Voiculescu si Melescanu il someaza pe Boc sa clarifice problema datoriei istorice a Germaniei
0 comentarii / 1319 vizualizări / 20 decembrie 2011
Premierul Emil Boc trebuie să clarifice o dată pentru totdeauna dacă România a renunțat sau nu la recuperarea datoriei istorice de la Germania, datorie estimată la peste 1 miliard de mărci, se solicită într-o interpelare depusă, la Senat, de conservatorul Dan Voiculescu și de liberalul Teodor Meleșcanu.
”Am depus ieri, la Senat, împreună cu senatorul Teodor Melescanu, o interpelare prin intermediul căreia îi solicităm premierului Boc să isi asume responsabilitatea de a clarifica subiectul datoriei istorice a Germaniei catre Romania, inclusiv prin cooptarea unor experti internationali, care pot oferi un punct de vedere obiectiv: In baza Tratatului de pace de la Paris, din 1947, Romania nu a renuntat la creantele comerciale acumulate anterior datei de 1 septembrie 1939 (data la care Germania inregistra o datorie de peste 1 miliard de marci fata de Romania). Acest fapt este explicit consemnat la articolul 28 din Tratat. In consecinta, in calitatea dumneavoastra de sef al Executivului roman, aveti responsabilitatea de a dispune toate demersurile necesare pentru a analiza daca Romania a renuntat ulterior la aceste creante. Daca a renuntat, va solicitam sa ne comunicati momentul si modalitatea juridica in care s-a produs aceasta renuntare. Considerand ca Romania nu poate ignora adevarul despre propria istorie si nu poate renunta la verificarea unei ipoteze cu implicatii economice majore, va solicitam, domnule prim ministru, sa va asumati responsabilitatea de a clarifica acest subiect cu resursele institutionale de care dispuneti. Daca nu veti da curs acestei solicitari, va asumati renuntarea oficiala la posibilitatea recuperarii unei sume semnificative pentru cetatenii romani – peste 15% din PIB(cca 19 miliarde euro), demers ce poate determina consecinte deosebit de grave pentru economia nationala”, se arată în interpelarea depusă de cei doi senatori. (R.G.)
Comenteaza