CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Victoria lui Nehammer în alegerile regionale – cea mai proastă veste pentru români

7 comentarii / 5176 vizualizări / 29 ianuarie 2023

Titluri ușor bizare au țîșnit astă seară în presa românească după primele exit-polluri ale alegerilor regionale din unul dintre cele nouă state federale ale Austriei. Se vorbește despre un mare eșec al partidului cancelarului Karl Nehammer, despre prăbușire, înfrîngere dezastruoasă, final de carieră, plecare de la guvernare șamd. Și se comentează că de vină a fost refuzul lui Nehammer de a accepta extinderea Schengen. Din păcate, nu doar că lucrurile stau pe dos, dar pentru România și visul ei de admitere rezultatul de azi e cea mai proastă veste.

Cu 39,9% din voturi, față de 24% următorul partid, Nehammer a obținut o victorie la care ar aspira orice partid de pe planetă.
Singura situație în care victoria sa ar fi mai puțin spectaculoasă ar fi în comparație cu rezultatul de la precedentele alegeri, din 2018, cînd OVP a avut jumătate dintre voturile alegătorilor din stat.
Doar că ulterior au venit pandemia, războiul din Ucraina, criza energetică și alte belele de proporții, care nu aveau cum să nu afecteze sever cancelariile europene. Iar OVP era la guvernare după alegerile generale din 2019, și a luat pandemia și războiul în piept.
Din acest punct de vedere, rezultatul de ”doar” 40% de azi e, mai degrabă, o victorie mare decît un eșec, cu atît mai puțin unul de proporții.

Să nu uităm că, potrivit ultimului sondaj, din 25 ianuarie, la nivel național partidul lui Nehammer are doar 21%, jumătate din ce a luat în Austria Inferioară azi.

Problema e alta. Cele 9,7% procente pierdute de OVP de la precedentele alegeri s-au dus aproape perfect (9,4%) la partidul de extremă dreapta FPO, cu 24%.
Un partid care e încă mai radical vizavi de imigrație decît OVP.

Altfel spus, e plauzibilă ipoteza că OVP a pierdut în favoarea extremiștilor și nu a altui partid, cel social-democrat, bunăoară, nu pentru că a blocat extinderea Schengen, ci, dimpotrivă, pentru că nu a făcut-o mai tăios, mai vehement.
Pe 5 martie, nu mult înaintea Consiliului JAI, vin alegeri similare în statul Carinthia, iar pe 23 aprilie, în Salzburg.

Karl Nehammer nu va înmuia tonul la adresa extinderii Schengen, ci va adopta un discurs public mult mai categoric împotrivă. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

7 Comentarii

  1. Analiza partial falsa…raportata la al doilea clasat…FPÖ….partidul cel mai extremist este OVP…avand la conducere un militar de profesie subordonat intereselor straine….

  2. Austriecii osifica statutul milenar al Romaniei de colonie de cacat la groapa de gunoi a istoriei.

    • In tine e tot cacatul si de aceea esti cu el si-n gura.

  3. Trebuia să mai amâni o zi-doua articolul. Îi strici postările publicitare lu’ To(lo)mac..

  4. Perfect de acord cu analiza. Este si parerea mea pe care am distribuit-o in online si ridiculizand ticalosia unor politicieni precum Aurescu,Sigfried Muresan, si alti papagali din zona nationalistilor. Idioti.

  5. sa fim seriosi asta ca nu ne vrea Austria e o imbecilitate, eu cred ca nu ne prea vrea nimeni din vestul europei.

  6. Si isi paseaza mingea de la unii la altii care sa ne faulteze.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998