Se împlinesc 22 de ani de la revolta muncitorilor brașoveni din 15 Noiembrie 1987, o dată prea puțin intrată în conștiința publică și manualele de istorie. Trăiască PCR! Jos, dictatorul!În acea duminică însorită de toamnă, locuitorii orașului de sub Tâmpa erau chemați la vot pentru alegerile locale. Școlile erau pregătite festiv și supravegheate atent de echipaje ale Miliției și securiști în civil. De o bucată bună de timp, în cartierele muncitorești, în special în cele învecinate Întreprinderii de Autocamioane, atmosfera era extrem de tensionată. Mulți politicieni vorbesc astăzi despre „sărăcia generalizată din România” fără să fi trăit o clipă neajunsurile în care se zbătea în acel an, un oraș întreg. Pâine pe cartelă, magazine alimentare goale, mizerie. Oamenii se hrăneau cu chiftele făcute din capete de pește, n-aveau apă caldă, căldură, uneori nici curent electric. Copiii își făceau lecțiile la lumânare. Umilința cea mai mare a venit pentru locuitorii din cartierul „Steagul Roșu”, majoritatea muncitori la IABv, în ziua în care au fost obligați să semneze ștate de plată cu zero lei, zero bani, la salariu. Revolta a pornit în secția 440 – Sculărie a întreprinderii de autocamioane, în timpul schimbului III. Muncitorii veniți la lucru, în schimbul 1, au fost și ei luați „pe sus” de coloana care începuse să se formeze pe aleile fabricii. Mai întâi, oamenii s-au deplasat la clădirea conducerii, însă nimeni nu s-a arătat dispus să poarte un dialog cu ei. Câțiva manifestanți au spart geamurile cantinei și au început să azvârle cu mâncarea. Nu este exclus ca în rândul lor să se fi înfiltrat ”elemente provocatoare” care să devasteze și alte clădiri sau magazine, astfel încât, acțiunea să pară opera unor huligani. Cu puțin înainte de ora 12, se adunaseră în jur de 10 000 de participanți, iar coloana ajunsese pe Calea Bucureștilor, principala arteră din oraș, în dreptul intersecției cu strada Berzei. În prima fază oamenii au strigat „Jos, Dictatorul! Jos, tiranul!” și „Trăiască PCR!” așa că, s-a produs derută. De-abia când manifestanții au ajuns în dreptul bulevardului Lenin, au început să strige „Jos Comunismul!” Ca și în cazul Revoluției, foarte mulți brașoveni au coborât din blocuri și s-au alăturat muncitorilor protestatari. În jurul prânzului, piața din fața Consiliului Județean era asediată și mulți pătrunseseră în clădire. Spărgeau geamuri, aruncau cu scaune și cuiere. Un milițian care încercase să intervină a fost bătut, și dezbrăcat de haine, iar oamenii furioși, le agitau în aer ca pe niște steaguri. Între timp, de pe clădirea Modarom, actualul sediu al ProTv Brașov, Securitatea filma și fotografia. Torționar, pe lista martirilor revoluțieiManifestanții au fost împrăștiați cu tunuri cu apă, iar după două zile, locul părea neatins. S-au plantat flori proaspete și zidurile au fost zugrăvite în câteva ore. A urmat un lung șir de anchete la sediul Miliției, dar și în sala de spectacole a Clubului IABv. Printre cei care i-au anchetat pe manifestanții de atunci s-a numărat și maiorul Cramer Ion, unul dintre cei mai temuți ofițeri de securitate din Brașov, care se ocupa de Trustul de Construcții (TCBv). Acesta a murit linșat în timpul revoluției când încerca să-i împuște pe manifestanți. Interesant este faptul că, într-un raport oficial asupra evenimentelor din decembrie 1989, numele său figurează pe lista martirilor revoluției. Un site care a preluat aceasta listă l-a inclus la categoria Sfinți Români, alături de cei omorâți în decembrie 1989. În timpul audierilor, majoritatea celor din prezidiu, printre care erau foarte mulți secretari UTC, oameni tineri atunci, care astăzi se plimbă printre noi, cereau într-un glas condamnarea la moarte a participanților. Cei acuzați erau puși să se recunoască singuri din imaginile filmate. 61 de participanți au fost deportați în Insula Mare a Brăilei până în decembrie 1989. Atunci, s-au distrus familii și destine, alte zeci de oameni au fost bătuți, chinuiți, târâți prin anchete, alungați din oraș. Ecourile în presa internațională au fost neașteptat de mari și toată lumea s-a întrebat de ce bucureștenii nu s-au solidarizat atunci cu muncitorii brașoveni. Revolta din 15 noiembrie 1987 avea să anticipeze revoluția din 1989, fără de care aceasta, poate, n-ar fi venit. Atunci, a fost momentul în care securitatea s-a scindat, iar românii au început să nu se mai teamă în fața unui sistem care începuse să-și dezvăluie slăbiciunile. (Răzvan Mateescu)