În cursul verii 2023, un Grup reunit la Azuga a propus, ca soluție la dificultățile României actuale, conceptul „România cetățenilor”. Interesul a fost considerabil, încât a face un pas înainte este rațional.

Avantajul formulei „România cetățenilor”, față de orice alternativă, este acela că ea se adresează fiecărui cetățean – de oriunde, indiferent de generație, profesie, ocupație și afinități politice. Orice țară își folosește energiile și valorile în competiții deschise, iar segregarea de orice fel, așa cum realitatea de azi atestă dramatic, duce la pierderi irecuperabile de competențe și de rezolvări. Cu „România cetățenilor”, fiecare cetățean este prețuit pentru gândurile, brațele și capacitatea lui.

Partidele, cum știm, sunt indispensabile unei democrații efective. Dar, la noi, cele ajunse la guvernare s-au dovedit a fi o materie formatabilă de inși și servicii și rupte de nevoile societății. Cu starea acestor partide, devenite, din păcate, mai mult adunări de interese mărunte, cetățenii sunt constrânși la pasivitate, iar țara se adâncește în crize. De la o zi la alta, explodează noi și noi cazuri de abuzuri, furturi și nedreptăți, iar soluția de fond nu este decât instituțională. De aceea, o urgență a României este ieșirea din sterilele politici disciplinate de interese de parvenire, spre vocea liber exprimată a cetățenilor – temelia societății democratice și europene.

O reuniune precum „Un pas spre România cetățenilor” nu are cum să înceapă, logic, decât consemnând lucid starea de lucruri. Pentru a continua apoi cu evidențierea chestiunilor cheie și a soluțiilor și a încheia cu ceea ce este de făcut.
Cum am putea prinde în cuvinte puține starea de lucruri din România actuală? Nu este bază mai realistă decât analizele făcute de cunoscători reali – istorici și economiști. Indicatorii sunt, de altfel, publici.

PIB-ul este, firește, mai mare decât înainte și se raportează creștere economică. Dar, să nu ne înșelăm, aceasta a rămas relativă la slaba dezvoltare. În România se fac alegeri, dar actualii guvernanți au fost aleși cu în jur de o treime din voturile electoratului, încât rezultatul a stârnit nemulțumiri vaste. Mulți oameni se simt în confort, dar sărăcia este cea mai întinsă proporțional dintr-o țară din Europa. România este în uniuni și alianțe asiguratoare, dar rămâne continuu în urmă. România a rămas cu redusă productivitate a muncii, corupție la tot pasul, abandonul școlar cel mai ridicat din Uniunea Europeană, consumul de carte cel mai scăzut și analfabetismul funcțional cel mai extins. Învechirea infrastructurii și scăderea profesionalismului duc la explozii cotidiene de orice fel.
Nu este loc în țară în care cetățenii să nu acuze incompetența și hoția și să nu arate cu degetul spre decidenți pe cât de nepregătiți, pe atât de abuzivi. România s-a fixat la coada Europei, iar crizele ei o țin acolo.

Ca cetățeni cu capul pe umăr, nu putem să nu observăm delegitimarea din instituțiile statului. Criza de legitimare are acum un aspect dintre cele mai oribile ale istoriei: fiecare scrutin recent a fost acuzat de măsluire. O altă criză vine din răsturnarea de valori din societate care face ca unii slab calificați să decidă soarta țării. Se poate adăuga împrejurarea că la decizii au ajuns slab calificați, dar prădători.

În aceste condiții, s-a și petrecut un fenomen răscolitor: decidenții actuali au oficializat conduita de slugă. Istoricii de prim plan ai contemporaneității românești (Florin Constantiniu, Ioan Scurtu) au arătat pe documente că niciodată în istoria României nu a fost o prăbușire în timp scurt precum în ultimele două decenii. Un istoric de peste Ocean arăta că jaful bunurilor naționale întrece până și epoca fanariotă. Declinul este acuzat în multe domenii – economie, instituții, îngrijirea sănătății, educație, sport.

