CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9476 RON UP | 1 USD = 4.2587 RON UP | 1 GBP = 5.8750 RON UP

A doua revolutie anti-comunista. Tot cu serviciile in spate?

1 comentariu / 3852 vizualizări / 17 noiembrie 2014

În următoarele zile, presa se va umple de inși care se vor bate cu pumnul în piept că au știut din capul locului rezultatul alegerilor de ieri. Secta ”post-clarvăzătorilor” e mare, în România, dintotdeauna. Se vor enumera, punctual, toate greșelile ori presupusele greșeli făcute de Ponta/PSD și ideile sclipitoare ale echipei lui Iohannis (chit că nimeni nu îi cunoaște componența, o premieră în acest domeniu). Întrebarea este: aici se ascunde, oare, secretul victoriei lui Iohannis, ori adevărul e nițel mai complicat decît pare?

Victor Ponta și PSD au făcut în mod clar greșeli, cele mai multe sancționate în timp real de presă. Exces de pomeni electorale destinate mereu și mereu aceluiași segment de populație, atacuri uneori incorecte la Iohannis, nefericita inspirație de a asmuți Corpul de Control pe adversar, incapacitatea de a face sacrificii, fie și strategice, din propria echipă – Corlățean trebuia ras din primul minut –, alăturarea de figuri sinistre precum Dan Diaconescu și lista ar putea continua.
Abuzul de măsuri electorale poate fi la fel de dăunător precum pasivitatea.

Dincolo de asta, însă, secretul rezultatului de ieri se ascunde în cu totul alte elemente. Fără ele, am fi avut, în mod cert o victorie, fie și la limită, a lui Ponta.
Cele două elemente sunt războiul din diaspora pentru așa zisul drept la vot și procentul incredibil de participanți la scrutin.

64% e cifra oficială a prezenței, dar nu și cea corectă. Participarea reală e de peste 70%.
De ce?
Simplu: pentru că procentul nu poate fi calculat la numărul mincinos de alegători anunțat oficial de BEC, de 18,5 milioane de alegători, care ar corespunde unei țări cu o populație de cca.24-25 de milioane de locuitori, ci la numărul de 16-16,5 milioane, relevat de ultimul recensămînt și susținut de toate rapoartele privind scăderea demografică din ultimele două decenii.

Mai mult de doi români din trei au ieșit, deci, la vot, duminică.

Proporții fenomenale, puțin sub numărul din 1992, cînd românii abia redescoperiseră plăcerea votului liber, fără a mai vorbi că miza alegerilor era dublă, prezidențialele fiind odată cu parlamentarele. (Ca o picanterie, în 1992 erau, oficial, cca.16 milioane de alegători, deși populația era sensibil mai mare decît cea actuală)

Un asemenea procent de participare dă peste cap toate proiecțiile sociologice, toate calculele echipelor de strategi, toate variantele imaginabile de reacție, mai ales cînd, la primul tur, au fost mult mai puțini la urne.

Se știe, de mult, că în România nu există, de principiu, la nivel ”macro”, electorat pesedist, liberal, popular, peremist, șamd. În marile momente, există doar electorat pro și contra PSD.

Și se mai știe că cei anti sunt semnificativ mai mulți decît cei pro, atîta doar că votează împărțit sau nu ies la vot.

Cum poți da peste cap o mașinărie de vot pesedistă, bine unsă, care reușește să se mențină în funcțiune chiar și după o ofensivă de proporții a DNA ori atunci cînd se află în opoziție?

Și cum poți face asta, mai ales, atunci cînd baza săracă de selecție politică nu îți oferă mai mult decît un candidat anost, lipsit ce charismă, a cărui calitate unică pare să fie apartenența la o etnie respectată?

Răspunsul e unul singur: forțînd o prezență cît mai mare la vot!

Ușor de zis, greu de făcut, însă.

Cînd apatia domnește, există o singură strategie care poate fi folosită în numele aducerii cît mai multor oameni la vot, la mitinguri de protest șamd.

E vorba de strategia impactului emoțional.

Cînd se creează condițiile pentru asemenea impact, mobilizarea și reacția depășesc, într-adevăr, orice așteptări.
Uneori, impactul emoțional e natural: victoria CDR și a lui Emil Constantinescu nu ar fi fost posibilă fără moartea seniorului Coposu, momentul care a schimbat, în premieră, ordinea în sondaje.

De cele mai multe ori, însă, impactul emoțional e creat artificial.
Propulsarea bine lucrată a lui Vadim în finala din 2000 a creat un asemenea moment, români anti-pesediști înrăiți bulucindu-se ulterior să îl voteze pe Ion Iliescu. Asta da performanță!

