CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Am avut dreptate: Iohannis chiar a intrat in panica

8 comentarii / 7814 vizualizări / 25 februarie 2020

Anunțul șocant din această seară al președintelui Klaus Iohannis privind retragerea lui Ludovic Orban din cursa pentru un nou mandat confirmă strălucit ce scriam ieri, anume că șeful statului e cuprins de frică. Și că va căuta o soluție de a se extrage cu pagube cît mai mici din fundătura anticipatelor în care s-a băgat singur.

Scriam despre președinte, după discursul rostit ieri în urma deciziei CCR, că ”a intrat într-o fundătură de proporții din care habar nu are cum să iasă fără pagube majore de imagine. Și e speriat, lăsînd impresia că se agață cu disperare de speranța că vreo frază din motivarea CCR l-ar putea ajuta să-l păstreze pe Orban candidat de premier și a menține, astfel, și iluzia anticipatelor”.

Că e vorba de spaimă o demonstra anunțul lui că va aștepta motivarea CCR mai înainte de a lua o decizie, ceea ce era o tergiversare nejustificată, în opinia noastră, pentru că firesc ar fi fost ca președintele să fi anunțat deja că îl va înlocui pe Orban.

Iată că azi a venit confirmarea: Iohannis s-a răzgîndit brusc, nu mai așteaptă motivarea și a ieșit la rampă să anunțe că face urgent consultări pentru desemnarea altui premier, pe care îl va anunța tot mîine, pentru că Orban a decis să își depună mandatul pe motiv de expirare a perioadei în care trebuia să adune o majoritate și să o treacă prin parlament.

Or, tot ieri, Ludovic Orban dădea asigurări publice că rămîne în cărți: ”Propunerea de premier a PNL e cunoscută. Știți că decizia Consiliului Național care a fost luată. Primul gând care îmi trece este să declar public că vreau să formez majoritate parlamentară și voi încerca să formez majoritate parlamentară”.

Azi, Orban e chemat hodoronc-tronc la Cotroceni pentru discuții în regim de urgență.

După care anunțul retragerii nu e făcut de premierul interimar, cum ar fi fost firesc, ci de către președinte.

Ieri, nu știa Orban că azi îi expiră termenul invocat de președinte? Președintele nu știa nici el?

Concluzia e simplă: lui Orban i-a fost luat, brutal, mandatul, nu și l-a oferit singur pentru detensionarea situației.
Iar Iohannis a decis asta după ce a început/l-au făcut să înțeleagă că s-a declanșat pentru el o numărătoare inversă care îi poate fi fatală.
Explozia epidemiei de coronavirus – despre care scriam alaltăieri că poate face ravagii pe scena politică și poate distruge cariere precum căderea FNI în 2000 – l-a făcut pe Iohannis să priceapă că va fi măturat cu tot cu PNL de furia populară dacă nu se implică urgent în gestionarea crizei.

Klaus Iohannis a închis peste noapte complet subiectul anticipatelor și i-a stins lumina politicianului Orban, nu fără a-l lua în bășcălie prin anunțul că acesta rămîne prima sa opțiune de premier. Un fel de ”dragă Stolo, te așteptam să revii cît mai repede printre noi, la anul și la mulți ani”.

Mîine, estimăm, președintele va numi un premier care va avea misiunea chiar să treacă un guvern prin parlament și să gestioneze criza care se apropie.
Vremea experimentelor tembele s-a dus.
Că răzgîndirea jenantă a președintelui de ieri pînă azi a fost determinată de analizele consilierilor ori de rapoarte ale serviciilor nu mai prezintă importanță.

Iohannis a ales soluția corectă și va pune capăt crizei politice.
Nu va ieși neșifonat de aici.
În primul rînd că s-a făcut praf mitul, oricum prostesc, că în spatele măștii impenetrabile se ascunde o minte de politician genial, care are planuri B secrete și ultraeficiente prin buzunare.
O iluzie întreținută atent de o parte a presei în ultimele săptămîni.
Geniul de la Cotroceni se remarcă mai mereu prin expirări de Gîgă, nu prin manevre spectaculoase: ”Varianta optimă pe care o văd eu o veți afla imediat după ce mă hotărăsc” transmite ziariștilor din sală care încearcă și acum, probabil, să înțeleagă ce a vrut să spună poetul.