Mai nou, nu numai că se trăiește pe datorie, dar, la orice calcul, cu deciziile în curs, doar se amână împotmolirea. Într-o lume concurențială, decidenții, vizibil diletanți, se acoperă cu ideologii care le depășesc priceperea, în vreme ce periclitează până și oxigenul democrației, care este pluralismul politic. Ei angajează țara în aventuri al căror rezultat nu-l conștientizează și care vor amaneta viața generațiilor.

La orice examinare, valoarea decidenților de azi se dovedește joasă. De la președinte începând, nu se vede capacitate pe măsura funcției. Fiecare citește texte insipide scrise de alții și improvizează decizii, adesea dăunătoare. Se minte iarăși – nu întâmplător diagnoza „societății minciunii” a fost pusă, internațional, de un vestit psihiatru emigrat la New York. Această diagnoză este mai nou prelungită cu „înșelarea de sine”. Acum se vrea perpetuarea prin alegeri făcute oricum a celor care au dus România în situația de „stat mafiot”, cum spunea un președinte, de „stat eșuat”, cum spune actualul, oricum, de „stat avariat” și „fără busolă”, cum se poate spune.

Care sunt chestiunile cheie? În bilanțul ultimelor decenii, nu se poate ocoli înțelegerea greșită a istoriei. Capitalismul este înțeles ca ocazie de înșfăcare, privatizarea ca devalizare, morala ca ciocoism, politica externă ca excursie. Un istoric european arată că, nici azi, România nu a lămurit rolul Securități într-un stat democratic și este în continuare victimă a diversiunilor.

Din confuzii, fraude și minciună nu poate ieși altceva. Nu poți arunca vina pe străini, câtă vreme reprezentanții României au luat deciziile păguboase. Propaganda nu este antidot la neajunsuri, cum se încearcă din nou. Nu ajung nici doar soluțiile „tehnice”. În fapt, nicio țară nu a ieșit la liman fără democratizare.

Nu o pot scoate la liman inși vizibil nepregătiți, nimeriți în viața publică prin proptele și acționați din umbră. Din nefericire, din opțiunea „democrației curate” de la Alba Iulia, din 1918, a rămas doar amintirea. Autoritățile au trivializat până și Centenarul țării. Iar efervescenta dezbatere interbelică asupra statului a fost zăvorâtă în muzeu. A sosit și în România timpul deciziilor cu cetățenii și pentru cetățeni!

Agenda României este inevitabil încărcată căci, peste toate, s-au înregistrat trei distrugeri: distrugerea democrației prin convertirea ei într-un autoritarism incult, costisitor și ridicol; distrugerea interesului public prin confundarea lui cu interesul unor grupuri ce se dau fals drept public; distrugerea meritocrației prin răsturnarea ierarhiei valorilor în favoarea nepotismului, slugărniciei și șpăgilor. Ca urmare, a restabili democrația, interesul public și meritocrația este condiție sine qua non a normalizării.
Care este soluția? Nu există rezolvări la dificultățile unei societăți fără ca aceasta să-și dea soluții și să le promoveze. Nicio țară nu s-a lansat fără angajarea minților și brațelor ei. Soluțiile sunt acasă, chiar și când înveți de la alții. Dumnezeu îi ajută pe cei care lucrează la schimbarea condițiilor propriei vieți. Istoria atestă că societatea care nu se angajează pentru a-și rezolva problemele, ajunge în dificultăți majore.

Mulți întreabă: mai are vreo șansă România? Sunt de părere că nu este totul pierdut. Este însă esențial ca fiecare cetățean să-și ia viața în propria comunitate ca punct de plecare, să compare și să învețe din experiențele oricui, să conlucreze cu ceilalți. „Asumarea de sine”, ne spune consilierul președintelui Franței actuale, este cheia – pentru cetățeni și națiuni.

Prima mare problemă a României este și azi ceea ce aș numi „individualismul sterp” al celor care ajung la „reușite” și al decidenților. Vezi inși înstăriți, cu funcții, dar incapabili să lucreze pentru cauze publice. Vezi mulți preocupați „să moară capra vecinului, dacă se poate cu vecin cu tot”. S-a umplut în jur cu cârpaci, șmecherași și delatori care se bagă în treburile publice. Nicio țară nu a progresat cu aceștia!

