CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Ziua bombelor la nivel inalt in Justitie

2 comentarii / 3111 vizualizări / 2 iulie 2019

Ziua a început cu o știre tare dată de revista Florianei Jucan, Q Magazine, confirmată ulterior și de alții: judecătoarea Corina Corbu și-a depus candidatura pentru șefia ÎCCJ, fiind singura înscrisă. Un eveniment de-a dreptul spectaculos, am spune, mai mult prin ce nu se vede, dar se întrezărește.

Să analizăm de unde vine spectaculozitatea evenimentului.

Iulie 2014. Comunicat oficial: ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
(…) CORBU CORINA, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la favorizarea făptuitorului”. Alături de ea, alți trei magistrați de la ÎCCJ, un angajat al instanței, doi avocați și un afacerist.

”Cercetările penale efectuate în prezenta cauză față de cei 8 inculpați vizează perioada ianuarie 2010 – mai 2011 și din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat un tablou infracțional complex, la care au participat pe de o parte persoane, investite cu demnității publice și pe de altă parte, patroni de firme cu interese judiciare ori avocați ai acestora.
Primele s-au folosit de prerogativele funcționale și de statut, în scopul rezolvării unor probleme personale, precum petreceri gratuite pentru aniversările proprii la restaurante exclusiviste din Paris, București, vacanțe și călătorii cu avionul gratuite, anulare de bilete de avion și obținerea altor bilete conform dorințelor, cazare în apartament dintr-un cartier exclusivist al Parisului, obiecte vestimentare de lux.
Ultimele au oferit avantajele materiale menționate primei categorii și au obținut tergiversarea dosarelor aflate pe rolul instanței supreme, strămutarea ori promisiunea traficului de influență în perspectiva unor soluții favorabile”.

Tablou infracțional complex, trafic de influență, demnități publice, lux, o droaie de sintagme grele în comunicatul DNA.

La vremea respectivă, o parte a presei titra satisfăcută: ”DNA face curățenie și la instanța supremă”.

Un an mai tîrziu, ancheta încă ținea afișul presei: ”Corina Corbu a făcut ceea ce făcea şi CSM-ul pe atunci: ţinea spatele judecătorilor cu probleme” scria un stîlp al kovesismului într-un material intitulat ”Reactivarea magistraților anti-justițiari”.

Numai că, surpriză maximă: anul trecut, judecătoarea Corina Corbu e achitată definitiv de justiție, spre disperarea apostolilor mioritici ai anticorupției.
Încă mai mult, ea e numită de președintele Iohannis în fruntea secției de contencios administrativ de la ÎCCJ.
În octombrie anul trecut, premierul Viorica Dăncilă declara că “În ultimii 4 ani, peste 3.000 de magistrați au fost cercetați de DNA. Practic, jumătate dintre magistrații din România au avut, ani de zile, dosare, prin care, probabil, au fost influențați să dea soluții stabilite în afara sălii de judecată. Nu o spun doar eu, o spun cu multă îngrijorare asociațiile de magistrați din România. Prin astfel de dosare contrafăcute, au fost înlăturați din funcție un judecător al Curții Constituționale, un vicepreședinte al CSM, patru judecători ai ÎCCJ, mai mulți judecători de instanțe superioare, un procuror general, un șef de parchet superior. În final, toți au fost achitați sau dosarele au fost clasate. Dar ei au fost înlăturați!”.

Între cei enumerați de premier era și Corina Corbu.
Doar că destinul ”înlăturatei” nu și-a spus ultimul cuvînt.

În martie anul acesta, un alt site mult iubitor de Kovesi trăgea semnalul de alarmă că la șefia ÎCCJ ar putea ajunge judecătoarea Corbu, care ar fi trebuit acuzată de abateri disciplinare.

În loc de asta, acum, ea e la un pas de a deveni magistratul suprem în stat, după ce DNA o acuzase că e parte a unui ”tablou infracțional complex”.
Probabil numai Nelson Mandela să fi reușit o mai mare trecere de la agonie la extaz.
Deja se vechiculează informația că deschiderea lui Iohannis față de fosta mare ”penală” are o motivația foarte concretă și pragmatică: în perioada în care a fost anchetată și, deci, suspendată din magistratură, judecătoarea a lucrat pentru casa de avocatură de prim rang care s-a ocupat și de procesele președintelui.
Iar Iohannis ar fi profund interesat să nu aibă dușmani la șefia ÎCCJ, pentru că un eventual eșec la prezidențiale și pierderea imunității i-ar putea contura un viitor nu tocmai colorat în justiție.

Dacă e real, e altă lovitură cumplită pentru apostolii sus pomeniți.
Să fie asta explicația stupefiantei reveniri a unei magistrate aproape îngropate în ultimii ani?
Ori să fie un pas înapoi al statului-paralel, înțelegînd că a întins prea mult coarda?

Încă mai spectaculoasă e, însă, o altă informație: anume că nimeni altcineva nu mai pare interesat de cea mai importantă funcție din Justiție. Iar actuala președintă a ICCJ nu mai candidează, în mod misterios.

În privința forfaitului Cristinei Tarcea s-ar mai găsi explicații. Cum ar fi aceea că judecătoarea care a ajuns în conducerea ÎCCJ fără adeverința obligatorie de la CNSAS nu o mai vrea să riște, abia acum, o verificare, mai ales după declanșarea scandalului Petrov.
Dar că niciun alt magistrat nu mai vrea la șefia ÎCCJ, asta e tare ciudat.
Ca și cum cineva ar vrea să se asigure că judecătoarea Corbu merge la sigur.

Dacă magistratul își atinge scopul, se va înregistra o premieră aparte în justiție: pe scaunul Liviei Stanciu, care se mîndrea cu relația ÎCCJ-DNA, va sta o victimă a procurorilor anticorupție. O veste nu prea bună pentru confrații lui Portocală.

În final, să spunem doar că abandonul Cristinei Tarcea lasă în urmă două întrebări fără răspuns, și zău că ar fi fost tare interesant să le fi aflat:

1) Cine e reformatorul impostor pe care îl visase într-o noapte: ”Ce era impostorul din visul meu? Era cel care luptă pentru dreptate, pentru dreptatea lui, crezând întotdeauna că dreptatea lui este dreptatea socială. El nu o să-şi plece niciodată privirea asupra celui călcat în picioare în numele luptei pentru dreptatea lui chiar dacă cel călcat în picioare nu este doar un om, ci poate un sistem sau poate chiar mai mult decât un sistem”?
2) Ce s-a întîmplat cu adevărat la întîlnirea pe întuneric cu Valer Dorneanu? (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. Nu se va schimba nimic..

  2. Justitia „independenta” in Romania, mafie sau serparie umana?

Scrie un răspuns la # Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998