CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9488 RON DOWN | 1 USD = 4.2570 RON DOWN | 1 GBP = 5.8649 RON DOWN

Viata de caine in Capitala: maidanez bogat, maidanez sarac!

0 comentarii / 1102 vizualizări / 4 august 2009

Are și comunitatea câinească bucureșteană ierarhia ei „socială”. Nu-i totuna să-ți gheorțăie mațele de foame și să latri a pustiu pe lângă tomberoanele din Rahova sau Ferentari sau să-ți ții mândru coada covrig, așteptând lângă alți pietoni, să se facă verde la semaforul de la Piața Romană. În funcție de poziția capului, a corpului, de agerimea privirii, de membre, coadă, răni, etc, posesorii de blană și de limbi atârnânde din Pantelimon și Socului se diferențiază net de cei din Pipera sau zona Televiziunii.  „Poștașule, mă gândesc la tine ca un flămând la osul cel mai bun…”  Rahova-Pantelimon: Cainii din „lumea a treia”Astfel, cei care își fac veacul alături de cetățenii pe care nu-i dau banii afară din case, au dobândit figuri aproape umane de milogi adunați de pe gârlă, știu să cerșească exact ca un pui de țigan, privindu-te semnificativ în adâncul sufletului și parcă odată îl auzi cum îți latră în cuvinte: „Ham, ham, n-am mai pus nimic în gură de alaltăieri, trăi-ți-ar puradeii, aruncă-mi și mie un coltuc de pâine!” Cei care locuiesc printre bogați au furat de la aceștia atitudinea de tipul: „Mă, tu știi cine sunt eu?” sunt aroganți și gata oricând de atac. Pe străzile din Pipera, dacă te deplasezi pe jos dis-de-dimineață, riști să fii sfâșiat de maidanezi, care sunt obișnuiți doar cu mașinile și consideră că oamenii „pe jos” sunt vânatul lor. Nu de mult, o distinsa „doamnă de pian” a plătit cu câteva „ștraifuri” de piele și carne cutezanța de a se avânta în teritoriul câinilor de peste drum de complexul Jolie Ville.                                                                                     Cățelușa    cu…puii de aur  Pantelimon, august, 2009, dis-de-dimineță. De la un butic aflat lângă o stație RATB se aude un „șlagăr” specific șmecherilor de cartier: „Dar știi bine că nu e chiar așa ușor/Când se uită după tine băieții din Pantelimon/De aici a pornit tot, de aici vine întotdeauna/Ura pentru tine și pentru aia care sug ….” Șapte javre, cu vârste incerte, stau tolănite pe trotuar, înșirate ca mărgelele. Dau din cap în ritm de hip-hop și au ochii roșii ca turbații. Te aștepți din clipă-n clipă să scoată din blană, de la spate, un joint de marihuana și să-l lingă extaziați. Până acum câteva clipe au făcut mare scandal, au scheunat, au lătrat și și-au rupt carnea cu dinții. Unul are spinarea ruptă, mânjită de sânge, coada frântă în bătăliile mai vechi de stradă, altul e șchiop, lovit de pietre sau mașini și crănțăne de zor o căpușă netrebnică. Printre ei e și-o cățea anemică, mărul discordiei, altfel ar fi buni tovarăși. Cu toții te privesc dușmănos și-s gata să-ți sară la beregată dacă faci vreo mișcare greșită în cartierul lor. O băbuță miloasă și cu bune intenții vrea să le dea ceva de-ale gurii. Scotocește printr-o paporniță după o bucată de salam. Șeful haitei, cel mai al dracu` dintre potăi, o corcitură între lup și comunitar obișnuit, sare pe bătrână s-o doboare nu alta, îi ia salamul, traista și fuge cu ele în dinți. Ceilalți îl urmează furioși, lătrând și arătându-și caninii lungi. La buticul meloman piesa s-a schimbat, dar tema a rămas: „Sunt născut și crescut în Pantelimon/Știu ca nimeni nu poate să-mi scoată din suflet asta!