După ani în care am strigat din toţi rărunchii împotriva abuzurilor, a minciunii şi a jafurilor portocalii, constatăm că e loc de mai mult. Supralicitarea răului pe care o vedem astăzi ne duce cu gândul la vorba din lac în puţ.

Dacă în trecut impostura începea să-şi facă loc în straturile puterii, acum impostura a ajuns la guvernare. Ceea ce era odinioară o condiţie pentru ascensiunea în ierarhia instituţiilor publice – calitatea de membru PCR – astăzi e înlocuită cu apartenenţa la Securitatea redivivus, principalele posturi de conducere fiind ocupate doar de ofiţeri mai mult sau mai puţin acoperiţi. Sau, în varianta cu pretenţii şi zorzoane, ceea ce reprezenta odată carnetul de membru de partid, azi este şorţuleţul. În fapt, acelaşi lucru, securiştii redivivus impregnând toate organizaţiile discrete, uneori până la identificare. Competenţa profesională şi umană este înlocuită de fidelitatea faţă de partid, faţă de reţeaua de informatori, faţă de „elita” care în România a ajuns comèdie obscură de operetă. Contează doar abilitatea de a jefui spaţiul public din interiorul unei găşti ajunse la putere. Nu mai există ruşine, totul se face în dispreţul legii, cu ură pentru cei „din afară”, dezvoltând din spiritul de gaşcă o veritabilă cultură aroganţională a haitei.

Guvernanţii îşi disimulează incompetenţa apelând la farsă, încercând să pară asemenea celor care şi-au dobândit în mod onest calificativele profesionale şi sociale. Iar farsa umple spaţiul public, transformând excepţia în regulă de joc. Se ajunge la situaţia absurdă ca celor autentici să le fie jenă de a avea un doctorat, pentru că armate de impostori l-au dobândit fără să-l merite. Se jenează că au avut cândva o funcţie publică, ce ulterior a fost terfelită de ocupanţi care au redus-o la condiţia de slugă politică, jefuitor pentru partid.

Mascarada incompetenţei a luat locul spectacolului de valoare. Parodia umple spaţiul public golit de ierarhii de valoare, părăsit de oamenii cu bun-simţ, ce se retrag din faţa ofensivei agresive a impostorilor. Politica românească a ajuns un Mercato pentru fotoliile parlamentare, finanţat de buruienile populismului hrănit de sărăcie şi disperare. În ţara-pârloagă Gigi Becali e impus pe listele PNL, indignând indiferent de galerie. Şeful de partid, bucuros de „cash”-ul obţinut, uită de ditirambii revărsaţi în numele minimei moralia, pe vremea când se afla în opoziţie. Iar aliatul său îşi justifica politica de stadion prin condiţia sa de microbist, de fan al echipei finanţatorului. Politică de mahala a unor băieţi care confundă şmecheraşul de cartier cu bărbatul de stat!

Transhumanţa politică n-o mai înfierează nimeni. Ritmul ei electoral este grăbit doar de crivăţul dosarelor penale. Neavând nevoie de nicio pregătire cu adevărat, ci doar de diplome achiziţionate ieftin, meseria de politician e la mare căutare. Escrocul are calificarea de face bani mulţi din promisiuni, din iluzii, deci e la locul lui în politică. Şmenarul simte că schimbând valuta în politică va da lovituri, tot aşa cum a finanţat şi fotbalul. Saltimbancul, măscăriciul, făcând poporul să râdă… Inculpatul, fugind de justiţie… Cu toţii vor câştiga înzecit, însutit, înmiit. Ei sunt politicienii „meseriaşi” ce ajung vătafi pe tarlalele unei ţări care nu mai este stăpânită de poporul său.

Cetăţeanul, redus la condiţia de telespectator mioritic, se consolează, spunându-şi „se putea şi mai rău”, prin această înţelepciune anticipându-şi, de fapt, ziua de mâine. Dând un dreptul pentru o distracţie în plus, a lăsat ca politica să nu mai aibă în vedere omul, ci turma. Atunci, e firesc ca politica s-o facă ciobanii. (Valentin Nicolau)