Nu. Iohannis nu a avut niciun plan vreo secundă, doar o idee fixă – a anticipatelor – care i s-a înfipt imediat după prezidențiale în cap pe fondul victoriei lejere în fața unui adversar ca și inexistent, Viorica Dăncilă.
A ordonat oamenilor săi din servicii și partid să treacă Prutul și nimeni nu a îndrăznit să-i explice că e imposibil asta, fără poduri, bărci și cu soldați care nu știu să înoate.

CCR și coronavirusul l-au executat politic pe președinte și l-au obligat să abandoneze, rușinat, cîmpul de bătălie.
Cît de penibilă e retragerea se vede din declarația de azi că nu e treaba președintelui să asigure majorități parlamentare: ”Regula nu este ca Președintele să adune o majoritate, ci regula este ca Președintele să nominalizeze, să desemneze o persoană pe care o consideră capabilă să meargă și să-și adune o majoritate în Parlament”.

Nu mai departe de anul trecut ne dădea asigurări, tot el, că e capabil oricînd să formeze noi majorități parlamentare și să răstoarne PSD de la butoane:

”Le cer celor de la PSD și ALDE – abrogarea modificărilor legislative aduse în ultimii doi ani legilor justiției și codurilor penale. Dacă nu o va face acest guvern, vă promit că voi strânge o nouă majoritate, după alegeri, care va face asta. Și care nu se va opri la acest lucru, ci se va ocupa de întărirea statului, pentru ca drepturile românilor să poată fi protejate și garantate cu adevărat.” se umfla el în pene anul trecut, în iulie.

La rîndul său, Ludovic Orban și-a cam încheiat cariera la vîrf și va preda curînd și partidul, într-o formă sau alta. Măcar și-a încheiat-o cu stil, totuși, cu 90 de zile la palatul Victoria, chiar un pic mai mult decît altă glorie a dreptei, MRU. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

8 Comentarii

  1. În data de 20 Feb. dl. A. Zuckerman ne-a expus ceea ce s-ar putea numi ”Proiectul de Țară”
    al României. Proiect bazat pe vinderea / cedarea tuturor resurselor ce (încă) mai sunt în
    proprietatea Statului Român! Iar dacă niciun Oficial nu a luat vreo atitudine(!) s-ar putea
    concluziona că ”proiectul” a fost însușit ”pe tăcute” de către toate Forțele Politice.
    Bineînțeles, poporul nu contează, și de aceea nici nu-l întreabă nimeni, nimic!

    Și tare mă tem că, de la acea dată, s-a dat startul unei aprige ”Competiții” pe acest veritabil
    ”Caiet de sarcini”: fiecare Partid vrea să arate că e cel mai ”calificat” să-l pună în practică!!!
    E drept că dl. Zuckerman și-a manifestat opțiunea pentru tandemul K.W.I. & “Liberali”.
    Dar, după mersul evenimentelor, lucrurile au căpătat aspecte noi și (de el) neprevăzute:
    – pe de o parte KWI – ”sufletul Liberalilor” se dovedește a fi mult sub așteptări, pe zi ce trece
    năclăindu-se tot mai urât în ”nisipurile mișcătoare” ale politicii aplicate;
    – pe de altă parte, PSD-ul, fără ”Dragnia” și latura ”suveranistă” (la care se pare că vrea să
    renunțe ”sub presiunea Poporului”)(care nu a înțeles nimic), și în plus, cu noile ”achiziții
    cheie” activate în posturi importante… de ce nu, nu?!
    Mai sunt si alte forțe politice, dar deocamdată nu intră în discuție. Deocamdată.
    Cât despre vreo ”Forță politică Suveranistă”, nu ar avea nici o șansă deoarece, în mod cert
    nu ar putea fi decât se sorginte Rusească! Iar Rușii, toată lumea știe că (…, …, etc.)

    Târziu… poate prea târziu, când ne va fi venit ”mintea de pe urmă”, iarăși ne vom plânge
    de ”istoria cea nedreaptă” și de ”dușmanii cei hrăpăteți”, în fața cărora ne ploconim azi…

  2. oricat ati vrea, psd tot nu isi revine anul asta ca sa poata guverna in urmatorii 4 ani, degeaba sperati. degeaba.

    • Who cares?!? Securitatea nu are alternativă la muie. Și dacă merge pe mâna PSD-ului, Securitatea va lua muie forever!!!

    • Deci iti aduci aminte de pnț-cd? Mort si disparut in negura istoriei postrevolutionara? pnl ii calca pe urme! Si pohta ce a pohtit Iliescu se va implini! De ce crezi ca nu vrea sa moara moșul? Psd nici nu se zbate sa guverneze! In 2 ani guvernul lui kwj va fi alungat cu furcile, vezi cazul piticului porno, si vor prelua puterea! Pe ce ma bazez? Pe frustrarea la nivel colectiv adunata de fanii #

  3. BTI nu se dezminte in obsesia sa de analist politic marcant. Jumatate din articole si le incepe cu „am avut din nou dreptate” sau „asa dupa cum scriam in urma cu …”. Iata ca acum ne informeaza si in titlu dar si in text, ca inlaturarea lui Orban „confirma stralucit ceea ce scriam ieri”. De ce doar „stralucit” si nu si magistral, apoteotic, abisal sau intergalactic?

    Cam multe vorbe inutile pentru o treaba simpla.
    Adevarul este ca CCR I-a dat presedintelui o smetie peste bot (dupa care s-a speriat si onorata, astfel incat Dorneanu s-a simtit obligat sa explice ca smetia era pentru Orban, nu prentru KWI). Lovitura era totusi nemeritata de presedinte, in mare masura. Vinovatia apartine abordarii infantile si sfidatoare a lui Orban la adresa Curtii si a PSD, nu numai prin propunerea acelorasi titular de protofolii (desi se impuneau stringent cel putin 3-4 schimbari – sa n-o faca acum, asta da idiot!) ci si prin declaratii arogante, absolut gratuite, ca ca el vrea sa fioe trantit. Vezi Doamne, el, stralucitorul Sica n-ar fi fost trantit daca nu se invoia el insusi, la asa ceva. Pentru asta, Orban trebuie sa plateasca si va plati. Asa se recunoaste un prost intr-o echipa. Nu trebuie sa astepti prea mult pana face prima greseala nefortata, grava. Si da, KWI a intarziat nepermis 24 ore, in luarea deciziei, bulversat fiind de decizia Curtii.

    Altfel, ramane cum am mai spus, anticipatele sunt in graphic. Un analist fin ar trebui sa remarce ca Iohannis si le doreste mai mult decat orice si oricand. Si de ce nu le-ar obtine? USR si le doreste sincer, PNL nu are incotro, iar Ciolacu colaboreaza indeaproape cu sistemul. Chit ca pesedistii s-au cam prins ca sunt trasi pe sfoara (vezi cazul Seban Niciolae). Este deja prea tarziu, stampila cu care se parafeaza listele de candidate PSD este la Ciolacu. Game closed

    • Am preluat în întregime textul de propagandă securistă expus deja de către Alina Gorghiu.
      De n-aș fi fost unul dintre ultimii securiști proști aș fi putut evita pseudonimului meu de securist prost, deja bine cunoscut pe blogul lui BTI.
      Chiar pe site-ul presidency.ro, echipa de prostovani securiști pusă în slujba slugii Securității, Klaus Werner Iohannis, se face vorbire, cu subiect și predicat, despre necesitatea alegerilor anticipate în contextul desemnării bețivului șantajat Ludovic Orban. Însuși primul prostovan al statului afirmă pur și simplu că alegerile anticipate sunt prima lui opțiune.
      De fapt a mințit, prima lui opțiune a fost întotdeauna aceea de a fi un slugoi retardat, ca tine.

  4. PSD ramine singurul partid adevarat si va conduce multi ani Romania.
    De aceea vor crapa de ura bolsevica merkel, sluga iohaniss si toti lacheii tradatori de se dau mari oameni politici !
    PSD, nu uitati si obisnuiti-va cu ideea !!!

  5. […]                                                                   https://inpolitics.ro/am-avut-dreptate-iohannis-chiar-a-intrat-in-panica_18444705.html                                                                    […]

Scrie un răspuns la Vlad Tepes Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998