Vă prezentăm discursul integral al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, rostit azi, la Kiev, din buncărul prezidențial unde a lucrat după 2022, cu prilejul împlinirii a patru ani de la momentul invaziei ruse în țara sa. Un discurs bine articulat, emoționant, și care pare să transmită intenția de a continua războiul cu orice preț.

”Dragă ucraineni!

Astăzi se împlinesc exact patru ani de cînd Putin a început ofensiva sa de trei zile pentru a cuceri Kievul. Și asta, de fapt, spune multe despre rezistența noastră, despre cum a luptat Ucraina tot acest timp. În spatele acestor cuvinte stau milioane de oameni ai noștri. În spatele acestor cuvinte stau un curaj imens, o muncă incredibil de grea, rezistență și drumul lung pe care Ucraina l-a parcurs începînd cu 24 februarie.

Acest birou – această cameră mică din buncărul de pe strada Bankova – aici am avut primele mele conversații cu liderii mondiali la începutul războiului. Aici am vorbit cu președintele Biden și chiar aici am auzit: Volodymyr, există o amenințare. Trebuie să părăsești Ucraina urgent. Suntem gata să ajutăm cu asta. Și aici am răspuns că am nevoie de muniție, nu de o plimbare.

Și nu pentru că suntem cu toții neînfricați sau făcuți din oțel – suntem cu toții oameni și în acea zi, fiecare dintre noi, toți ucrainenii, am simțit frică și durere; mulți erau în șoc și mulți nu știau ce să spună. Dar pe un nivel invizibil, toți știam că nu avem altă Ucraină, că aceasta este casa noastră și toți am înțeles ce trebuia făcut.

Așa a fost alegerea. Alegerea pe care milioane de ucraineni au făcut-o atunci. Oamenii noștri nu au ridicat un steag alb – ei au apărat cel albastru și galben. Și ocupanții, care credeau că vor fi întîmpinați aici cu mulțimi fluturînd flori, au văzut în schimb cozi la centrele de recrutare. Oamenii noștri au ales rezistența. Și războinicii noștri au stat fermi, iar civilii au apărat orașe și sate, străzi și curți. Oameni obișnuiți, absolut, formînd ziduri vii, au oprit coloane de vehicule militare și toți împreună i-au arătat Rusiei rătăcite singurul drum corect.

Toți au înțeles: fiecare zi de mîine trebuia cîștigată. Ucraina trebuia să reziste – statul trebuia să reziste indiferent de ce. Și în ciuda a tot, Ucraina noastră trebuia să continue să funcționeze. Multe au fost făcute aici; nu am arătat niciodată această facilitate înainte – acum este goală, desigur, dar la începutul războiului erau sute de oameni aici.

Am lucrat aici, apoi m-am dus sus să mă adresez vouă, oamenilor. Aici era echipa noastră, guvernul, coordonarea zilnică cu armata, apelurile telefonice, căutarea soluțiilor – totul necesar pentru ca Ucraina să reziste. Armele trebuiau livrate. Medicamentele și mîncarea au fost livrate în orașe blocate de inamic. Pentru a păstra viața pentru care Ucraina luptă atît de disperat.

Și să fiu sincer, lucrurile au fost diferite uneori – aici s-a folosit atît limbaj formal, cît și direct, pentru că fiecare pachet de ajutor, fiecare sancțiune împotriva Rusiei, fiecare livrare de arme – pentru toate acestea trebuia luptat cu adevărat. Trebuia să luptăm cu dinții și cu unghiile pentru credința în Ucraina. Trebuia să ne asigurăm că lumea se implică.

Și acesta a fost mesajul cheie al apelurilor noastre către țările europene, către Congresul SUA, către majoritatea parlamentelor din lume – și către oameni, desigur. Către oameni obișnuiți – către milioane din întreaga lume – fiți cu noi, fiți cu Ucraina, credeți în noi, stați alături de Ucraina, fiți curajoși ca Ucraina!

Aceste apeluri au funcționat, pentru că ucrainenii au luptat într-un mod care îți taie respirația și această rezistență era vizibilă chiar și din spațiu, și asta era absolut inspirator, așa că foarte curînd toată lumea a văzut-o – această mare albastră și galbenă: mii de oameni cu steagurile noastre în piețe din întreaga Europă și lume.

