CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

USR-ist de marca despre Kovesi: ”O mediocra la sefia DNA. Nu e bine deloc! E ca dracu!”

0 comentarii / 2775 vizualizări / 24 martie 2019

USR a devenit de multă vreme adulatorul public al Laurei Kovesi, pe care ar dori-o chiar candidat prezidențial, dacă nu se poate procuror șef european. Interesant e că unul dintre cei mai grei lideri ai partidului are o cu totul altă părere despre fosta șefă a DNA, pe care a etichetat-o drept o mediocră aleasă nefericit de Monica Macovei, profitoare de pe urma muncii lui Daniel Morar, dar și a unui tîrg politic.
Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat, în iulie anul trecut ,că a invitat-o pe fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi, să se alăture formaţiunii și a afirmat că ea ar putea fi un candidat la alegerile prezidenţiale.

Luna trecută, formațiunea sa se lăuda public că scrisorile pe care USR le-a trimis europarlamentarilor de la Bruxelles au determinat cel mai mare grup din Parlamentul European să anunțe că o votează pe Laura Codruţa Kovesi pentru postul de procuror european. ”Sperăm să ne mândrim în curând cu o româncă în fruntea luptei anti-corupţie la nivel european, în ciuda încercărilor de sabotaj ale lui Tudorel Toader şi PSD-ALDE“, se arăta pe pagina de Facebook a formațiunii.

Numai că, în mod curios, e aceeași româncă pe care, acum niște ani, vicepreședintele și candidatul pentru PE nr.1 al USR, Cristian Ghinea, o făcea praf și pulbere într-un editorial pentru Revista 22. ”Nu, nu e bine deloc!!! E ca dracu!” scria fostul ministru despre numirea acesteia la butoanele anticorupției.

Criticile lui Ghinea erau multiple, de la lipsa de transparență a procedurii de numire a lui Kovesi la DNA, la incompetența acesteia și la negocierile eminamente politice care conduseseră la desemnare.

”Procedura de numire transparentă și competitivă nu e un moft european. Acum văd că și mulți dintre noi credeau în sinea lor: hai, bă, e o chestie pusă de Comisie așa, să-i încurce pe useliști, lasă, că dacă s-au înțeles pe Kovesi e de bine. WTF! Nu e de bine. Dacă A3 o atacă, nu înseamnă că e o lumină a anti-corupției. Nu înțeleg brusca amorezare de Koveși. A beneficiat mai degrabă nemeritat de faptul că lumea a asociat-o cu Morar.
Altfel, PG a rămas în mare măsură la fel sub ea. Nu toată lumea selectată de Macovei a confirmat, era și imposibil, orice om de HR îți poate spune. Ce facem acum e să scoatem din sistem pe cel mai bun om selectat de Macovei (Morar) și să punem în frunte o alegere mediocră făcută de Macovei (Koveși).
Presa ar trebui să întrebe de ce dosarele parlamentarilor au zăcut la PG ani de zile, până a venit Morar în locul lui Koveși și a întors NUP-urile inițiale.
Are meritul de a fi lăsat DNA în pace. Dar cu Morar acolo nici nu prea avea de ales. Asta o califică să conducă DNA? De ce? Asta se cere explicat, ar trebui să așteptăm explicații de la Ponta – simplul fapt că se enervează A3 ar trebui să ne lase reci.
Dacă ne obișnuim că procurorii sunt numiți pe deal-uri politice, fără nici un fel de competiție, e vai de capul nostru. Macovei a făcut selecție cu anunțuri la ziar și cu comisie transparentă. În unele cazuri a ieșit foarte bine, în altele mai puțin(…)
Dacă DNA a funcționat bine, de ce nu punem un procuror din DNA cu mapă de cazuri de mare corupție? Sunt atâția. Kovesi nu are dosare de mare corupție. Are dosare de crimă organizată. Să o punem la DIICOT atunci. Asta înseamnă a păstra criteriul de numire pe merit.
Faptul că Băsescu este de acord nu înseamnă că s-a respectat procedura cerută de Comisia Europeană. Băsescu a spus o prostie monumentală în declarația aia că nu e nevoie de procedură și să-și asume primul-ministru decizia. Da, să-și asume, orice numire se asumă. Dar cu ce încurcă concursul cu reguli transparente asumarea?

Noi, cei care am militat mereu pentru proceduri și numiri pe merite nu trebuie să capotăm moral acum, doar pentru că pare un ”deal” bun acesta cu Koveși(…) Asta e soluția Koveși-pusă-în-urma-unui-deal-politic. Greșim. Major. Precedentul acceptat acum va fi plătit scump mai târziu.
Procedură înseamnă să știm și noi ce merite are cineva care ajunge undeva. În ce privește DNA, Koveși are doar meritul de a nu fi intervenit peste DNA așa cum a fost până acum. În rest, a fost mai degrabă invidioasă pe DNA, prietenii nu știu exact de ce” se încheia radiografia nemiloasă a liderului USR de azi. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998