CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Vacanța mare

0 comentarii / 1858 vizualizări / 21 iunie 2015

Clopoțelul a sunat! Guvernul este într-o vacanță. Fie ea și forțată. Ministerul Transporturilor se află și el în vacanță. Tot forțată. Au intrat în vacanțe Consiliile Județene și Primările. Forțate. Parlamentul intră și el în vacanță în doar câteva zile. Firește, după ce adoptă noua Strategie de Securitate extinsă. După care, cortina ar putea să cadă de tot. Dacă și Klaus Iohannis își ia vacanță.
Lăsând glumă la o parte, România se află într-o situație neobișnuită. Și neprevăzută, de vreme ce, în multe dintre situațiile enumerate mai sus, nu există, de fapt, proceduri prin care, sub o formă sau alta, vacanțele să poate fi suspendate. Mă gândesc, de pildă, că până la semnarea pactului de coabitare, care a pus cruce USL-ului, nu s-a mai pomenit ca atât președintele, cât și prim-ministrul, primul conducând Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, iar cel de-al doilea fiind vicepreședintele acestei instituții, să părăsească, simultan, teritoriul României. Această situație este probabil unică în lume și este extrem de periculoasă pentru siguranța statului, chiar dacă la București nimeni nu deține un buton nuclear. Acum, iată, se poate întâmpla și asta. Ca primii oameni în stat să lipsească.
Vacanța mare de la București este atât de ciudată, încât, iată, se mai înregistrează o premieră absolută. Sub aspect juridic, România nu mai are, pur și simplu, un premier. Delegarea lăsată de Victor Ponta a expirat vineri. Și expirată a rămas. Oricât și-ar dori Gabriel Oprea să fie prim-ministru, el nu mai poate fi. Decât o umbră de premier. Iar în absența unei delegări, locul pilotului de la manșa Executivului este vacant.
Cât despre cea de-a treia putere în stat, cea judecătorească, ca în fiecare an, și acum, magistrații se pregătesc, la rândul lor, de vacanța mare. Mai urmează ca și domnul Klaus Iohannis, după adjudecarea programului de apărare extinsă, să își ia vacanță. (Sorin Rosca Stanescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998