Zoe Petre: ”Noul guvern seamana cu primul cabinet provizoriu, de dupa Revolutie”
0 comentarii / 1568 vizualizări / 8 februarie 2012
Noul guvern girat de Traian Băsescu seamănă izbitor de mult cu primul guvern provizoriu, format imediat după Revoluție, un Cabinet în care se aflau toți secretarii de stat din cabinetul Dăscălescu, afirmă analistul politic Zoe Petre, pentru Inpolitics.
”La o primă vedere, e vorba de un guvern de sacrificiu. În general, vedem acolo niște oarecare și, pe cei pe care îi cunoaștem, mai bine nu i-am vedea pe acolo. Dar, cel mai probabil, este o manevră de imagine. Sever Voinescu a spus că PDL a stabilit un guvern de necunoscuți ca să susțină revendicările protestatarilor din Piața Universității. Este o dovadă de obtuzitate fiindcă, în Piața Universității nu s-a strigat să plece toți cei cunoscuți și să fie înlocuiți cu unii necunoscuți, ci s-a strigat să plece cu toții. În guvernul acesta se va asigura o continuitate, cum spunea Ceaușescu, neîntreruptă. Secretarul de stat Cătălin Baba devine ministru al Educației, îi ia locul lui Funeriu deși nu este deloc străin de politicile duse de Funeriu, este un om de casă. Pe cine păcălim noi aici? Maniera în care s-a format acest guvern îmi amintește de primul guvern provizoriu, format imediat după Revoluție. Acolo erau câteva nume mari – Pleșu, Șora – restul erau toți secretarii de stat din guvernul Dăscălescu. În definitiv, PDL nu a inventat nimic nou. Îmi pare rău de Mihai Răzvan Ungureanu pe care îl cunosc personal. A fost aruncat într-un joc politic în care doar de viitorul lui nu i-a păsat lui Traian Băsescu”, susține Zoe Petre. (Răzvan Gheorghe)
Comenteaza