CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Vocea Rusiei profeteste suspendarea lui Basescu

0 comentarii / 1246 vizualizări / 26 martie 2013

Postul moscovit Vocea Rusiei este de părere că suspendarea lui Traian Băsescu este tot mai probabilă și marchează cu nedisimulată satisfacție înfrîngerea Elenei Udrea la congresul PDL, la care, în opinia analiștilor ruși, șeful statului, și-a demonstrat incapacitatea de a mai controla partidul în absența ajutorului furnizat de STS, pe fondul unui veritabil război civil între serviciile secrete.

”Elena Udrea a pierdut alegerile din PDL. În ciuda eforturilor monumentale întreprinse de Traian Băsescu şi de o parte importantă a presei portocalii, „răscoala baronilor” din cadrul PDL s-a încununat cu succes zdrobitor. Traian Băsescu a demonstrat că nu mai poate controla nici măcar propriul partid” afirmă postul rusesc într-un material difuzat azi.

”Ce concluzii se pot trage după înfrângerea umilitoare suferită de Elena Udrea? De la referendumul din vară, „câştigat” de Traian Băsescu prin neprezentare, a devenit clar că el nu mai este „preşedintele tuturor românilor”, dar exista iluzia că este un preşedinte al „tuturor simpatizanţilor PDL”. Această iluzie nu mai există. Traian Băsescu rămâne preşedintele cuplului Udrea & Cocoş şi şeful de facto al serviciilor secrete, nimic mai mult.
A doua concluzie se deduce uşor din analiza mesajului video „Adio, PDL!”, postat de Traian Băsescu pe facebook. Preşedintele României, în ciuda experienţei politice, nu ştie să piardă. Pentru prima dată, Traian Băsescu a participat la un proces electoral în care STS-ul nu a fost implicat în transmiterea şi numărarea voturilor, aceasta fiind o experienţă cu totul inedită pentru un politician care nu a participat niciodată la un scrutin transparent şi corect. Deloc surprinzător, experienţa unui proces electoral, pe bază de „fair play” şi fără STS în culise, s-a soldat cu o înfrângere umilitoare pentru tandemul Băsescu & Udrea. Probabil, în tabără prezidenţială încă nu s-a conştientizat pe deplin magnitudinea înfrângerii şi consecinţele acesteia. Pentru Băsescu, această înfrângere reprezintă o puternică lovitură de imagine. Una dintre cheile succesului în politica dâmboviţeană este percepţia omului politic în calitate de „jupân” care îşi poate impune oricând voinţa. Dacă Băsescu nu mai este în stare să forţeze propriul partid să o aleagă pe Elena Udrea, atunci Băsescu nu va mai fi perceput ca un jucător politic serios.
Din perspectiva „războiului civil” dintre serviciile secrete, această rundă a meciului a fost câştigată de tabăra „Renegaţilor”. Echipa Blaga a fost susţinută de întreaga maşinărie informativă şi mediatică a acestei formaţiuni care a reuşit o operaţiune de succes. Observatorii externi aşteptă răspunsul „Sistemului” care va trebui să se orienteze rapid în condiţiile în care o nouă suspendare a preşedintelui Băsescu devine din ce în ce mai probabilă”. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998