CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Varujan Vosganian: ”Care este boala de care sufera intelectualii basisti?”

0 comentarii / 1380 vizualizări / 31 august 2012

Susținătorii fervenți ai lui Traian Băsescu, fie ei și intelectuali, își pierd bunele maniere, uită ce au citit prin cărți și devin din ce în ce mai agresivi verbal, afirmă liberalul Varujan Vosganian, pe blog, el întrebându-se ” ce fel de molimă este aceasta care îmbolnăveşte sufletele cărturarilor?”.

”Am participat, aseară, la o dezbatere televizată moderată de Andreea Creţulescu şi de Adrian Cioroianu (…) Preopinentul meu în acest dialog a fost Cristian Preda, din partea PDL. Il cunosc de foarte mulţi ani pe Cristian Preda. Dacă ar fi să enumăr zece cunoscători ai fenomenului politic românesc şi drumeţi printre bibliografiile de specialitate, Cristian Preda e unul dintre ei. Mai mult decât atât, este un adept sincer al dreptei şi mi-a fost de ajutor, acum mai bine de un deceniu, când am scris Manifestul Dreptei Româneşti. Nu am, pornind de la aceste amintiri, decât cuvinte de laudă despre Cristian Preda. Aseară am întâlnit un alt Cristian Preda. Nu mai avea zâmbetul lui, cald dar şi ironic, de odinioară. Nu mai avea gestica lui expresivă şi nici vocea de profesor care, obişnuit ca studenţii să fie atenţi, păstrează tonul scăzut. Avea o voce stinsa, ca dintr-un gâtlej răguşit, avea trăsăturile rigide şi uitase să mai zâmbească. Nu mai vorbea din ceea ce ştia din cărţi şi adăugase cu inventivitatea lui, ci din sloganurile de partid. Era agresiv în limbaj, ceea ce nu fusese năravul lui de până atunci (…) ce fel de molimă este aceasta care îmbolnăveşte sufletele cărturarilor?”, se întreabă Varujan Vosganian, pe blog. (R.Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998