A doua mare problemă este sărăcia. Nu se știe ataca „fondul” – care este mereu mai slaba dezvoltare decât este nevoie și decât se poate, cum spunea Virgil Bărbat infirmând „teoria formelor fără fond”. Primul pas indispensabil este continuarea democratizării.
România – am spus-o și în guvernele țării – are nevoie de „reconstrucție”. Orice altceva este prea puțin. Legile actuale au lacune ținând înainte de orice de orientarea de bază și de elaborarea profesională. Ele au nevoie acum de ceea ce aș numi „metalegi”, adică legi ale reconstruirii.

Ar fi de început cu legea abordării bunurilor naționale, care să pună capăt jafului și să restaureze controlul statului asupra resurselor proprii în condițiile democrației. Acest demers nu înseamnă nici etatizare, nici socializare a proprietății, nici izolare de piața internațională, ci soluție pe care o practică democrațiile avansate de azi. Ar fi de continuat cu legea interesului public. Prea multe legi în România actuală favorizează încălecarea interesului public de către interesele unor grupuri ce se dau drept public. Ar fi de mers mai departe cu legea meritocrației și a concursurilor, în care să conteze pregătirea și meritul persoanei. Cetățenia democratică, interesul public și meritocrația merg doar mână în mână. Ar fi de înaintat cu legea protecției naturii. În domeniile latifundiar și imobiliar, România a fost și este abuzată fără precedent, încât trebuie reglementări dincolo de interesele unora sau altora. Ar fi de încheiat acest prim pachet cu legea valorificării, în interesul cetățenilor, a poziției României ca parte a Uniunii Europene și a alianței Nord-Atlantice și a parteneriatelor.

Apartenența la Uniunea Europeană și la Alianță sunt realizări istorice ale României. Ea se cere, însă, valorificată competent. În acest moment, cum spunea cineva, datorită nepriceperii autorităților, România este mereu pe bancheta din spate și încasează pierderi.

Aceste legi ar fi începutul plecând de la care vor putea fi reactualizate celelalte legi, în cadrul Constituției, și vor putea fi adoptate legile de lărgire a libertăților și drepturilor fiecărui cetățean. Dezbaterile – ale specialiștilor, cetățenilor, organizațiilor lor – ar fi cazul să devină și în România cadrul modernizării.

Pierd țările care nu observă schimbarea lumii, căci nu poate fi dezvoltare fără cunoaștere. România actuală plătește nestăpânirea de către decidenți a corelațiilor economiei și lumii actuale cu sărăcia vieții și slăbirea instituțiilor.

Soluțiile se cuvin discutate public și, după ce au, desigur, sprijinul cetățenilor, puse în aplicare. În treacăt fie spus, ceea ce se face în pregătirea anului 2024 nu va scoate România din crize. Să privim datele strict obiective: niciun candidat la președinție, dintre cei în discuție, nu a fost, profesional, în fruntea generației sale, niciunul nu are contribuții proprii. Unii nu au fost aleși vreodată, ci numiți, pe liste sau direct. Unii au fraudat. Unii au subminat democrația. Niciunul nu are reușite individuale certe.
Cum se vede pe fapte, politica se înțelege mai departe ca șansă de căpătuială, nu ca realizare a unui proiect în interes public. Este oripilantă mărimea furtului în și din România de astăzi! Acesta nu se poate curma fără o schimbare a decidenților, a politicii și a culturii politice.

Dacă te iei după sondajele de opinie indigene, în România este puțin de făcut. Oamenii ar fi mulțumiți cu ceea ce este, doar că-și împart opțiunile pe partide.
Nu este vorba de a contrazice sondajele. Dar nu cumva ele pleacă de la îngustarea alternativelor? În fapt, cetățenii răspund și în funcție de alternativele ce li se prezintă. Așa a fost totdeauna în istorie – schimbarea ar fi fost imposibilă fără alternative ce inovau.
În orice caz, rădăcina dificultăților a rămas mai adâncă decât captează sondajele. De aceea, datoria de cetățean, aflat în fața abuzurilor și neajunsurilor, este să spui lucrurilor pe nume. Ceea ce se face în rest nu este doar treaba acelui cetățean.