Și așa – treptat, cu dificultate, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă – Ucraina a construit sprijinul care ne-a permis să rezistăm: cînd am supraviețuit primei zile de război. Cea mai lungă zi din viețile noastre. Apoi alta. Și alta. Apoi o săptămînă. Două săptămîni. Și apoi – o lună. Și am văzut primăvara.

Am cîștigat-o atunci – cînd părea că acest februarie nu se va sfîrși niciodată, am cîștigat prima noastră primăvară în mijlocul unui mare război. A fost un punct de cotitură și pentru prima dată, un gînd a fulgerat prin mintea tuturor: putem face asta. Ucraina poate face asta.

Îmi place foarte mult fraza pe care toată lumea o redistribuia atunci – un fel de rezumat al primei etape a războiului la scară largă, cînd Ucraina a spus: „Crezi că am căzut în genunchi? Tocmai mi-am încălțat cizmele tactice.”

Și în fața noastră era un drum. Și chiar în acest tunel lung, nu ar putea încăpea nici a milioana parte din durerea pe care Ucraina a îndurat-o în acest timp. Durerea pe care Rusia a adus-o fiecărei familii noastre, fiecărei inimi ucrainene.

Bucea. Irpin. Borodianka. Groape comune. Hostomel. Mriya. Harkov. Mykolaiv. Administrația regională de stat. Barajul Kahovka. Centrala nucleară Zaporijjea. Kremenciuk și Krivoi Rog. Ternopil și Lviv. Olenivka. Ceasiv Iar. Kiev. Ohmatdît. Kramatorsk. Gara. O jucărie. Mariupol. Teatrul dramatic. Inscripția: Copii. Odesa. Bloc de apartamente. O fetiță. Trei luni. Vilniansk. Maternitate. Un bebeluș. Două zile…

Bărbații nu luptă așa. Oamenii nu acționează așa. Ucrainenii nu vor uita. Lasă aceste imagini să fie văzute de toți cei care nu au mustrări de conștiință, de toți cei care încă întind mîna răului rus și încă cumpără petrolul lui Putin.

Dar în tot acest timp, nu am lăsat furia să ne mănînce din interior. Ucrainenii și-au transformat propria furie în energie pentru luptă și au dovedit: ne putem coborî în adăposturi, dar este imposibil să îngropăm Ucraina pentru totdeauna. Ne ridicăm inevitabil, ne întoarcem, continuăm să luptăm – pentru că luptăm pentru viață. Pentru dreptul de a sta pe pămîntul nostru – și de a respira aerul nostru. Și Ucraina cunoaște bine aceste sentimente – cînd, în ciuda a tot, după alarma de terminare, ieșim din adăpostul anti-bombă și cu noi iese speranța, înălțîndu-se spre cer; ori de cîte ori steagul ucrainean este ridicat – ori de cîte ori s-a întors și se întoarce acolo unde îi este locul de drept.

Și aceasta a fost următoarea etapă importantă a luptei noastre – cînd Ucraina nu doar rezistă, nu doar ține apărarea, ci lovește înapoi. Cînd orașe întregi au făcut istorie. Orașe eroice. Orașe ale eroilor. Au mers înainte. Au fost primele ofensive, primele succese și ceea ce nu poate fi uitat – primele ochi, ochii ucrainenilor care așteptaseră pe ai lor. Balaklia, Izium, Kupiansk, Herson. Toată lumea a văzut cum ocupanții au fost alungați din regiunea Kiev, din regiunea Sumî, regiunea Cernihiv. Și toată lumea a învățat despre teleportul ucrainean către lumea cealaltă pentru inamic – Ciornobaivka. A văzut cum ultimatumurile rusești s-au transformat în gesturi de bunăvoință. Cum Insula Șerpilor a devenit din nou a noastră.

Cum cuvîntul „bavovna” (aruncarea în aer a unor obiective n.n.) a cîștigat un nou înțeles și cum ne-am bucurat cînd prima „bavovna” s-a auzit în Rusia. Nu este răutate – acesta este pur și simplu cum sună justiția în ucraineană. Sună ca Stuhna, Vilha, Neptun și vuietul cu care crucișătorul Moscova s-a scufundat. Atunci – a fost un moment mare. Mai tîrziu – a devenit o tradiție.

Și puține lucruri ridică spiritele ucrainenilor ca imaginile cu facilitățile militare și rafinăriile de petrol ale inamicului arzînd. Cînd s-a întîmplat prima dată – a fost o știre majoră. Acum – este aproape zilnic.

Și ceea ce odată părea de neconceput a devenit acum norma. Patriots, IRIS-T, NASAMS, F-16 – și ceva mai mare: armele noastre proprii, capacitatea noastră de rază lungă.

Doar realizați asta. Ucraina a parcurs un drum lung – de la punctul în care ni se dădeau veste antiglonț pînă la punctul în care producem singuri peste trei milioane de drone FPV pe an. De la zilele în care admiram Javelin și Bayraktar pînă la ziua în care avem propriile Sichen, Hor, Vampire, Palianytsia, Peklo, Ruta, Flamingo. De la cererea de a închide cerul pînă la capacitatea de a doborî sute de „shahed” într-o singură noapte. De la ”arici” și fortificații pe străzile Kievului pînă la operațiunea Kursk și Pînza de Păianjen.

Dar asta încă nu este suficient – vom face mai mult, pentru că Rusia nu se oprește, din păcate, și poartă război prin orice metodă – împotriva păcii, împotriva noastră, împotriva oamenilor.

Putin înțelege că nu este capabil să învingă Ucraina pe cîmpul de luptă și „a doua armată din lume” luptă împotriva blocurilor de apartamente și centralelor electrice. Și acum ucrainenii îndură cea mai grea iarnă din istorie. Și teroare aproape în fiecare noapte. Nu știu cine altcineva ar putea rezista la asta fără să se prăbușească sau să șovăie. Ucrainenii o fac. Și asta este o mare epuizare. Cu siguranță. Ce alt popor ar putea face asta? În ciuda războiului, a tuturor acestor atacuri, a tuturor acestor încercări – să învingă răul – să învingă disperarea și lipsa de speranță. Și să reziste. Și să reziste în unitate.

Și în mijlocul tuturor acestor – să obțină rezultate – peste tot. Să se recupereze după fiecare atac. De fiecare dată, să reumple apărarea aeriană cu rachete. Să meargă la muncă în fiecare dimineață. Să țină linia constant. Să vorbească cu lumea ca egali. Să obțină statutul de candidat UE, să aducă mii de prizonieri ai noștri acasă. Să facă fiecare platformă internațională – de la Davos la ONU – pro-ucraineană. Să facă vocea Ucrainei în lume puternică, să cîștige Eurovision, să ia Oscarul și BAFTA, să fie campioni mondiali absoluți la box și să dovedească că ucrainenii au onoare de cea mai înaltă calitate – mult mai valoroasă decît orice aur al acestui IOC fără coloană vertebrală.

Din fiecare astfel de act, din toate astfel de pași, realizări și victorii mici, se formează marea Ucraină. Mare – pentru că vă are pe voi. Oameni care inspiră planeta.

Și ne amintim cum primii lideri străini au ajuns în Ucraina la începutul acestui război. Și termenul „vizită oficială” nu poate transmite în niciun fel ce au însemnat aceste întîlniri pentru noi. Am înțeles cine ne este cu adevărat frate și prieten, cine nu s-a temut, nu a ezitat, nu și-a pătat numele și nu s-a îngrijorat cum să nu-l enerveze pe Putin. Mulțumesc fiecărui lider care a ales partea luminii în istorie – a ales Ucraina. În Europa, Statele Unite, Canada, Japonia, Australia. Toți cei care stau alături de noi.

Și chiar vreau să vin aici cu președintele Statelor Unite într-o zi. Știu cu siguranță: doar venind în Ucraina și văzînd cu propriii ochi viața noastră și lupta noastră, simțind oamenii noștri și enormitatea acestei dureri – doar atunci poate cineva înțelege ce este cu adevărat acest război. Și din cauza cui. Cine este agresorul aici și cine trebuie presat. Că Ucraina apără viața, luptă exact pentru asta și că asta nu este o luptă de stradă – este un atac al unui stat bolnav asupra unuia suveran și că Putin este acest război. El este cauza începutului său și obstacolul sfîrșitului său. Și Rusia trebuie pusă la locul ei. Pentru ca să poată fi pace adevărată.

