”Zohran Mamdani își dă jos masca. A început o nouă eră a războiului de clasă în New York, și nimeni nu este mai entuziasmat decît Generalissimo Zohran Mamdani. Urmăriți schimbarea de caracter a primarului ales, de la victoria sa electorală. Mamdani a dus o campanie optimistă, cu o atitudine de tip „băiat bun” și un zîmbet perpetuu care acoperea o lungă istorie de declarații divizive și demagogice. Newyorkezii care verificau periodic politica ar putea crede, în mod justificat, că el dorește pur și simplu să unească orașul și să-l facă mai accesibil. Această interpretare a devenit mult mai dificilă după discursul său de victorie” se arată într-o analiză neașteptat de dură a ziarului progresist The Washington Post.

”De-a lungul a 23 de minute furioase, încărcate cu politică identitară și pline de resentimente, Mamdani și-a abandonat dispoziția calmă și a clarificat că viziunea sa despre politică nu este despre unitate. Nu este despre a permite oamenilor să-și construiască vieți mai bune. Este despre identificarea inamicilor de clasă – de la proprietarii care profită de chiriași pînă la „șefii” care exploatează muncitorii – și apoi zdrobirea lor. Scopul său nu este să crească bogăția, ci să o distribuie grupurilor favorizate. Cuvîntul „creștere” nu a apărut în discurs, dar președintele Donald Trump a fost menționat de opt ori.

În lumea lui Mamdani, viețile oamenilor pot fi îmbunătățite doar de guvern: „Vom dovedi că nu există problemă prea mare pentru ca guvernul să o rezolve și nicio grijă prea mică pentru a nu-i păsa.” Mulțimea a aplaudat, desigur, dar o persoană care gîndește ar putea să se întrebe dacă este bine ca instituția care deține monopolul asupra violenței să insiste că nimic nu este dincolo de competența sa.

Mamdani, alături de Soros Jr., fericit pentru victoria sa (foto X)

Astfel de apeluri grosolane au un sprijin real în New York, unde locuințele supraevaluate sunt o problemă reală. Dar este important să recunoaștem că chiriile mari sunt o consecință a prea multor intervenții guvernamentale, nu a prea puține. Ameliorarea temporară datorită înghețării chiriilor promise pentru 2 milioane de unități locative va duce inevitabil la investiții mai mici, crescînd costurile pe termen lung.

În zilele de după victorie, cuvîntul preferat al lui Mamdani a devenit „mandat”. A cîștigat decisiv și acum vrea să-și urmărească agenda, de la înghețarea chiriilor pînă la îngrijirea copiilor și autobuzele „gratuite”. Totuși, ca primar al New York-ului, controlul său asupra taxelor și transportului este limitat. Are nevoie de aprobarea statului pentru a crește taxele. Echipa sa de tranziție include mai mulți insideri politici din New York care știu cum să tragă de pîrghiile puterii, precum și ideologi înverșunați precum Lina Khan, fosta președintă a Comisiei Federale pentru Comerț.

Mamdani a fost primul candidat la primăria New York-ului care a obținut peste 1 milion de voturi de la John Lindsay în 1969. Un motiv pentru care va fi atît de constrîns este că mandatul lui Lindsay a fost un dezastru pentru finanțele orașului, astfel încît statul a impus aceste controale financiare pentru a se asigura că nu se va mai repeta.

Mai interesant va fi modul în care Mamdani interpretează lupta de clasă în contextul aplicării legii și al educației publice, unde puterile sale sunt mai ample. El spune că vrea să o păstreze pe comisarul de poliție Jessica S. Tisch, care este respectată de ofițeri și competentă în combaterea criminalității. Îi va acorda deferență? Va ordona încetarea aplicării legilor privind prostituția, așa cum a sugerat? Vor deveni stațiile de metrou experimente sociale periculoase unde vagabonzii sunt primiți pentru a primi servicii?” se mai întreabă ziarul. (Traducere și adaptare B.T.I.)