În 2004 am avut momentul lacrimogen ”Dragă Stolo”, care a contat major la înclinarea balanței, ajutat și de nefericita idee a lui Iliescu de a-l grația pe Miron Cozma, alt moment emoțional aparte.

Însăși căderea comunismului s-a produs cu ajutorul unor momente emoționale create artificial: la Praga, în noiembrie 1989, uciderea studentului cehoslovac Martin Smid în timpul unor proteste pașnice a isterizat populația și a făcut-o să iasă în stradă pînă la căderea regimului. Nu a mai contat că ”mortul” Smid ieșise personal pe televiziunea cehoslovacă, dezmințind că ar fi murit: tăvălugul, odată pornit (cu ajutorul neprecupețit al StB, fosta securitate cehoslovacă), nu a mai putut fi oprit.
La noi, s-a pus în scenă alungarea brutală a pastorului Laszlo Tokes din propria biserică, ceea ce a dus la solidarizarea a zeci de timișoreni, mai apoi la proteste de stradă, reprimări violente și tot cea a mai urmat. Ulterior, s-a aflat că Tokes era agent al serviciilor secrete, dar misiunea era îndeplinită.

Un asemenea moment emoțional e foarte probabil că a fost pus acum în scenă în diaspora de la noi, pornind de la așa-zisa văduvire a românilor de dreptul la vot. Îmbulzeala, cozile, nervii, terminarea programului înaintea epuizării numărului de votanți, toate au fost ingrediente excelente pentru escaladarea unei stări de tensiune care s-a repercutat, artificial ori ba, în țară, cu efectele de acum binecunoscute: mitinguri, demiteri la nivel înalt, acuzații dure etc.

Interesant de remarcat, o manevră suspect de asemănătoare a dus, în 1989, la căderea zidului Berlinului și la reunificarea Germaniilor.

Să reamintim, pe scurt: în toamna lui 1989, protestele de stradă din RDG au dus la schimbarea președintelui Erich Honecker cu Egon Krentz, cel care, dornic, chipurile, sa calmeze spiritele, a decis să permită est-germanilor să viziteze RFG.
Günter Schabowski, ministrul german al propagandei, a primit sarcina să facă rapid anunțul public, cu precizarea expresă că decizia intră în vigoare imediat.
Partea dubioasă era că o asemenea hotărîre ar fi trebuit susținută, în prealabil, de un regulament de frontieră bine pus la punct, prin care să se reglementeze operațiunea.
În absența acestuia, pe 9 noiembrie, imediat după anunțul lui Schabowski, zeci de mii de nemți s-au năpustit la zidul Berlinului pentru a trece în RFG. Presați de public și în absența necesarelor instrucțiuni, grănicerii est-germani au sfîrșit prin a deschide larg porțile. Mulțimea est-germană în delir a fuzionat cu cea vest-germană care aștepta, cu brațele deschise, de cealaltă parte: împreună, s-au pus cu baroasele pe zid, ca să obțină suveniruri. A fost începutul unei operațiuni de legendă soldate cu dărîmarea totală a zidului, în noiembrie 1991.

Să fi fost chiar întîmplătoare – mai ales la rigoarea germană – elaborarea unui asemenea ordin fără stabilirea minuțioasă a tuturor amănuntelor tehnice? Erau chiar tîmpiți guvernanții est-germani, să nu-și imagineze consecințele?

Să fim serioși.

Dedesubturile scandalului ”Vot în diaspora” se vor afla, probabil, după multă vreme de aici încolo. Dar, la fel ca în cazul misterelor revoluției române, mai devreme ori mai tîrziu tot va ieși la iveală adevărul despre misterioasele răbufniri de la secțiile de vot.
O operațiune externă în care SIE și SRI s-au implicat, probabil, pînă peste cap, în timp ce, în țară, Băsescu juca de zor, pentru a abate atenția, comedia răfuielilor cu Meleșcanu, cu acoperitul Ponta și cu ”viitorul premier” Maior, sugerînd că serviciile s-au predat, ticăloasele, virtualului președinte pesedist.

Pînă vom afla adevărul, să facem, în final, un exercițiu scurt de imaginație: dacă guvernul Ponta ar fi decis brusc, acum o lună, să dubleze numărul de secții de votare din diaspora, cum ar fi reacționat Traian Băsescu, la orele 18,30, în direct la TV?
Ne abținem de la speculații, dar pariem că declarația ar fi inclus cîteva cuvinte tari gen ”scandalos”, ”fraudă”, ”minciună”, ”hoție”, ”furt la vot”, alegeri deturnate” șamd. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. […] A doua revolutie anti-comunista. Tot cu serviciile in spate? | inPolitics.ro Răspunde cu citat […]

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *