Unul dintre statele Uniunii Europene, al saptelea ca marime, dar care nu produce decat unu la suta din Produsul Intern Brut, cu alte cuvinte, are o economie si o forta insignifiante, devine varful de lance al unei ofensive politice si militare regionale. Care poate avea chiar un impact la nivel global. Revoltat de starea de insecuritate a cetatenilor europeni dupa atentatul terorist savarsit asupra aeronavei de pasageri care zbura deasupra unei zone de conflict din Ucraina, presedintele acestui stat, care dispune de o fregata, un submarin gaurit si cateva cosciuge zburatoare – daca scoatem din ecuatie bricul scoala –, face, sub steagurile UE si NATO, o critica extrem de dura liderilor europeni. Este vizata, in primul rand, doamna Angela Merkel, puternicul cancelar al Germaniei. Si ii cheama la lupta. Sub arme. Pentru o cruciada impotriva Moscovei. Daca nu ar fi extrem de periculos ceea ce s-a intamplat, ar fi, in orice caz, ridicol.
Exista, in mod cert, pe tema conflictului din Ucraina, care s-a transformat intr-un razboi civil, o relativa ezitare in randul partenerilor nostri euroatlantici. Intr-un mod extrem de pervers, dar dupa tipicul altor actiuni savarsite de-a lungul istoriei, Federatia Rusa a reusit performanta de a anexa un teritoriu care, in urma tratatelor internationale in vigoare, apartinea altui stat. Sub pretextul ca, odinioara, ar fi apartinut Rusiei, Moscova lui Putin a anexat Crimeea. Utilizand o armata mascata si o masa de manevra constituita de etnicii rusi de acolo. Daca facem recurs la istorie, Crimeea nu a apartinut Rusiei, ci tatarilor. Care, tocmai din acest motiv, au fost mutati cu forta, in numar mare, de regimul comunist intr-o alta zona a Rusiei. In scopul de a crea acolo o majoritate a etnicilor rusi. Ucraina insasi este un stat artificial. Pentru ca, pe vremea Uniunii Sovietice, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, a fost “dotata” cu teritorii care nu-i apartineau. Si nu este vorba doar de Crimeea. In acelasi fel a primit si Bucovina de Nord, rupta din Romania, o vasta regiune smulsa Poloniei si asa mai departe. Poate candva, in viitor, acest stat va reveni in interiorul frontierelor istorice, urmand ca teritoriile luate cu japca sa le fie inapoiate statelor pagubite. Dar, pana una-alta, tratatele internationle au stabilit ca statul ucrainean sa aiba frontierele pe care le are. Iar Moscova, in mod agresiv, violent, a incalcat regulile.
Dupa cum se stie, tensiunile din Ucraina nu s-au oprit la anexarea Crimeei. Moscova vizeaza si alte zone. Cum este cea a Donetkului. Si, daca ar putea, ar veni pana la gurile Dunarii, pentru ca Federatia Rusa sa se faca vecina cu Romania. Si asta in timp ce, politic vorbind, cetatenii Ucrainei au optat pentru integrarea, in viitor, in Uniunea Europeana. Si poate si in NATO. Cum ar fi trebuit sa raspunda Statele Unite, UE si NATO unei asemenea provocari?
In primul rand, in mod coerent. Unitar. In al doilea rand, in mod ferm. Pentru ca lipsa de fermitate ii lasa Moscovei o marja prea mare de miscare, care poate amplifica pericolul. Si este o realitate. In timp ce Statele Unite, secondate de Marea Britanie, de Polonia si partial de Romania, au solicitat masuri ferme impotriva Moscovei, alte state partenere din Europa, in special Germania, au incercat sa tempereze lucrurile in speranta identificarii unor solutii pur diplomatice. La fel de adevarat este ca interesele europene in mentinerea unor legaturi economice si comerciale cu Moscova, deci in nerecurgerea la sanctiuni ferme, sunt mult mai mari decat cele ale Statelor Unite ale Americii. Este de asteptat si de dorit ca partenerii nostri euroatlantici sa identifice solutii comune, cat se poate de practice si de ferme, care sa inlocuiasca retorica pur diplomatica dovedita, pana in prezent, insuficienta.
Dar de aici, Romania, la randul ei, este, in calitate de partener european si de partener strategic al Statelor Unite ale Americii, interesata ca situatia din Ucraina sa se normalizeze. Cu atat mai mult cu cat, noi suntem un stat aflat la frontiera. Si, in plus, avem si interese specifice macar daca ne gandim la faptul ca patru sute de mii de ucrainieni sunt etnici romani. Dar, sa nu uitam, nimic nu poate fi intreprins, iar vocea noastra nu poate fi ascultata in absenta unei strategii nationale de aparare, trecuta prin Parlament si asumata de toate fortele politice. Este o situatia tipice in care este necesar un consens. Si, in plus, este o situatia care reclama existenta unei strategii consacrata conflictului din proximitatea Romaniei. Ambele strategii lipsesc.
In aceste conditii, presedintele Romaniei nu are niciun suport pentru a indrazni sa ridice glasul impotriva unora dintre partenerii nostri europeni si sa le dea indicatii de sub steagurile NATO si UE. El, Traian Basescu, nici macar nu s-a consultat cu membrii CSAT. Si nici, cel putin, cu ministrul de Externe si cu ministrul Apararii Nationale. In numele cui se transforma Traian Basescu intr-un arhanghel al razboiului? Si, in numele cui utilizeaza el, impotriva Moscovei si a partenerilor europeni, o retorica mai dura chiar decat cea din mesajele marelui nostru aliat de la Washington? (SORIN ROSCA STANESCU)

SURSA: CorectNews.com