Vin sondajele, se asteapta tensiuni in USL Bucuresti
0 comentarii / 1568 vizualizări / 21 octombrie 2011
Un nou măr al discordiei e gata să învenineze, în viitorul cel mai apropiat, relatiile din sânul USL. Concret: la începutul săptămânii viitoare, opoziția află rezultatele sondajelor, pe București, comandate de USL pentru a afla scorurile la care sunt cotați candidații pe care PSD, PNL și PC vor să-i arunce, la locale, în lupta pe primăriile de sector.
Surse bine informate au dezvăluit pentru Inpolitics că, la rândul lor, majoritatea candidaților aflați în cărți au dispus întocmirea de cercetării sociologice proprii, pentru a contracara orice încercare a ”colegilor” de opoziție de a-i scoate din cursă și de a-i înlocui cu altcineva, de la un alt partid. În această situație se află vicele PC Bogdan Diaconu care susține că se află în posesia unor sondaje ce-l dau câștigător într-o eventuală ciocnire electorală cu uneperistul Neculai Onțanu, actualul edil al Sectorului 2. Aceleași surse ne-au precizat că, junele pesedist Georgian Pop, care visează cu ochii deschiși la o candidatură la 2, și-a comandat și el un sondaj. La rândul lui, nici liberalul Cristian Popescu nu s-a lăsat mai prejos, PNL nutrind intenția de a-i lăsa în offside pe colegii conservatori, prin înlăturarea lui Bogdan Diaconu dintr-o viitoare confruntare la locale. Toate aceste probleme vor fi disecate la începutul săptămânii viitoare, cu sondajele pe masă, în forurile de conducere ale USL. (Răzvan Gheorghe)
Comenteaza