Din nou aceasta tema e la ordinea zilei. Cat de mari trebuie sa fie diferentele salariale? Dar diferentele de venituri? Asemenea intrebari se pun, desigur, doar atunci cand este vorba de bani publici. De societati al caror actionar majoritar este statul. Daca exista salarii nerusinate, cum trebuie ele amputate? Daca exista venituri nerusinate, ce e de facut? Dar cand sunt, sau nu sunt, salariile si veniturile nerusinate?

Ma feresc cat pot de mult de populism. Si totusi, nu pot sa nu remarc faptul ca masura Guvernului Ponta de a stabili un raport de 6 la 1 intre salariile medii brute pe ramura este corecta si echitabila. Este adevarat, aceasta s-a intamplat dupa destul de multa balbaiala. Pentru ca, la inceput, Victor Ponta a dorit o lege cu care niciun parlamentar nu ar fi putut fi de acord. Era preconizata un fel de amputare artificiala a salariilor unor bugetari. Pana la urma, ordonanta de urgenta aprobata in Parlament a fost o solutie corecta si constitutionala. Si, mai ales, aplicabila. A ramas insa in suspans problema veniturilor. Veniturile pot depasi de cateva ori salariul.

Nu cumva ne intoarcem de unde am plecat? E bine sau este rau ca intr-o societate cu capital de stat, in functie de criteriile de performanta, managerii, dar si membrii Consiliilor de Administratie pot obtine, la capatul anului sau chiar lunar, sume care, cel putin aparent, eludeaza prevederile ordonantei de urgenta adoptate in Parlament? Da si nu. Si voi explica de ce. De ce da si de ce nu. Cand e da si cand e nu.

Criteriile de performanta care trebuie sa stea la baza oricarui contract de management, fie ca e vorba de o societate de stat, fie ca e vorba de o societate particulara, sunt extrem de importante. Daca sunt stabilite nu formal, ci cu seriozitate si, mai ales, cu scrupulozitate. Si daca indeplinirea lor este urmarita corect. La ce ma gandesc? Sunt societati ale statului aflate de pilda in pierdere. Cum este, sa spunem, Posta. Atunci cand o persoana castiga contractul de management, este absolut obligatoriu sa o faca fiindca a probat, cel putin la nivel teoretic, ca are capacitatea de a imbunatatii lucrurile. De a duce societatea la profit. In baza unui plan agreat de ambele parti. Nu instrainand, pur si simplu, activele. Sau valorificand fierul vechi. Daca acest plan este bun si agreat si de reprezentantii statului, atunci poate ca in locul pierderilor sa apara profitul. Acest profit este mai mare sau mai mic in functie de pregatirea, de experienta si de ingeniozitatea managerului, in raport cu efortul intelectual si chiar fizic pe care trebuie sa il depuna. In contractul de management pot fi inscrise etapele si parametrii viitoarei evolutii pozitive. Daca acestia sunt atinsi la nivel maximal, atunci si venitul, dincolo de salariu, al managerului trebuie sa fie pe masura. In caz contrar, pleaca in privat.

Asadar, un venit de cateva ori mai mare decat salariul nu este nerusinat. Ci meritat. Dar nu si in situatia in care contractul de management este facut cu dedicatie. Scris doar de catre una dintre parti. Adica chiar de manager. Este nerusinat acest venit daca parametrii de performanta sunt prea modesti. Sau daca urmarirea de catre Consiliul de Administratie nu este corecta.

Si, iata, ajungem la cheia problemei. In Consiliul de Administratie, cu rare exceptii, este plasata clientela guvernatilor. A partidelor. Din nefericire multi membrii CA vad in acest statut doar o sursa de a castiga cat mai multi bani. Nu si o responsabilitate. Ei sunt interesati sa inchida ochii pentru ca si veniturile lor, bazate pe aceleasi criterii de performanta, sunt proportionale cu veniturile managerilor. Ei bine, aici ceva nu este in ordine! (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews