CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Adevarul ascuns: ”baietii destepti” au spoliat Hidroelectrica abia din regimul Basescu

0 comentarii / 1563 vizualizări / 18 august 2012

În ciuda afirmațiilor repetate ale lui Traian Băsescu și ale altora oficiali din ultimii opt ani despre modul în care guvernarea Năstase a permis devalizarea Hidroelectrica prin celebrele contracte ale „băieților deștepți”, realitatea este cu totul alta. Mai exact, potrivit datelor oficiale, jumulirea efectivă a companiei a început să se producă abia după instalarea regimului Băsescu, în 2004-2005.

Concret, pierderile suferite de Hidroelectrica in urma contractelor paguboase semnate cu asa-numitii „baieti destepti” au insumat 1,1 miliarde de euro in perioada 2006-2012, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, Remus Borza, reprezentatul Euro Insol, administratorul judiciar al gigantului energetic, potrivit Agerpres. Remus Borza a precizat, insa, ca intrarea in insolventa a Hidroelectrica are mai multe cauze, nu doar contractele cu „baietii destepti”. Printre acestea: managementul deficitar, investitiile neperformante, seceta prelungita, costurile cu apa uzinata, contractul colectiv de munca si achizitia de energie de la terti.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica a publicat, vineri, raportul privind cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia starii de insolventa a Hidroelectrica. Raportul cuprinde 479 pagini si a fost inregistrat la Tribunalul Bucuresti pe data de 16 august 2012.

„Probabil multi se asteptau ca acordurile cu asa zisii baieti destepti sa fie cauzele exclusive ale insolventei. Imi pare rau sa-i dezamagesc, mai sunt alte opt cauze”, a afirmat seful Euro Insol.

Pierderi de 1,1 miliarde de euro in 6 ani, dupa contractele cu „baietii destepti”

Remus Borza a explicat vineri ca „Sunt cele zece contracte bilaterale încheiate în 2002, 2003 şi 2004, pe o perioadă de zece ani de zile şi o bună parte dintre ele au fost prelungite în 2009 până în 2018, respectiv chiar 2019, ianuarie-februarie. Dacă la început aceste contracte au fost benefice Hidroelectricii, şi trebuie să recunoaştem şi acest aspect, în sensul în care cel puţin în perioada 2003-2004 preţul din aceste contracte era net superior preţului de pe piaţa reglementată care, la vremea respectivă, gravita în jurul valorii de 5-7 dolari/megawatt nu mai putem spune acelaşi lucru începând cu anii 2004, 2005 şi cu predilecţie în 2006. Dacă ne raportăm doar la perioada 2006-2012, de când avem anumite repere de preţ, de când a devenit operaţională şi funcţionale cele două pieţe majore – Piaţa concurenţială a contractelor bilaterale şi Piaţa zilei următoare – atunci sigur că putem afirma că aceste contracte au prejudiciat cu echivalentul a 1,1 miliarde euro Hidroelectrica, doar pe ultimii şase ani”.

Potrivit acestuia, denunţarea şi renegocierea celor zece contracte bilaterale au dus la obţinerea unor venituri suplimentare pentru companie de 94 milioane de lei în primele 7 luni din 2012.

„Denunţând cele 6 contracte din 10, am disponibilizat 7,5 milioane de megawatti sau 7,5 terrawatti pe care i-am valorificat pe piaţa liberă fie pe piaţa contractelor bilaterale sau pe piaţa zilei următoare la un preţ mediu de 150 de lei pe Megawatt (…) Nu mă raportez la preţul de astăzi care, evident, că e un preţ conjuctural, atipic şi deloc sănătos pentru industria şi economia românească şi deloc sustenabil pentru bruma de economie care a rămas, adică 300 de lei/megawattul pe piaţa zilei următoare şi chiar 400 de lei/megawattul pe piaţa de echilibrare (…) Denunţarea acestor şase contracte bilaterale a fost o măsură justă, necesară şi echitabilă. La fel renegocierea celorlalte patru contracte, a dus la preţuri substanţial majorate şi a adus Hidroelectrica venituri suplimentare extra-bugetate doar pe primele şapte luni de zile din 2012 de 94 milioane de lei”, a adaugat administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Euro Insol: Salariul mediu in Hidroelectrica este de 1.643 euro. Angajatii primesc 70 de beneficii, este o situatie atipica

Salariul mediu pe angajat in Hidroelectrica este de 1.643 euro, iar salariatii companiei beneficiaza de 70 de tipuri de indemnizatii, prime jubiliare si alte beneficii, care acopera 59% din totalul veniturilor, fiind o situatie „atipica”, potrivit administratorului judiciar al Hidroelectrica, citat de Mediafax: „Contractul colectiv de munca in Hidroelectrica, incheiat in 2005 si care expira in 2014, are multe anomalii, este impovarator pentru indicatorii financiari ai companiei si incurajeaza nemunca”, a declarat vineri Remus Borza, seful Euro Insol, administratorul judicar al Hidroelectrica.

Potrivit raportului publicat vineri de Euro Insol, ponderea salariului de baza pentru timpul efectiv lucrat este de 41% din totalul veniturilor pe salariat, iar diferenta de 59% este reprezentata de sporuri si indemnizatii: „Este atipic, n-am mai auzit nicaieri in lumea asta. Mai mult de jumatate dam pe altceva decat pe munca”, a afirmat Remus Borza.

El a adaugat ca salariatii companiei de stat, intrata in insolventa in luna iunie a anului curent, beneficiaza de 70 de beneficii, prime jubiliare, indemnizatii, a caror pondere este mai mare cu 300% fata de salariul de baza.

„Cateva exemple: 30 milioane lei prima de vacanta, 21 milioane lei deplasari ale personalului din si de la serviciu, inclusiv pentru deplasari in interes personal cu familia, 13 milioane lei diurne pentru delegatii, 18 milioane lei sporuri de fidelitate si prime jubiliare, 31 milioane lei prime de vechime”, a continuat Remus Borza.

Alte sporuri acordate salariatilor Hidroelectrica sunt pentru decesul socrilor, bunicilor sau nepotilor, pentru formare profesionala, zilele libere platite pentru studii, ore suplimentare platite cu 200% din salariul de baza sau pentru fidelitatea „neintrerupta” fata de companie.

El a precizat ca, potrivit contractului colectiv de munca, un salariat disponibilizat beneficiaza de 48 salarii compensatorii, in timp ce o persoana care iese la pensie primeste echivalentul a 12 salarii.

„Un sofer de la Hidroelectrica are un salariu brut in luna iunie 2012 de 9.900 lei”, a spus Borza.

Salariile de incadrare a soferilor in Hidroelectrica pornesc de la 2.700 de lei.

Cheltuielile cu personalul Hidroelectrica bugetate pentru acest an se ridica la 461,5 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult fata de anul 2011, potrivit raportului elaborat de Euro Insol.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998