Oricît ar părea de paradoxal, ultimele zile au toate șansele să fie cele mai grele din cariera de președinte pesedist a lui Victor Ponta, prins, ca niciodată, între Scylla și Caribda. Cu atît mai mult este stupidă ideea că partidul său s-ar afla, așa cum susține presa portocalie, la originea protestelor de stradă care au cuprins România. Să explicăm, concret, de ce afirmăm asta.

Cînd o țară e cuprinsă, ca de febră, de o revoltă anti-Putere, cea mai fericită este, natural, opoziția. Din acest punct de vedere, trebuie să fii complet ignorant pentru a blama opoziția că se alătură protestelor de stradă: legea de bază a succesului în politică este ca atunci cînd vezi o mulțime care mărșăluiește să reușești să te strecori în fruntea ei.

Și totuși, mitingurile anti-Putere creează o uriașă problemă conducerii PSD, și în special lui Victor Ponta, care caută cu disperare, în aceste momente, cea mai bună modalitate de acțiune pentru următoarea perioadă.

Din acest punct de vedere, Ponta se desparte de Crin Antonescu și de PNL, care nu au nimic de pierdut, ci doar de cîștigat de pe urma mișcărilor de stradă.
De ce asta?

Simplu: Ponta știe că electoratul PSD este cel mai ostil mișcărilor de stradă, protestelor, mai ales celor violente. Este electoratul care a mers pe soluția Iliescu în 1990 pentru că a promis liniștea, calmul, ordinea și disciplina. Este electoratul care a dezaprobat Golaniada și a aplaudat minerii aduși să restabilească liniștea.

Una peste alta, alegătorul PSD tradițional este cel mai puțin dispus să contribuie ori să asiste la debarcarea unui regim prin forță.

Pentru Victor Ponta personal, implicarea în asemenea acțiuni nu ar fi o problemă, în condițiile în care el a fost unul dintre golani, în 1990, și a recunoscut explicit că a emigrat din țară din cauza regimului fesenist. Pentru liderul de partid Ponta, însă, este.

Peste două zile, PNL vrea ca opoziția să organizeze un mare miting, prin care să se solidarizeze cu cei care cer în stradă demisia președintelui, a premierului, alegeri anticipate etc.

Cum să se ralieze cu inima ușoară Ponta unor asemenea mișcări, știind că în spatele său e armata mută a celor fascinați de ”liniștea” iliesciană a anilor 90?

Cum să ridice piatra – măcar la figurat, dacă nu la propriu – contra păcătoșilor din guvern, atît timp cît vorbele de mai jos îl ard în ceafă ?

”Este de acum clar că ne aflăm în fața unei inițative organizate de a răsturna prin forță, prin violența dezlănțuită, conducerea aleasă în mod democratic la 20 mai. Ne adresăm tuturor cetățenilor Capitalei, în numele democrației cîștigate prin alegeri libere, să respingă cu toată hotărîrea actele iresponsabile de violență și să sprijine organele de ordine în restabilirea situației de calm și de legalitate. Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și a televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atît de greu cucerită” (Ion Iliescu – iunie 1990)

Ce ar avea, azi, de spus, Ion Iliescu despre un protest al opoziției care să conducă la scurtarea mandatului democratic al puterii sub presiunea străzii?
Deocamdată, internarea la Elias i-a oferit un răgaz de tăcere, dar nu pentru mult timp.
Ion Iliescu, și alți grei ai PSD care erau în activitate la momentul 1990 sunt puși în fața situației-limită de a se dezice de propriile lor principii și idei. Iar Iliescu a dovedit de prea multe ori că e reticent cînd e vorba de asemenea răsuciri.

El, care l-a debarcat din funcția de ambasador la Paris pe eminentul Alexandru Paleologu doar pentru că bătrînul literat salutase de la distanță protestele golanilor. (Nu-i vorbă că la fel de încurcată trebuie să fie și odrasla conului Alecu, aflată azi de cealaltă parte a pulanului, ca să ne exprimăm un pic licențios).

Victor Ponta are de ales între a da un semnal de rupere ideologică a USL, prin neparticiparea la mitingul liberalilor, și ridicarea în capul conducerii partidului a propriilor alegători.

Ezitările lui sunt vizibile, mai toată presa a remarcat o atitudine mult mai ponderată a liderului PSD în raport cu mișcările de stradă decît cea a lui Crin Antonescu.
Dar Crin nu are mîinile profund încurcate, precum Ponta. El e liderul unui partid care a fost motor al mișcărilor de stradă în anii de după revoluție, alături de PNȚCD, e chiar OBLIGAT să fie acolo.

Crin e liderul unui partid care s-a scindat la scurt timp după Golaniadă doar pentru că un grup de tineri liberali cu sînge fierbinte i-au reproșat președintelui Radu Câmpeanu o prea mare pasivitate față de abuzurile regimului fesenist. În capul lor, răsculatul Dinu Patriciu. (22 de ani mai tîrziu, ziarul tînărului înfierbîntat de odinioară acordă mai multă importanță scufundării unei nave de lux în Mediterana decît mișcărilor de stradă din țară).

Pentru grosul alegătorilor PSD, încă fascinați de modelul tătucului Iliescu, Ponta trebuie să fie oriunde, numai acolo nu.

Cei doi lideri sunt presați de stradă să se arunce ca din avion în vîltoarea unor evenimente tensionate împotriva actualei puteri, dar numai unul dintre ei e dotat cu parașută.

De aici ezitările observabile ale pesedistului. Nici nu e clar dacă s-a dus la Bruxelles cu adevărat pentru a discuta cu liderii europeni, ori, mai degrabă, pentru a avea scuza absenței de la fața locului.

Dar timpul îl presează, și o decizie va trebui luată.
Acceptă cererea liberalilor – poate pierde fanii propriului partid.
Refuză – va fi acuzat că e trădător și face jocurile lui Băsescu.
Oricum ar da-o, e de rău.

Pentru Ponta, revolta străzii e o binecuvîntare echivalentă cu un blestem. (Bogdan Tiberiu Iacob)

foto.Bacau express