E întrebarea pe care Traian Băsescu a pus-o obsesiv ieri în Germania. Cu oricine se-ntâlnea, se milogea cerându-i să cumpere o bucată din România făcută cioburi de guvernarea pe care a păstorit-o.

„Poate vreţi o bancă… poate căile ferate… sistemul energetic…” – licita fără jenă şi disperarea răzbătea din încercările sale de a ne înstrăina pe bucăţi. Ne-ar fi dat mai pe nimic, doar să scape de responsabilitate prăpădului produs. Să-şi bată alţii capul cum să dreagă dezastrul în care ne-a adus. Multă umilinţă pentru o naţiune să-şi vadă conducătorul ploconindu-se spăşit cum îşi scoate ţara la mezat şi, culmea, fără să aibă prea mulţi muşterii. Rămas cu mâna întinsă şi părăsit în secunda următoare pozei oficiale, Traian Băsescu era tabloul măscăriciului impostor de care mai marii lumii se folosesc ca apoi să-l evite stingheriţi că au stat mai mult de o clipă în preajma sa. Imaginea inferiorităţii supuse, mulţumit că cei puternici îl tolerează încă, dar şi bucuros că se va întoarce în patria-i smerită unde poate să facă din nou pe zmeul. Ca mai mereu, behăind spasmodic, a ieşit dintr-o situaţie în care nimic nu era de râs. Doar el a fost de tot râsul. (Valentin Nicolau)