Traian Băsescu a declanșat un război politico-afaceristic de proporții, la finele anului trecut, în domeniul sănătății, a cărui miză e cu atît mai mare cu cît șeful statului a intrat în conflict cu una dintre cele mai populare figuri ale actualei guvernări, chiar dacă moștenită de la guvernările trecute: Raed Arafat.

E foarte greu de crezut că Băsescu, aflat la o cotă dezastruoasă de încredere în sondaje, în condițiile în care mai are trei ani de mandat, ar fi declanșat asemenea conflict, care nu îl pune într-o lumină prea bună, dacă nu exista o miză foarte importantă. E vorba de deschiderea de drum pentru afaceriști privați în domeniul sănătății, unul dintre primele 3-4 în ce privește rentabilitatea pe termen nelimitat. Sigur că sistemul privat de sănătate nu e un lucru rău, dar, spre deosebire de afacerile de rînd, sănătatea unei nații trebuie gestionată cu mult mai mare atenție decît businessul cu mașini sau ipad-uri, iar eșecul parțial al celei mai puternice economii a lumii, adică SUA, nu face decît să întărească această convingere. Una dintre promisiunile care l-au adus pe Obama la putere a fost exact reforma sistemului de sănătate, dar a avut nevoie de mai bine de doi ani de mandat pentru a-o pune în aplicare, cu scandal, mai ales după ce o treime din statele americane au contestat-o în justiție.
Cine a văzut documentarul ”Sicko”, al lui Michael Moore, nu se poate decît îngrozi gîndindu-se ce ar însemna să predai sănătatea pe mîini private într-o harababură precum cea românească.

Ironia sorții face ca Arafat să demisioneze exact în ziua în care Consiliul Concurenței acordă cele mai mari amenzi din istoria sa tuturor companiilor petroliere private de la noi, date în vileag că au aplicat grosolane manevre de cartel în dauna românilor. Ce impact asupra lor ar avea un cartel al antibioticelor, să zicem?
Pe de altă parte, se ridică, firesc, întrebarea: este Traian Băsescu cel mai autorizat să dea de pămînt cu medicul Raed Arafat, creatorul de la zero al performantului sistem SMURD?

Nu știm dacă e autorizat, dar sigur e consecvent: încă de acum un deceniu și jumătate Băsescu era adeptul teoriei elitelor, în materie de asistență medicală.

Și el, și partidul din care provine, adică PD.

În decembrie 1998, să reamintim, ministrul PD al Apărării, Victor Babiuc, a venit cu ideea creării printr-o lege aparte a unei case de asigurări de sănătate speciale, pentru militari, angajații MAI și pentru magistrați, invocînd nevoile speciale ale acestora, în raport cu românii de rînd.
Imediat, exemplu său a fost urmat de ministrul Transporturilor, Traian Băsescu, acesta introducînd rapid propria inițiativă legislativă, legată de înființarea unei case de asigurări de sănătate pentru angajații Transporturilor.

Cele două proiecte au fost dezbătute în comisia pentru Sănătate a Senatului, pe 16 decembrie 1998, în prezența mai multor miniștri și secretari de stat.
Din fericire, bunul simț a triumfat, și proiectele au fost respinse.
Prezent la dezbateri, ministrul Traian Băsescu a punctat, nervos, faptul că nu este normal ca în numele egalitarismului, „să fie distruse lucrurile bune care au existat și există în această țară”. Băsescu a afirmat că toți angajații care fac parte din instituția pe care o conduce și-au exprimat dorința de a subscrie unei Case de Asigurări de Sănătate a Transporturilor. „Lucrătorii noștri au nevoie de o îngrijire specială, drept urmare a activității pe care o desfășoară și a responsabilității pe care aceștia o au atît pentru viața lor, cît și pentru viața altora” a punctat el. Nici reacția colegului Babiuc nu a fost mai blîndă, dar la fel de inutilă.
Astăzi, din poziția mai înaltă de șef al statului, Băsescu are șansa să își vadă visul împlinit: o Românie în care accesul la serviciile de sănătate să fie acordat altfel decît ”în numele egalitarismului”, și să nu mai fie, eventual, nevoie ca unor înalți politicieni să le plătească fiicele operații costisitoare la Viena.(Bogdan Tiberiu Iacob)