/Cu asta basta! Îți bag un glonț în coastă!” Mlădițe de Pipera, viitori tâlhari la drumul mare  Piața Rahova, pe la orele prânzului. Căldură infernală și soare rânjitor deasupra. În jur, lume multă, pestriță, de toate națiile. Mulți săraci, puradei în pielea goală alergând pe lângă tarabe, scuipându-se și înjurându-se voioși. Bătrâni amărâți, cerșetori, țigani care vând șosete și lămâi. Câinii la fel, sunt peste tot. Patrulează în grupuri de câte doi sau patru, ca milițienii de odinioară. Sunt slabi, numai coaste, le poți număra, te miri cum mai respiră. N-au putere să mai latre. O cățelușă disproporționată – de parcă s-ar fi jucat un copil cu trupul ei: sașie, cu cap mare, urechi clăpăuge, picioare scurte și aproape inutile, – linge degetele care ies din șlapii vânzătorilor de ocazie „ciuciți” pe trotuar. Sunt sărate, iar ei îi este teribil de foame. Oamenii o alungă cu șuturi în bot. Ea, biata, nu zice nimic, tace și înghite ca o martiră. Limba îi atârnă luuungă și băloasă, căutând mereu câte ceva pe jos. Femela e borțoasă și curând va făta. În burta ei enormă se mișcă alte trupuri de viitori maidanezi fără noroc în viață. Găsește în sfârșit o linguriță albă din plastic, de unică folosință, aruncată recent de cineva care a mâncat cu ea mici. Încă se mai simte mirosul, iar gustul cărnii a rămas desigur acolo, grăsimea, uleiul, ah, o bunătate! Sărmana cățelușă e în culmea fericirii. Puiii mulți din ea, la fel. Cotarla apucă fin furculița cu buzele și o ronțăie cu poftă, închizând ochii, de parcă ar mesteca hălci adevărate de carne. După ce o devorează, se linge pe bot mulțumită, bea un strop de zeamă de pepene stricat de lângă o tarabă și pleacă optimistă, dând din coadă spre alte orizonturi.Dulăi în cartierele rezidențiale  Magheru-Cișmigiu-Pipera: Maidanezii din „lumea bună”În centrul capitalei au locuit adesea personalități ale culturii românești, artiști, actori renumiți, profesori, muzicieni, în general, oameni cu o educație aleasă. Acolo, maidanezii sunt puțini ziua, ba uneori nu-i întâlnești deloc. Pe străduțele adiacente bulevardului Magheru, în Grădina Cișmigiu sau pe Calea Victoriei, însă, poți da nas-în-nas cu ei, dar se comportă civilizat, nu sar la oameni, traversează pe la trecerile de pietoni, au blănurile curate și știu la o adică să-și poarte cu mândrie porecla de „comunitari centrali”. „Vocabularul” lor format din lătrături „spălate” denotă o aleasă educație copiată de la cei pe care îi văd zilnic, de la care primesc hrană și apă. Cu un mic efort de imaginație, poți jura că maidanezii din centru știu să citească numele străzilor, să cânte, ba chiar să întrețină o conversație despre vreme sau modă, cu o ceașcă de cafea între labe.Pipera, spre seară. Vile, piscine, SUV-uri de lux, miros de trandafiri, grătar încins și hazna, opulență și munți de pământ, praf, lucrări neterminate, trotuare lipsă. Pe deasupra, avioanele și elicopterele seceră nemilos liniștea pe care proprieterii de aici au dat sute de mii de euro fiecare. Dacă n-ai mașină ești mâncat. Haite de comunitari, unii sterilizați, alții nu, sunt gata de asalt. Cei care trec pe strada Iancu Nicolae călare pe biciclete sau au curajul să se avânte până în Pădurea Băneasa pot fi considerați norocoși dacă scapă nealergați, nelătrați ori nemușcați sau huiduiți de maidanezi. Viață grea are și poștașul, nea Nicu Cojanu, care seamănă cu majordomul Edgar din Pisicile Aristocrate, atunci când fuge cu motocicleta. Se spune că pentru maidanezi, piciorul de poștaș e o veritabilă delicatesă. Mulți dintre riverani adoptă pe lângă gardul casei câte unul sau mai mulți câini, le dau mâncare bună zilnic și îi îngrijesc. Sunt excelenți păzitori atunci când un necunoscut îndrăznește să calce pe strada stăpânilor lor. Comunitarii din Pipera au altă atitudine față de ceilalți, sunt mai siguri pe ei, conștienți de propria valoare, dar și de a celui din jeep care le dă de haleală. Au trupuri svelte, fără handicapuri fizice și se vede de la o poștă că sunt bine hrăniți, nu le cad smocuri din blană. Și lătrătura e diferită, are o tonalitate mai gravă, baritonală și plină de personalitate. „Hau, haaau, mârrrr! noi suntem potăi de lux, așa că ferește-ți țurloaiele din calea noastră, dacă vrei să nu dai de belea!”. (Răzvan Mateescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *