Vanghelie, din SUA: ”Sunt gata sa colaborez cu Basescu si Boc”
0 comentarii / 1517 vizualizări / 20 ianuarie 2011
Aflat în vizită oficială în SUA, primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, s-a întâlnit, ieri, cu Jay Burgess şi Ryan Barnes, înalţi oficiali ai Departamentului de Comerţ al SUA, pentru a identifica posibilităţile de atragere a unor investitori americani în ţara noastră, se arată într-un comunicat transmis Agerpres.
În timpul discuţiilor, Marian Vanghelie a subliniat faptul că România este un loc excelent pentru investiţii. El a afirmat că ”românii reprezintă cea mai muncitoare, calificată şi serioasă resursă umană din Europa de sud-est”.
”Investiţiile străine vor conduce la crearea de locuri de muncă şi vor stimula economia. Sunt dispus să fac orice efort, inclusiv acela de a colabora cu actualul Guvern şi cu preşedintele Traian Băsescu, pentru a atrage investiţiile străine în România – în special pe cele din Statele Unite ale Americii, având în vedere faptul că situaţia economică a ţării noastre este la pământ”, a declarat Vanghelie, după întâlnire, potrivit comunicatului de presă. Oficialii Departamentului de Comerţ al SUA au dat asigurări de colaborare şi asistenţă, în încercarea primarului Vanghelie de a atrage, în România, investitori din Statele Unite, stabilind în acest sens un calendar de contacte pentru perioada următoare, se mai arată în comunicat.
Comenteaza