La doar cîțiva ani după ce a creat cel mai mare fond de datorie comună din istoria sa, din care au rezultat PNRR-urile, UE se pregătește să recunoască oficial că nu poate – sau nu vrea – să îl ramburseze la termen. Apelurile pentru amînarea celor 650 de miliarde de euro din NextGenerationEU se înmulțesc, motivul oficial fiind nevoia de bani pentru înarmare și competitivitate, scrie Euractiv.

Potrivit mai multor oficiali europeni, inclusiv Emmanuel Macron și Kyriakos Mitsotakis, amînarea rambursării ar elibera zeci de miliarde de euro anual din bugetul UE începînd din 2028, bani care ar putea fi redirecționați spre apărare și investiții strategice. Practic, Europa a descoperit că este mai ușor să se împrumute masiv decît să își plătească datoriile.

Cine susține amînarea și de ce?
– Franța (Emmanuel Macron): Cel mai vocal susținător. Macron a calificat rambursarea rapidă drept „idioțenie” și cere mai multe investiții publice. Parisul vrea să folosească banii pentru apărare și pentru a menține un stat social generos.
– Grecia (Kyriakos Mitsotakis): Susține că amînarea „ne-ar face mai puternici ca Europa”, invocînd cererea mare pentru obligațiuni europene.
– Comisia Europeană și foști comisari (Paolo Gentiloni, Valdis Dombrovskis): Consideră amînarea o soluție „normală” și „serioasă”.
– FMI (directorul adjunct pentru Europa): A calificat amînarea drept „o opțiune bună”.

Toți aceștia văd în amînare o modalitate de a transforma o datorie de criză sanitară într-un instrument permanent de finanțare a ambițiilor geopolitice ale UE.

Cine se opune și de ce?

Statele „frugale” (economicoase), adică Olanda, Suedia, Danemarca, Austria și uneori Finlanda și Germania rămîn principalul obstacol:
– Germania: Cancelarul german Friedrich Merz a respins categoric orice nouă datorie comună UE. „Este de neconceput”, a declarat el. Germania refuză să devină garantul unor cheltuieli nesăbuite ale altor state.
– Olanda: Ministrul Finanțelor Eelco Heinen a fost tranșant: „Avem deja datorii prea mari. A face și mai multă datorie nu este soluția.”

Aceste țări văd amînarea ca pe o simplă amînare a inevitabilului: transferarea notei de plată către contribuabilii și generațiile viitoare. Un diplomat european din țările contribuitor net a rezumat dur: „Amînarea nu creează spațiu financiar – pur și simplu pasează factura generațiilor viitoare.”

NextGenerationEU a fost lansat în 2020 ca instrument unic și temporar de redresare post-pandemie. Astăzi, la doar șase ani distanță, devine evident că a fost un pretext pentru introducerea datoriei comune europene – un pas major spre uniunea fiscală pe care statele frugale au încercat să o blocheze.

România, mare beneficiar al programului prin PNRR, se află și ea în mijlocul acestui joc. O parte din banii pe care îi primim astăzi vor trebui rambursați indirect de contribuabilii români prin contribuțiile la bugetul UE în următoarele trei decenii. Criticii văd în această mișcare un simptom grav al unei Uniuni Europene care se împrumută masiv în criză, iar apoi refuză să plătească, preferînd să amîne problema și să crească și mai mult datoria.

În loc să reformeze economiile, să crească productivitatea și să reducă cheltuielile inutile, Bruxelles-ul și marile capitale par a alege varianta cea mai comodă pe termen scurt: mai multă datorie, plătită de alții, mai tîrziu. Întrebarea care rămîne este cît timp mai poate Europa trăi pe credit înainte ca piața, ratingurile suverane și contribuabilii să spună „stop”. NextGenerationEU riscă să devină nu instrumentul salvării, ci datoria care va marca generația viitoare. (B.T.I.)