Se spune că timpul vindecă. Nu sunt sigur. Cel puțin nu știu cît timp va dura să vindecăm toate rănile noastre – toate aceste întrebări dureroase de „Cîți?” care ard în interior. Cîte lacrimi au fost vărsate? Cîte atacuri și lovituri mîrșave? Cîte cicatrici în inimile noastre – cîte steaguri în cimitirele noastre? Cîte nume?

Da Vinci, Grenka, Juice. Jeha, Tîhîi, Nord. Petrîcenko, Mațievskîi, marinarul Vitalii Skakun, pilotul Oleksandr Oksancenko. Daria „Delta” Lopatina. Lana „Sati” Ciornohorska. Iulia Bereziuk, Marharîta Polovînko. Mii, mii de eroi care și-au dat viața pentru ca Ucraina să trăiască. Războinicii noștri apărători. Îngerii noștri păzitori.

Sunt sigur că ei i-au spus lui Dumnezeu tot adevărul despre acest război. Despre cum ne apărăm. Ne apărăm pămîntul, viața, independența, cultura noastră, istoria, Sfînta Sofia noastră, oamenii noștri. 1.462 de zile de război la scară largă. 12 ani de la începutul agresiunii Rusiei. Pentru unii – o viață întreagă. Desigur, toți vrem ca războiul să se sfîrșească. Dar nimeni nu va permite ca Ucraina să se sfîrșească. Vrem pace. Puternică, demnă, durabilă. Și înainte de fiecare rundă de negocieri, dau echipei noastre directive foarte clare. Ele vin întotdeauna în decrete clasificate, dar cu siguranță nu voi dezvălui un secret de stat dacă împărtășesc mesajul meu principal: să nu anulăm toți acești ani, să nu devalorizăm – întreaga luptă, curajul, demnitatea, totul prin care a trecut Ucraina. Asta nu poate fi predat, uitat, trădat. De aceea sunt atîtea runde de negocieri și o luptă pentru fiecare cuvînt, pentru fiecare punct, pentru garanții reale de securitate, astfel încît acordul să fie puternic. Istoria ne privește atent. Acordul nu trebuie doar semnat – trebuie acceptat, acceptat de ucraineni.

Dragi oameni,

Puterea care ne-a susținut toți acești ani sunteți voi. Oamenii noștri. Rezistența noastră sunteți voi. Bărbați ucraineni. Femei ucrainene. Toți cei care nu renunță. Ochii noștri pot fi obosiți, dar spatele nostru este neîndoit. Și vreau să mulțumesc fiecăruia și fiecăreia care poartă independența pe umeri. Fiecărui războinic – pentru puterea voastră. Părinților voștri, copiilor voștri, soțiilor și soților – pentru rezistența lor. Mulțumesc tuturor celor a căror muncă face Ucraina mai puternică. Celor care aduc lumină și căldură înapoi în casele noastre. Celor care vindecă. Celor care voluntariază. Celor care predau. Celor care studiază – în universități sau în școli – și care învață cel mai important lucru: să fie umani, să fie ucraineni. Sunt mîndru de voi. Cred în fiecare dintre voi. În toți voi cărora, fără exagerare, am onoarea să vă spun: Mare popor al unei mari Ucraine.

Privind înapoi la începutul invaziei și reflectînd la astăzi, avem tot dreptul să spunem: ne-am apărat independența, nu am pierdut statalitatea. Ucraina există nu doar pe hartă. Ucraina este un actor în relațiile internaționale. Capitala noastră stă în picioare, la fel și Harkov, Sumî, Cernihiv, Dnipro, Zaporijjea, Kramatorsk, Odesa, Lviv. Alte orașe. Putin nu și-a atins obiectivele. Nu a frînt ucrainenii. Nu a cîștigat acest război. Am păstrat Ucraina și vom face totul pentru a asigura pacea și justiția.

Mai puțin de o săptămînă pînă la primăvară. Trecem prin cea mai grea iarnă din istorie. Acesta este un fapt. Și este foarte dificil. Dificil pentru noi toți. Dar la fel ca în prima zi a războiului – continuăm să construim mîinele nostru – pas cu pas, sarcină cu sarcină, realizare cu realizare și fiecare rezultat, fiecare succes, fiecare „Ucraina a făcut-o” este meritul tuturor voștri. Poporul ucrainean. Slavă Ucrainei!” (Traducere și adaptare B.T.I.)