Marcel Ciolacu a reușit zilele trecute ca printr-o singură declarație să declanșeze poate cea mai mare mediatizare a României de la revoluție încoace, ne referim la anunțul boicotului ceremoniei de aseară, de închidere a JO. Interesant că protestul premierului român, alături de excluderea Rusiei și a Belarusului, a repus olimpiada pe harta scandalurilor politice, care se mai înmuiaseră la ultimele ediții.

Anunțul lui Marcel Ciolacu s-a viralizat în mai toată presa lumii și – atenție! – nu sub forma unor notițe de coloană, ci aproape exclusiv articole mari. De la CNN, Fox News, ABC, NBC, CBS, Al Jazeera, BBC, RAI și alte mari televiziuni pînă la ziare și mari agenții de presă ale lumii, inclusiv din India și China, cu toții au consemnat boicotul. Și nu o dată, ci în cel puțin în două etape, a doua fiind după anunțul de ieri privind decizia TAS în cazul medaliei de bronz disputate la gimnastică între SUA și România. Toate relatările din presa lumii au reamintit poziția de zilele trecute a lui Ciolacu, așa cum spuneam, fiind, foarte probabil, cea mai mare campanie de presă legată de România de la revoluție încoace.

Revolta lui Ciolacu a contribuit la reintroducerea elementului politic în derularea JO, după decizia CIO de e elimina de la jocuri Rusia și Belarus din cauza războiului din Ucraina.

Olimpiadele au fost marcate dintotdeauna de scandaluri politice, dar în ultimii ani, ce-i drept, intensitatea lor scăzuse semnificativ. În 2020(21), la Tokyo, a fost doar scandalul eliminării unui sportiv algerian care a refuzat să lupte cu un evreu. În 2016, la Rio, practic au lipsit scandalurile politice, faptul că mai mult de un sfert din olimpicii ruși au fost excluși pentru dopaj neavînd substrat politic.

În 2012, la Londra, echipa de fotbal feminin a Coreei de Nord și-a amînat meciul împotriva Columbiei cu o oră după ce jucătoarele au fost prezentate cu steagul Coreei de Sud. Incredibil, dar la JO de acum, s-a întîmplat pe dos, după ce sportivii Coreei de sud au fost prezentați drept nord-coreeni în deschidere. Nu a fost gaură-n cer. Am mai avut niște sportivi sancționați pentru comentarii rasiste, dar nimic grandios. Nici la Beijing, Atena ori Sydney nu au fost probleme politice, ba chiar la olimpiada australiană Coreea de Nord și cea de Sud au participat împreună, cel mai puternic semnal al dezghețului survenit după 50 de ani între cele două țări surori.

În 1996, din păcate, olimpiada de la Atlanta a fost marcată de tragedia atentatului terorist cu bombă de la Centennial Olympic Park, care a avut peste 100 de victime, fiind la un pas de anularea olimpiadei. Atentatorul, condamnat pe viață, a susținut că motivația a fost una politică și a avut legătură cu chestiunea interzicerii avortului. În 1988, la Seul, am avut boicot politic din partea Coreei de Nord și a Cubei.

Mergînd înapoi în timp, lucrurile devin mai serioase. La JO din 1984 de la Los Angeles, URSS și paisprezece aliați au absentat, invocînd lipsa de securitate pentru sportivii lor. Dihonia a atins și lagărul socialist, întrucît România și Iugoslavia au refuzat boicotul. Cu 4 ani înainte, la Moscova, fusese rîndul SUA să boicoteze din cauza invadării Afganistanului de către URSS. În total, 66 de țări dintre cele eligibile au lipsit de la Moscova.

La Montreal, în 1976, alt mare scandal: din cauza aceptării la JO a echipei de rugby a Noii Zeelande care făcuse un turneu în Africa de Sud, care avea regim de aparheid, douăzeci și două de națiuni africane au boicotat olimpiada. Totodată, Canada a refuzat să permită echipei Taiwanului să intre în țară, deoarece nu o recunoștea ca națiune, ceea ce era să ducă la boicotul SUA. Finalmente, Taiwan a absentat.

Cea mai neagră situație a fost la Munchen, în 1972, cînd membrii echipei olimpice israeliene au fost luați ostatici de gruparea teroristă palestiniană Septembrie Negru. Unsprezece sportivi, antrenori și judecători au fost uciși, iar Mossadul a urmărit și lichidat ani de zile atentatorii palestinieni. (Bogdan Tiberiu Iacob – Materialul complet AICI)