CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Vasile Dancu: “Criza din PDL va atinge curand toate partidele”

0 comentarii / 1750 vizualizări / 19 aprilie 2010

Recentele disensiuni din cadrul PDL cat si acuzatiile de “bolsevizare” a partidului, lansate de presedintele Basescu reprezinta semnele primelor crize de adaptare si de crestere ale PDL, explica fostul ideolog al PSD, sociologul Vasile Dancu, in exclusivitate pentru Inpolitics.

“Reinventare pe piata politica”
El avertizeaza ca toate partidele trebuie sa se pregateasca pentru o noua paradigma politica, operatiune greu de demarat in cadrul PDL, partid aflat la guvernare si foarte greu reformabil. “Sunt primele semne ale crizelor de adaptare si de crestere ale PDL. Aceste crize nu sunt cauzate atat de conflicte interne, cat de incercarea de a se reinventa pe piata politica. Operatiune extrem de grea pentru un partid aflat la guvernare si foarte greu reformabil. Datele de pe scena politica s-au mai schimbat. PSD este condus de un tanar, de Victor Ponta, si el va face o selectie de cadre, va promova la randul sau tineri. Confruntarea politica cunoaste noi valente si PDL trebuie sa tina pasul. Are nevoie de noi strategii decat cele care l-au ridicat ca partid, cele puse la lucru de Traian Basescu, pe vremea cand era presedinte de partid. Reinventarea aceasta se ascunde in spatele declaratiilor unor intelectuali precum Cristian Preda sau Sever Voinescu. Este firesc sa se delimiteze de un anumit tip de a face politica, de o anumita garda”, explica sociologul.

O criza politica generala
Vasile Dancu crede ca, intr-un viitor apropiat, in majoritatea partidelor, inclusiv in cadrul UDMR, vor izbucni crize similare celor din PDL. “Cred ca in curand criza din PDL va atinge toate partidele, toate vor trece prin asta. Trebuie sa se pregateasca pentru o noua paradigma politica, pentru noi maniere de comunicare politica, maniere care isi vor pune amprenta asupra omogenitatii interne de partid. Nici UDMR, cred eu, nu va scapa de asta. Pe de alta parte, pe langa aspectul comunicarii virtuale prin intermediul Internetului, sunt multe teme politice europene care, la noi, nu trezesc interes. Problemele ecologiste, care sunt foarte importante in politica europeana, vor trebui preluate atat de stanga, cat si de dreapta. Problema familiei si a femeii trebuie accentuata caci, momentan, sunt doar niste probleme pur simbolice din punct de vedere politic”, a precizat Vasile Dancu. (Razvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998