Vasile Dancu: ”Partidul Poporului este mai tare ca PRM, UDMR si PC”
0 comentarii / 1443 vizualizări / 7 aprilie 2011
În cel mai recent sondaj IRES, Partidul Poporului este cotat cu o intenție de vot de 9 la sută ceea ce arată că, deși nu există din punct de vedere legal, controversata grupare a șefului OTV este, la urma urmei, ”mai tare ca PRM, UDMR sau PC”, afirmă sociologul clujean Vasile Dâncu.
”Partidul Poporului are 9% în cele mai recente sondaje”
” Săptamâna trecută, când am realizat cel mai recent sondaj de opinie pe un eșantion național, Partidul Poporului avea încă o intenție de vot de 9%. Deci, partid parlamentar puternic, practic al patrulea partid din România, mai tare ca PRM, ca UDMR sau PC, partide care conduc sau au condus România multă vreme. Nu am interpretat intenția lui Dan Diaconescu ( de a construi un partid politic n.n.) ca una serioasă. Toți cunoscătorii de politică au considerat că este o șmecherie oltenească sau că este vorba de o modalitate de a negocia cu puterea sau de a se apăra în procese (…) Dar aici subiectul nu este Dan Diaconescu sau intenția lui reală sau nu de a construi un boutique politic. Aici cred că este vorba despre oameni. Ca un partid să primească 15% din intențiile de vot fără ca să existe în acte trebuie să aibă niște rădăcini în mintea și sufletul oamenilor”, scrie Vasile Dâncu. (R.Gheorghe)
Comenteaza