, au băgat, invocînd faptul că, în guvernarea Grindeanu, angajați ai parlamentului scriau documente care nu țineau de atribuțiile lor. Cam la fel cum procedează acum consilierii lui Cîțu.

Extras din denunțul penal depus la DNA în 2017 de către Inițiativa România, condusă de actualul deputat USRPLUS Mihai Polițeanu.

”Subliniem caracterul conspirativ și deliberat al acțiunilor și dezinformărilor instituționale ale ministrului Justiției și Prim-ministrului prin aceea că există indicii temeinice că inițierea și redactarea ordonanței de urgență privind grațierea nu s-a făcut în interiorul Ministerului Justiției de către persoane și departamente cu responsabilități legale, ci de către o angajată la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților(s.n.), Dragnea Liviu, persoană direct interesată de promovarea și adoptarea unui astfel de act normativ. Amintim că Dragnea Liviu este deja condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare și la un termen de încercare de 4 ani pentru că și-a folosit influența sa din conducerea partidului în scopul obținerii unor foloase necuvenite și că este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și instigare la fals intelectual. Dragnea Liviu este beneficiar direct al ambelor ordonanțe în calitate de infractor dovedit prin decizie definitivă a ICCJ și inculpat într-un al doilea dosar.
Liviu Dragnea este șeful de partid al ministrului Justiției Iordache Florin și al Prim-ministrului Grindeanu Sorin, fapt care pune sub semnul întrebării intențiile și scopurile promovării celor două ordonanțe, având în vedere împrejurarea că Liviu Dragnea este beneficiar direct al ambelor ordonanțe în calitate de infractor dovedit prin decizie definitivă a ICCJ și inculpat într-un al doilea dosar. Coroborând cu informația că ordonanța grațierii ar fi fost redactată în biroul lui Dragnea Liviu, considerăm că există indicii temeinice care să conducă la cercetări penale(s.n.) privind circuitul de inițiere și avizare de la emitent (în speță Ministerul Justiției) și să se afle cu exactitate împrejurările inițierii și redactării ordonanțelor și dacă acestea au fost redactate în vederea zădărnicirii tragerii la răspundere penală și a unei posibile executări a pedepsei după decizia definitivă din al doilea dosar în care Liviu Dragnea este trimis în judecată de DNA”. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Securiștii de la USR să afle că nu-i corect să pui prenumele după nume doar pentru că așa s-au obișnuit ca torționari ai Securității.

    Prenumele precede numele.

  2. Era vorba, din nou despre PeeeSeeeDeee. Astia „de dreapta” au voie orice. Chiar si ceea ce reclamau la fostii, sau mai ales acele fapte. Doar ei chipurile fac alt fel de politica, nu-i asa votantilor?

  3. Astazi, toata presa a fost fortata sa uite de subiectul consilierilor lui Citu!
    De ce?!
    Foarte simplu: actiune de forta a DNA, pe Aeroportul International “Henri Coanda”!
    Prietenul lui Orban – aka Nelu Iordache – a fost “recuperat” si audiat la DNA!
    Nici macar pe vremea – de trista amintire, a opririlor in trafic, a descinderilor cu noaptea-n cap ale DNA-ului – asa ceva nu s-a intamplat.
    Un cetatean, trimis in judecat in 6 (sase!) dosare – foarte probabil plasat sub control judiciar in cel putin unul dintre acestea – este ridicat si adus la sediul DNA, direct de pe la Otopeni… dar nu de oriunde, CI DIN AVION!
    Se nasc urmatoarele intrebari:
    1. A plecat Nelu Iordache, fara sa anunte autoritatile? – Politia, cea care asigura respectarea controlului judiciar;
    2. Cum a trecut Nelu Iordache de check-in?
    3. Cum a fost lasat Nelu Iordache sa treaca de controlul de securitate – al SRI (Romania este singura tara, din lumea civilizata – zisa si europeana, unde serviciul de securitate interna asigura controlul pe frontiera); repet intrebarea aceasta – ca e definitorie: cum Dumnezeu, Iordache a trecut de SRI!?
    4. Cum a trecut Nelu Iordache de controlul Politiei de Frontiera, verificat fiindu-i pasaportul sau Cartea de Identitate? – daca pe numele lui exista un mandat de aducere, acesta nu avea cum sa fie lasat sa treaca de granita!
    5. De ce a fost lasat Nelu Iordache sa se imbarce in aeronava catre Italia, alaturi de alti pasageri de buna-credinta, unii poate aflati in tranzit si care – ulterior – si-au pierdut conexiunile de zbor, spre alte destinatii;
    6. De ce abia dupa ce avionul a inceput sa ruleze pe pista – s-a desprins de la burduf – pilotul a fost anuntat sa “traga pe deaptra”, pentru a fi debarcat Iordache?
    7. A avut Iordache bagaj de cala? – daca da, avand in vedere regulile IATA, cine suporta costurile intarzierii inerente, avand in vedere ca nicio aeronava nu are dreptul sa se ridice de la sol cu bagaje ale unui pasager, care nu se afla la bordul acesteia!
    Concluzionand:
    – am inteles că Cițu (cacofonie intentionata) are o problema cu Orban si se lupta cu orice mijloace!
    – am inteles (alaturi de o tara intreaga), că consilierii lui Citu – alta cacofonie intentionata – presteaza, pe persoana fizica a acestuia, platiti fiind din fonduri publice!
    … ce n-am inteles este cum nimeni – dar nimeni – din presa romaneasca nu vede mangleala si combinatia lui Citu, cu DNA-ul si Serviciile, pentru a pune batista pe tambalul adevaratului scandal: utilizarea fondurilor publice, pentru beneficii personale!
    … ce nu inteleg, insa: cum se poate ca SRI sa ia partea unui politician!
    Cum se poate ca SRI – pe mana cu DNA – sa faca un circ ieftin, pe principala poarta aeriana a Romaniei!
    Cat de jos au ajuns serviciile de informatii ale Romaniei – sau cat de interesate au ajuns ele sa fie – pentru a participa – alaturi de DNA (din nou… inca o data) in jocurile politicului de ca Cîtu?

  4. Si… sa nu uit: de astazi, in Romania, nu mai exista binom ((DNA – SRI), ci trinom! (Cîțu – SRI – DNA!)

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *