Cele câteva nume vehiculate cum că ar avea conturi în Panama nu reprezintă decât un mizilic. Vom afla, şi asta foarte curând, că persoane la care nici nu ne gândeam – cazul ultra-spectaculoase – sunt parte a acestui mecanism divulgat de 100 de case de presă din lume dintre cele mai importante. Şi chiar şi atunci, vom vedea doar vârful iceberg-ului. Pentru că munţii de bani româneşti au şi alte destinaţii. Singapore, Gibraltar, Insula Barbados. Şi îndrăznesc să spun că nu va exista un capăt al acestor explorări. Dacă ele se vor face până la urmă.
De ce este atât de spectaculoasă dezvăluirea pusă la dispoziţia unei importante publicaţii germane, sub forma a zeci, poate chiar sute de mii de documente? Aflăm astfel că oameni puternici din lumea întreagă, din motive, până una-alta, numai de ei ştiute, îşi ascund bani în cele mai discrete offshore-uri. Şi vorbim, în special, de înalţi funcţionari publici. Cum ar fi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir puţin, care maschează în Panama miliarde în spatele unui prieten din copilărie, un inofensiv violoncelist. Sau de Tony Blair, un fost important prim-ministru al Marii Britanii, încă jucător internaţional, pitit în spatele socrului. Sau prim-miniştrii care au avut chiar îndrăzneala de a acţiona în nume propriu. Sau chiar vecinul nostru, preşedintele Poroşenko al Ucrainei, abonat şi el la panama.
În ceea ce priveşte România, încă, nu este atât de importantă încât să se fi lansat pe piaţă mondială nume cu adevărat grele. Ele vor veni. Şi ce vom afla atunci când, cât de cât, acest ou numit Panama va fi decojit?
Vom afla, din nou, dar de data această cu subiect şi predicat, că aceste societăţi offshore prezente în lumea întreagă, inclusiv în Statele Unite sau în Marea Britanie sunt inventate pentru că în unele situaţii să facă afacerile discrete – nu neapărat secrete –, în alte situaţii să garanteze o optimizare a impozitelor, şi, în fine, ceea ce ne interesează, în a treia situaţie, să constituie un paravan pentru marea corupţie şi crimă organizată.
Aşadar, ceea ce cu adevărat interesează planeta şi ar trebui să ne intereseze şi pe noi este această ultimă ipostază. Marea corupţie se referă în special şi în primul rând la funcţionarii publici. Începând de la preşedinţi de state, prim-miniştrii, miniştrii, şefi ai unor instituţii din administraţiile publice centrale şi locale. Cei care sunt ordonatori de credite. Oamenii care stau călare pe banii publici. Ei sunt primii interesaţi să-şi ascundă cumva adevăratele averi. Şi să le protejeze. Cum ar putea-o face altfel decât în conturi offshore, plasate în destinaţii dintre cele mai discrete cu putinţă. Şi vin la rând aşa-zişii marii oameni de afaceri care, de fapt, cu ajutorul celor de mai sus, au supt sume imense tot din banii publici ai diverselor state. Şi aceştia sunt interesaţi să-şi ascundă în viziuni cât mai discrete banii furaţi. Abia în al treilea rând vine plevuşcă. Cum ar fi sportivi celebri, care încercând să-şi optimizeze impozitele şi taxele datorate statelor ai căror cetăţeni sunt, recurg la asemenea conturi exotice. Iar dintre aceştia, unii, procedând astfel, încalcă legislaţia ţării lor. Şi ca atare, devin şi ei un vânat pentru autorităţile fiscale.
Pe mine unul mă interesează cel mai mult prima categorie. Care este cea mai spectaculoasă. Care face şi va face în perioada următoare capul de afiş al televiziunilor, ziarelor şi site-urilor. Stârnind veritabile furtuni naţionale şi internaţional. Asta aştept şi în ceea ce priveşte revelaţiile despre România.
Până atunci însă, voi face două precizări. Prima este că este prea puţin important ce stă în spatele acestor dezvăluiri. Dacă balamucul Panama despre care se bănuieşte că ar fi montat de Statele Unite, este sau nu o replică la balamucul Wikileaks despre care se spune că ar fi montat de Moscova. Pentru noi important este să aflăm adevărul, indiferent pe ce cale.
A două precizare este că în felul acesta, statele au posibilitatea, dacă se coordonează între ele, să mai recupereze câte ceva din ceea ce s-a pierdut prin fraudă, iar cetăţenii au şansa de a afla adevărul sau o parte a acestuia despre liderii politici.
Ca să mă fac cel mai bine înţeles mă voi referi, nu la conturile secrete ale lui Traian Băsescu pentru că încă nu au apărut probe suficient de concludente, dar şi pentru că el a fost, până la urmă, un lider european obscur, ci la cel mai izbitor şi disputat exemplu. La Vladimir Putin.
Despre Vladimir Putin s-a vorbit insistent în ultimii ani în sensul că acesta s-a pus în fruntea unor oligarhi şi că a reuşit să extragă din economia nu prea sănătoasă a Rusiei destul de multe miliarde de dolari. Nu a apărut însă nicio probă concludentă, în ciuda nenumăratelor indicii. Acum există o probă. Violoncelistul de la Moscova, prietenul din copilărie al lui Putin, este un artist modest. El nu avea cum să deţină conturi de miliarde de dolari. A fost o cutie poştală. Pe sistem Matrioşka. Când mai multă documentaţie va ieşi la iveală, popularitatea de care încă se bucură Vladimir Putin în Federaţia Rusă se va prăbuşi. Pentru că cei mai mulţi oameni sunt săraci. Iar aceştia ,cei mai mulţi oameni săraci, vor înţelege că nu mai este vorba de propagandă, ci de hoţie.
La o altă scară, asta s-ar putea întâmpla şi la noi atunci când vom vedea dincolo de vârful iceberg-ului.
Dar ne vom alege până la urmă cu nimic, dacă statele lumii occidentale nu se vor coaliza şi nu vor coopera pentru a reuşi să smulgă cât mai mult adevăr din Babilonul din Panama şi dacă nu vor continua astfel să se îndrepte şi în direcţia altor destinaţii a uriaşelor fonduri rezultate din corupţie şi crimă organizată. Vântul este prielnic din acest punct de vedere. Uriaşa ameninţare teroristă obligă statele să-şi cauterizeze zonele infectate. (Sorin Roșca Stănescu)