A apărut o nouă categorie de vilă în paginile de anunțuri imobiliare: „Vila neterminată, situată în câmp”. Spre deosebire de suratele ei din Dorobanți, Cotroceni sau Piața Domenii, „Vila de câmp”, de regulă, nu e tencuită, are „ochii” și „gura” goale, n-are ferestre și uși, n-are drumuri care să ducă la ea și nici de la ea încolo, și, fără canalizare, își face nevoile pe unde apucă, așa, ca omu`.
Apariția unei astfel de oferte era imposibilă în lipsa crizei economice, care a dat peste cap toate planurile omenirii. O astfel de construcție costă cât un veceu de serviciu a unei case din zona Arcului de Triumf, însă există și câteva asemănări, în privința dimensiunilor, a mașinilor „trase în poartă” și a cerului de deasupra.

Visuri ucise de criză

În anii de vârf ai afacerilor imobiliare din România, bucureștenii cu ceva bani sau credibilitate în fața băncilor au luat cu asalt împrejurimile Capitalei, mai ceva decât făceau yankeii în Vestul Sălbatic. „Cucerirea” acestor teritorii s-a realizat, deseori, cu sacrificii: mici sau mari „atenții” pentru obținerea autorizațiilor de construcție sau pentru aducerea utilităților în zonă, scoaterea terenului din circuitul agricol, obținerea cerificatului de urbanism, cadastru, etc. Și toate eforturile păreau „să merite”, sub abundența de materiale de construcție și mână de lucru ieftină, pentru a extrage din pământul acestui Eldorado imobiliar, comori din BCA și termopan care să se învârtă după Soare și nu ca în cazurile obișnuite, în care Soarele se învârte după ele. În majoritatea cazurilor s-a apelat la salahori, plătiți la negru și prost. Oameni aduși din toate colțurile țării și-au mâncat o bună parte din tinerețe pentru ca, după finalizarea lucrărilor sau când au considerat „boșii” că trebuie încetate acestea, să se trezească fără niciun Dumnezeu, fără carte de muncă, fără asigurări sociale plătite, ci doar cu o brumă de bani, ușor de spulberat de valurile crizei. Trecerea lor pe aceste meleaguri nu este consemnată nicăieri, pe la camera de muncă la protecția acesteia sau la poliție. Unii dintre cei, care nu și-au făcut treaba cum trebuie, probabil vor fi pomeniți în acatistele rudelor celor prinși sub dărâmături, în caz de cutremur.
Pe câmpurile din Pantelimon, Cernica, în apropiere de Otopeni sau în zonele dinspre Giurgiu și Alexandria zac nenumărate construcții neterminate, epave ale unor iluzii pierdute, unele dintre ele aduse de-abia la cota 0, de care proprietarii lor nu mai știu cum să scape. Acum doi ani, visau cu ochii deschiși la viitorul lor cartier, neapărat rezidențial, cu străzi private și pavate, cu lampioane de halogen și terase albe din marmură, inundate de trandafiri. Năpădite de buruieni și măcinate de intemperii, cu fierul beton ruginit și suspendat în aer, ca într-o rugăciune mută, fundațiile așteaptă timpuri mai bune. În jurul unora dintre ele au început să se formeze depozite de gunoi, adus de „gospodarii” localităților vecine.

Singuri, printre ciulini

Prețul unor astfel de „obiective”, cu tot cu teren, este în unele cazuri pe jumătatea celui pe care proprietarii l-au dat pe locul respectiv. Bogdan Dobriţoiu, manager General Service 2000 spune, într-un interviu acordat www.Imopedia.ro, că: „O astfel de construcţie merită să fie achiziţionată în doua situaţii şi anume: când nu mai sunt terenuri disponibile în zonă şi îţi doreşti neapărat zona respectivă sau când preţul este atât de mic (în general se apropie de preţul terenului) încât să justifice cumpărarea proprietăţii. Deci, în general, preţul extrem de mic sau zona deosebit de bună sunt avantajele majore care justifică o astfel de achiziţie”.
Există și situații fericite în care oamenii au reușit să ducă la bun sfârșit lucrările, să facă recepția imobilelor și să se mute în astfel de vile izolate, situate la câțiva kilometri de marginea așezărilor omenești. Accesul către aceste vile se face pe fostele drumuri de căruță, pline de hârtoape, imposibil de străbătut pe timp de ploaie sau ninsori abundente. Cei care n-au curent electric folosesc generatoare. Apa curentă se obține din puț, iar pentru canalizare, oamenii și-au făcut fose septice, vidanjabile. Chiar dacă problemele legate de funcționalitatea locuințelor au fost în mare parte rezolvate, expunerea la pericole a locatarilor unui asemenea imobil este maximă. De ce ar alege cineva să achiziționeze un astfel de bun și care este profilul social a cumpărătorului și viitorului locatar? E greu de spus. Poate pentru a fi mai departe de zgomotul și aglomerația infernale din oraș, pentru prețul scăzut, pentru aerul curat, în speranța că alchimiștii economiei vor pune din nou treaba „pe roate” și, cândva, pe câmpurile unde dansează acum ciulinii în bătaia vântului, se vor naște cartiere rezidențiale? Cine poate ști? (Răzvan Mateescu)