CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Waterloo judiciar: toti inculpatii din mega-dosarul Lukoil achitati

1 comentariu / 2715 vizualizări / 23 octombrie 2018

Magistraţii Tribunalului Prahova au decis, azi, achitarea tuturor inculpaţilor din dosarul Lukoil, decizia nefiind definitivă. Aceştia, reamintim, au fost acuzaţi de spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, pagubele estimate de procurori ridicîndu-se la aproape două miliarde de euro, probabil cel mai mare prejudiciu vechiculat vreodată în vreun dosar.

Potrivit minutei instanţei, judecătorii au dispus achitarea lui Bogdanov Andrey Iurevici, Raţă Andrei, Duţu Dorel, Vointsev Alexey, Kuzina Olga, Dănulescu Dan, S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. Ploieşti, LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda.
De asemenea, instanţa a dispus, conform Mediafax, şi revocarea sechestrului pe bunuri puse în acest dosar pe bunurile inculpaţilor.

Dosarul în care Lukoil şi reprezentanţi ai săi au fost acuzaţi de spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii a fost trimis în judecată în anul 2015, printre inculpaţi fiind Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Holdings Bvatrium, dar şi români şi ruşi din conducerea rafinăriei din Ploieşti.

Anchetatorii au spus, la acel moment, că în aceeaşi perioadă inculpaţii „cu ştiinţă” au folosit cu rea-credinţă creditul de care se bucura societatea pe care o administrau, într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza Lukoil Europe Holdings BV Olanda, membră a grupului Lukoil, în care aveau un interes direct sau indirect.
La acea vreme, patronii Lukoil amenințaseră cu retragerea businessului din România, în replică fostul președinte Traian Băsescu declarînd că „Lukoil trebuie sa se gandeasca sa dispara de tot de pe piata romaneasca, daca asta ii este abordarea. Lukoil trebuie sa hotarasca: respecta legile statului român sau daca vrea legile de la Moscova, se se duca acolo, nu in Romania”. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Pentru cine nu stie, procurorul Portocala si ai lui inventasera un „prejudiciu” de peste 1,7 miliarde dolari!!!!Bineinteles, era o facatura menita sa mulga niste comisioane de la Lukoil si sa pacaleasca niscaiva „parteneri strategici”!In timpul asta, evaziunea fiscala cu produse petroliere este dirijata de firme „de casa” ale organelor!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998