Nu sunt de invidiat cei care-și asumă răspunderea pentru o societate cu dificultățile României actuale. Țara și-a oprit democratizarea începută în 1989 și a pierdut adesea – industrie proprie, bogății naturale, încrederea în sine, a pierdut populație, devenind campioană a emigrării pe timp de pace. Pe spinarea ei, unii decidenți fac calcule meschine. Este esențial acum să nu se mai repete ceea ce este și să urce la decizii oameni capabili să conceapă și să asigure dezvoltarea.

Ce poate face „România cetățenilor”? România a fost adusă de decidenți în maladia „whateverism”-ului („întâmplă-se ce s-o întâmpla!”). Dar prin coaliția unor concetățeni, respectați și prestigioși datorită realizărilor lor în interes public, care se pun umăr la umăr și argumentează pentru o redresare chibzuită, cetățenii se pun în mișcare și reconstruiesc România. În definitiv, există și o plasticitate a românismului, pe care se poate miza.

Desigur, acțiuni civice s-au mai încercat, dar mișcările civice de până acum au fost pe interese mărginite și nu aveau decât soluții ghicite în atmosfera din jur. Or, „România cetățenilor” aduce o înțelegere precisă a democrației, care o scoate din prizonieratul ideologiilor curente.

Nu este cazul să creăm mișcări pentru persoana cuiva. Urgența este de a cultiva soluții și rezolvări ce vin de la cetățeni. Este timpul să se încerce și în România modificarea „fondului” tocmai la baza care sunt cetățenii. Inițiativa „România cetățenilor” va putea avea și lideri și program detaliat, de care are, firește, nevoie. Acestea vor rezulta însă din deliberările și voința cetățenilor.

Sunt esențiale acum, după părerea mea, intrarea în dezbaterea publică cu o inițiativă de profil nou, detalierea ei operațională, organizarea de dezbateri în diferite locuri din țară, publicarea de materiale de analiză și proiectare. Cetățenii vor spune ce doresc și cum vor să fie organizările într-o democrație reprezentativă, funcțională în beneficiul lor și al țării. Abia deciziile cetățenilor vor putea pune capăt pasivității induse și diversiunilor de azi.

Nemulțumirea în societatea României actuale sporește. Finalitatea reuniunii de la Cotidianul, din 29 septembrie 2023, este de a contura perspectiva ieșirii din situație prin democratizare și de a lărgi cercul sprijinitorilor ei.
Se știe că la noi coalizarea este mereu anevoioasă. De aceea, întrebarea ridicată de domnul Octavian Știreanu, privind șansele de a pune în mișcare cugetele spre a servi interesul public, este cum nu se poate mai oportună. Aș spune că nu vin, poate, alături de „România cetățenilor” toți care ar putea veni, dar, în orice caz, vin mai mulți decât dacă nu luăm inițiativa. E o chestiune de motivație, de conștiință, în care fiecare se verifică pe sine. Domnul Știreanu mai amintea, pe bună dreptate, că populația din coloniile americane s-a pus în mișcare și a dat una dintre operele instituționale majore ale istoriei. Doar un exemplu, dintre multele ce se pot discuta!

La orice inițiativă în viața publică de la noi, piedicile nu sunt mici. Nu este loc de iluzii, căci vor fi, ca de obicei, distorsiuni și falsificări – spre a descuraja și împiedica cetățenii să se manifeste ca cetățeni. Numai că nu se poate trăi la nesfârșit din minciună și în înșelare de sine. Pe deasupra, când a fost ușor? Sacrificiile de azi vor fi însă mai mici decât degradarea care amenință viața fiecărui cetățean în anii ce vin. (Andrei Marga)