De cîteva zile, s-a relansat în forță tema votului obligatoriu, iar opiniile sunt la fel de împărțite ca și în restul ocaziilor cînd acest subiect a fost dezbătut. Și totuși, este votul obligatoriu o soluție pentru România? Greu de spus, dar, la felul cum au evoluat (mai corect involuat) lucrurile la ultimele alegeri, pare că nu prea mai avem de ales, dacă dorim ca democrația să nu ajungă, efectiv, o marfa de tarabă.

Votul este un drept, nu o obligație, așa grăiește Constituția României și este firesc, de principiu, să fie așa. Cînd ideea de democrație ajunge în pericol, însă, din cauza unor factori bine determinați, problema s-ar putea pune altfel. În acest moment, România pare relamente constrînsă să apeleze la obligativitatea votului, după ce alegerile parlamentare, locale, europarlamentare și prezidențiale, din 2007 încoace, au consfințit introducerea pe scară largă a sistemului de achiziție a voturilor.

Votul a devenit, din nefericire, o afacere de sezon, iar plata fost diversă: hrană, bunuri electrocasnice, îmbrăcăminte sau încălțăminte, lei sau valută. În locurile unde miza a fost foarte mare, vezi alegerile locale din Ștefănești Ilfov de care depindeau afaceri imobiliare de sute de milioane de euro, s-au plătit bani grei pentru un vot, în altele doar niște găleți de plastic, umbrele sau pelerine de ploaie cu însemne de partid. Dar a fost omniprezentă ideea de plată.

Mai grav, la nivelul comunităților locale s-a format, în ultimii ani, cînd alegerile s-au ținut lanț – europene în 2007 plus referendumul de suspendare a lui Băsescu, locale și parlamentare în 2008, europene și prezidențiale în 2009 – un adevărat sistem piramidal de distribuire a plății pentru voturi, care s-a menținut și dezvoltat de la un scrutin la altul. La europenele și prezidențialele de anul trecut, spre exemplu, problema numărul unu la nivelul multor localități unde exista un asemernea sistem era ”cînd vin banii?” și „ne dau mai mulți ca data trecută?”. Pentru că asemenea tranzacții bani contra voturi se făceau, în general, la adăpostul întunericului, a apărut și fenomenul valurilor de votanți după orele 18,00, ceea ce a dat peste cap unele calcule politice făcute după media voturilor de peste zi.

Acolo unde s-a răspîndit din timp vestea că de la centru nu au venit banii sau produsele așteptate, votanții locali au refuzat, pur și simplu, să mai meargă la urne, în semn de protest, deșii unii erau poate, alegători conștiincioși, în general. În acest moment, e de la sine înțeles că viitoarele alegeri se vor derula sub semnul unui mercantilism politic și mai accentuat, din cauza crizei și a sărăciei în extindere. La fel de probabilă e, însă, și lipsa unor fonduri de campanie pe măsura celor din ultimii ani, din cauza aceleiași crize care, împuținînd firmele, va reduce ”găinile” de jumulit ale politicienilor. Asta s-ar putea traduce printr-o prezență și mai dezastruoasă la vot, în 2012-14.

România are nevoie, credem noi, de introducerea votului obligatoriu pînă nu e prea tîrziu, altfel sistemul cumpărării voturilor va prăbuși democrația la fel cum a făcut-o, acum mai bine de două milenii, în Roma antică. Deocamdată, opiniile politice sunt împărțite. Fostul premier Adrian Năstase a cerut răspicat, în aceste zile, introducerea votului obligatoriu, tocmai pentru eliminarea șpăgii electorale. Actualul lider al PSD, Victor Ponta, s-a pronunțat la fel de favorabil încă din luna februarie. La liberali, Mihai Voicu susține și el acest punct de vedere, dar nu și Crin Antonescu, cel care spune că, deocamdată, partidul nu a discutat serios asemenea variantă. Trebuie amintit, însă, că deputatul PNL Adriana Săftoiu duce de multă vreme o campanie în favoarea votului obligatoriu, ea punînd pe picioare chiar o platformă virtuală pe acestă temă.

Conservatorii sunt total de acord, existînd chiar un proiect de lege în acest sens, inițiat de senatorul Dan Voiculescu, dar făcut pierdut prin sertarele parlamentului.

UNPR, prin liderul Gabriel Oprea, pare relativ deschisă noii propuneri, mai ales că și președintele de onoare, Cristian Diaconescu, a fost, cîndva, una dintre vocile care se pronunțau în această direcție. E de așteptat, totuși, ca UNPR să adopte, dacă se va ajunge în situația modificării legislației, poziția pe care o va decide PDL, fratele mai mare.

UDMR, în schimb, are toate motivele să fie nemulțumită. Deputatul Marton Arpad a declarat ieri, imediat după declarația lui Adrian Năstase, că partidul său nu este de acord cu ideea, pe motiv că votul e un drept, nu o obligație. În realitate, motivele pentru care UDMR nu va susține în veci acest concept țin nu de etică, ci de matematică. Electoratul UDMR este cel mai disciplinat și se prezintă aproape în bloc la alegeri, dintotdeauna, asigurînd formațiunii lui Marko Belo un permanent scor de cca.7%. Numai că 7% din ponderea la nivel național a maghiarilor înseamnă una cînd se prezintă 50% dintre etnicii români și cu totul alta cînd se prezintă 100%. Altfel spus, cei 1.431.807 etnici maghiari, conform ultimului recensămînt național, aduc o anume pondere cînd vin la vot 6-7 milioane de români și mult mai puțin dacă vin 17-18 milioane.

Cît despre tabăra principalului partid de guvernămînt, PDL, acolo e cam liniște pe această temă, excepțiile constituindu-le vocile civice precum Cristian Preda sau Monica Macovei, care se declară favorabile sistemului de vot obligatoriu. Explicația tăcerii celorlalți e simplă: ca și PNL, în 2008, PDL, ca deținător al puterii, este cel mai avantajat de sistemul cumpărării voturilor, pe care l-a și practicat, cu brio, la alegerile de anul trecut.

Pe lîngă politicieni, există și voci solide ale societății civile care susțin introducerea votului obligatoriu. Andrei Pleșu avertiza, într-un interviu că ”suntem într-o situaţie în care există tendinţa să meargă la vot o minoritate confuză. În schimb, majoritatea care, dacă s-ar duce, ar putea influenţa lucrurile în bine, nu se duce” și pleda explicit pentru schimbarea sistemului actual.

Analistul Ion Cristoiu este, și el, de părere, că avem nevoie de vot obligatoriu: ”În condiţiile României de azi, votul obligatoriu ar fi o decizie de salvare a democraţiei. La vot n-ar mai veni doar o minoritate de alegători (pensionari care se plictisesc acasă, deoarece n-au nepoţi, inşi mânaţi de la spate de primarii diferitelor partide), ci imensa majoritate a cetăţenilor. Prezenţa la vot şi a altor categorii decât cele venite până acum la urne ar asigura o majoritate parlamentară născută din voinţa românilor, şi nu din pomana electorală” scria el într-un editoral de dată recentă. (Bogdan Tiberiu Iacob)