Vosganian: ”Expertii in relatii publice m-au sfatuit sa renunt la blog!”
0 comentarii / 2787 vizualizări / 13 ianuarie 2013
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a fost sfătuit de experți în domeniul relațiilor publice să abondeneze blogosfera, în perioada mandatului de ministru, fiindcă blogul ”creează o anumită vulnerabilitate, prin riscul preluărilor mediatice tendențioase.
”După interpretarea trunchiată, răuvoitoare apărută în mass-media a comentariului meu “Ministerul Economiei dă iarăşi ora exactă”, unii experţi în domeniul relaţiilor publice m-au sfătuit ca, pe perioada mandatului de ministru, să renunţ la blogul personal. Argumentul lor era acela că blogul creează o anumită vulnerabilitate, prin riscul preluărilor scoase din context ori tendenţioase. Dar să reamintim despre ce interpretare era vorba. Comentariul meu vorbea despre îndeplinirea promisiunii privind repararea ceasului din turla Ministerului, adăugând faptul că am acordat şi pianina la care, ca o altă promisiune, de ziuna porţilor deschise voi da amatorilor un concert din Bach şi Chopin (…) Am refuzat propunerea privind sistarea blogului. M-am obişnuit cu comentatorii mei, mă bucură să văd replicile voastre şi, deşi pe cei mai mulţi dintre voi nu v-am văzut niciodată, sunteţi cât se poate de prezenţi în viaţa mea şi nu v-aş părăsi pentru nimic în lume. Dacă asta îmi creează o vulnerabilitate, n-are decât. În fond, un om vulnerabil e mai uman decât altul care se rigidizează în tot felul de platoşe şi de prefăcătorii. N-are decât să fie acest blog, pentru mine, ca peticul lipsit de apărare de pe trupul lui Siegfried”, scrie liberalul pe blog. (R.Gheorghe)
Comenteaza